Consiliul Județean Constanța a semnat joi, 23 noiembrie, contractul de servicii de proiectare (faza PT), asistență tehnică și execuție aferente proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța”.
În urma finalizării procedurii de achiziție publică pentru serviciile de proiectare (faza PT), asistență tehnică și execuție aferente proiectului, derulată în perioada aprilie – septembrie 2023, operatorul economic câștigător a fost desemnat Asocierea CONCELEX SRL – CONCELEX ENGINEERING SRL – PALEX CONSTRUCTII INSTALATII SRL –CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL, acesta fiind confirmat inclusiv de decizia favorabilă a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
“După o competiție acerbă și un lung proces în care, au fost depuse eforturi constante și s-a luptat cu toate argumentele pentru a susține la finanțare acest obiectiv, astăzi suntem cu toții martorii unei etape deosebit de importante în dezvoltarea comunității noastre. Am ajuns în această etapă datorită unui studiu de fezabilitate desăvârșit și a unei documentații fundamentate foarte bine, concretizată într-un caiet de sarcini care nu a lăsat loc de echivoc.

Următoarele nouă luni vor fi dedicate etapei de proiectare, iar restul perioadei, până în iunie 2026, va fi alocată execuției. Împreună, vom construi nu doar infrastructură, ci și un viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Citește și: Spitale noi. Constănțenii sunt sceptici că acestea se vor construi vreodată
Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare (faza PT), asistență tehnică și execuție aferente proiectului este de 402.457.965,59 lei fără TVA, iar termenul de finalizare al investiției este iunie 2026.
“Cu nouă săli de operație și un regim de înălțime cu două subsoluri, demisol, parter și nouă etaje, acest spital va deveni un centru medical de referință în regiune. Ne vom angaja în respectarea unui calendar foarte riguros a termenelor de execuție, respectiv nouă luni pentru partea de proiectare și 35 de luni pentru execuție”, a declaratCătălin Vișan, administrator Asocierea CONCELEX SRL – CONCELEX ENGINEERING SRL – PALEX CONSTRUCTII INSTALATII SRL –CONCRETE & DESIGN SOLUTIONS SRL.
Reamintim faptul că proiectul a fost depus la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C12 – Sănătate, la data de 08 decembrie 2022 și a fost aprobat de Ministerul Sănătății la data de 11 ianuarie 2023, cu 87 de puncte fiind clasat pe poziția opt.
Deși ministrul Rafila a anunțat că acest proiect nu va fi finanțat prin PNRR, Mihai Lupu a declarat ca, până în acest moment, Consiliul Județean Constanța nu a primit nicio informare oficială cu privire la scoaterea proiectului din finanțarea prin PNRR. Chiar dacă acest lucru se va întâmpla, președintele CJ a dat asigurări că Ministerul Sănătății va finanța proiectul printr-io finanțare BEI.
Citește și: Cum va arăta viitorul Spital de Cardiologie și Oncologie a orașului Constanța FOTO
Contractul de finanțare a fost semnat la data 20 aprilie 2023, având o valoare totală de 866.841.334,72 lei cu TVA din care 5% reprezintă valoarea contribuției proprie a beneficiarului (43.342.066,74 lei cu TVA).
Principalele obiective ale proiectului, finanțat de Ministerul Sănătății prin PNRR, sunt reprezentate de:
- construirea unei unități sanitare noi cu funcțiunea de spital destinat secțiilor de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică;
- noua unitate va avea 350 de paturi dotate inclusiv cu echipamente IT noi, respectiv 232 paturi – spitalizare continuă, 79 paturi – spitalizare de zi, 39 paturi – ATI, 2 blocuri operatorii (Bloc 1 – Obstetrică/Ginecologie – 5 săli și Bloc 2 – Chirurgie pediatrică – 4 săli) precum și 2 unități primiri urgențe (UPU Pediatrie și UPU Obstetrică/Ginecologie);
− noua unitate va fi aliniată la contribuția Tranziție Verde, clădirea respectând standardul NZEB+, respectiv necesarul de energie primară va fi cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB).
− noua unitate sanitară va fi aliniată la contribuția Transformare Digitală prin realizarea unui sistem informatic spitalicesc integrat (SIS) precum și prin asigurarea unui grad de digitalizare extrem de complex fără de care proiectul n-ar fi putut obține finanțarea solicitată și nici punctajul care s-o claseze pe poziția opt în lista PNRR.
Citește și: