16.4 C
Constanța
marți, septembrie 28, 2021
AcasăJustițieDOCUMENTE: Dosarul DNA care-l vizează pe Făgădău oprește lucrările proiectului din Portul...

DOCUMENTE: Dosarul DNA care-l vizează pe Făgădău oprește lucrările proiectului din Portul Tomis

Fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău este cercetat de DNA pentru înstrăinarea presupus frauduloasă a trei terenuri conexe proiectului Tomis Marina Tower, blocul-șantier din Portul Tomis la care au reînceput lucrările în vara acestui an.

Scheletul de beton a reprezentat timp de peste 15 ani o imagine greu de ignorat de locuitorii Constanței, dar la finalul lunii august au reînceput lucrările la proiectul pentru care dezvoltatorul a scos la vânzare apartamente și de 1 mil. euro.

Începerea cercetării penale a fostului primar a întrerupt, în urmă cu câteva săptămâni, lucrările pentru proiectul de lângă faleza Constanței, întrucât ancheta vizează vânzarea frauduloasă de către Primărie a trei terenuri cu destinația de reîntregire a spațiului pe care se află blocul.

Potrivit unor documente obținute de “Dobrogea Live”, cele trei terenuri urmau să fie parcarea și spațiile de circulație aferente construcției de la malul mării (vezi jos planul terenurilor).

Vânzarea celor trei loturi către dezvoltatorul Astera Consulting, care însumează 1.188 mp a fost atribuită direct pentru suma de 175.000 euro, și a avut loc în aceeași zi, pe 20.01.2015.

Tranzacție girată de șefi din actuala administrație

Actul notarial (foto final articol) care pecetluiește tranzacția este semnat de către Decebal Făgădău, Marcela Frigioiu și Fulvia Dinescu (în prezent, ambele în funcții de conducere în Primăria Constanța), și reprezentantul Astera Consulting, Bactali Nadir. Este de subliniat fapul că notarul care a autentificat tranzacția, Florin Vișan, a fost cercetat ulterior pentru evaziune fiscală și spălare de bani.

Fostul primar nu a răspuns mesajelor „Dobrogea Live” prin care i-am solicitat un punct de vedere în acestă speță.

Finalizarea lucrărilor la Tomis Marina Tower era programată pentru anul viitor.

Consilerii municipali s-au constituit parte vătămată

Decebal Făgădau și Radu Mazăre sunt cercetați de DNA într-un nou dosar pentru înstrăinarea frauduloasă a mai multor terenuri.

Potrivit procurorilor, cei doi sunt cercetați pentru fapta de abuz în serviciu pentru înstrăinarea presupus frauduloasă a mai multor suprafețe de terenuri în Mamaia Nord și în centrul vechi.

În dosarul pe numele lui Decebal Făgădau prejudiciul calculat este de 133.699 de euro, iar în cel al lui Radu Mazăre de 1 732 685 euro.

Vineri toți consilierii municipali au votat, în cadrul ședinței de Consliului Local, să se constituie parte civilă în acest dosar.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Cele mai populare

Recent Comments