TOP-ȘTIRISe pregătește implicarea CERONAV în campania electorală pentru Primăria Constanța? Contractul de...

Se pregătește implicarea CERONAV în campania electorală pentru Primăria Constanța? Contractul de reprezentare pe care Teodor Popa îl vrea semnat cât mai repede

Suspiciunile de implicare a CERONAV în campania electorală pentru Primăria Constanța vin pe fondul unui control pe care Camera de Conturi Constanța îl derulează în aceste zile. Aceste suspiciuni pleacă de la un contract de reprezentare pe care liberalul Teodor Popa (directorul CERONAV) vrea să-l încheie cu Ioan Bobe, nimeni altul decât fostul director (actualmente suspendat și mutat în Viena) al Camerei de Conturi Constanța, pe numele căruia există și un dosar penal la Parchetul Curții de Apel Constanța.

Surse din CERONAV (Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale) susțin că înțelegerea cu Bobe ar avea ca rezultat posibile presiuni pentru ca raportul Camerei de Conturi Constanța, care verifică activitatea instituției pe anii 2023 și 2022, să fie realizat astfel încât să poată fi folosit ca armă electorală împotriva lui Ovidiu Cupșa (director CERONAV în 2023 și 2022), actualmente candidat AUR la postul de primar al municipiului Constanța. Cupșa este contracandidatul primarului în funcție Vergil Chițac (PNL), coleg de partid și apropiat al lui Teodor Popa, actualul director CERONAV.

Citește și: Sindicat: Guvernul pune în pericol certificarea a peste 50.000 de marinari români și personal navigant. Riscurile comasării CERONAV cu alte instituții

Suspiciunile pleacă de la un contract pe care directorul Teodor Popa încearcă cu insistență să-l încheie cât mai repede exact cu fostul director al Camerei de Conturi Constanța, Ioan Bobe, un personaj în jurul căruia planează multe dubii, dar și un dosar penal.

Teodor Popa și graba de a semna o înțelegere cu Ioan Bobe

Pe 19 februarie 2024, Iulian Trandafir, șeful Serviciului Juridic din CERONAV, transmitea o adresă către Consiliul de Conducere al instituției în care arăta că „a identificat persoana care poate contribui la reprezentarea cu succes a intereselor CERONAV în Portul Viena”. De aceea, Trandafir solicită o împuternicire pentru a putea negocia un protocol de reprezentare a CERONAV cu PFA Ioan Bobe, stabilit în Austria. Șeful Serviciului Juridic propune chiar și suma de 1.000 de euro/lunar care să-i fie plătită lui Bobe (suma putând fi negociată).

Iulian Trandafir FOTO: FB/Iulian Trandafir

Propunerea lui Iulian Trandafir este avizată imediat de directorul Teodor Popa și introdusă pe ordinea de zi a a Consiliului de Conducere a CERONAV din 27 februarie 2024 (pct. 17). Doar că, planurile lui Popa sunt date peste cap: Ministerul Transporturilor solicită amânarea pentru o dată ulterioară a acestui punct.

La câteva zile după această ședință, directorul liberal al CERONAV convoacă o nouă ședință extraordinară, stabilită pe data de 11 martie, care are pe ordinea de zi același subiect: semnarea unui protocol cu personajul Ioan Bobe.

În timp ce Teodor Popa încearcă/forțează semnarea acestei înțelegeri cu fostul șef al Camerei de Conturi Constanța, la CERONAV a început un control al … Camerei de Conturi. Controlul este unul programat, despre care se știa, doar că rezultatul acestui control ar putea fi folosit ca armă în campania electorală dacă inspectorii Camerei „găsesc ceva împotriva lui Ovidiu Cupșa”, spun sursele Dobrogea Live.

De ce ar avea nevoie CERONAV să fie reprezentată în Portul Viena de un PFA (înființat în octombrie 2023) în situația în care instituția are angajați responsabili cu reprezentarea internațională și este membră a VIA DONAU și PRO DANUBE, societăți de prestigiu ce elaborează strategii în domeniul transportului fluvial RIN/Main/ Dunăre?

Ovidiu Cupșa (stânga) și Teodor Popa – arhivă

În plus, art. 12 din HG 449/2003 spune că: „CERONAV poate să încheie contracte sau convenții cu centre similare, instituții de învățământ, asociații profesionale și cu agenți economici din țară și din străinătate în vederea colaborării și cooperării pe plan național sau internațional în domeniul său de activitate, cu respectarea condițiilor legale.”

Cine este Ioan Bobe, pe care Teodor Popa îl vrea reprezentant

Ioan Bobe a fost, până spre finalul anului 2023, șeful Camerei de Conturi Constanța. S-a autosuspendat din această funcție și a plecat în Viena unde, din octombrie 2023 are înființat un PFA cu care începe să facă afaceri cu instituții importante din Constanța pe care le verifica în calitate de angajat al Camerei de Conturi.

În mai 2023, jurnalistul Alexandru Căutiș depunea la Parchetul Curții de Apel Constanța o plângere penală împotriva lui Ioan Bobe, directorul Camerei de Conturi Constanța. Căutiș îl acuza pe Bobe de fals în declarații arătând că acesta deține și administrează un hotel în Vama Veche fără ca imobilul și veniturile obținute din exploatarea turistică să fie trecute în declarația de avere. De asemenea, directorul Camerei de Conturi este acuzat că mai deține și un alt imobil în străinătate pe care, la fel, nu l-a declarat, dar este acuzat și de alte fapte de corupție.

După o sumară verificare a plângerii, procurorul de caz decide, în octombrie 2023, clasarea cauzei. Împotriva acestei decizii, reclamantul a făcut o plângere la Curtea de Apel Constanța care a fost admisă, astfel că judecătorii au decis (în ianuarie 2024) că procurorii PCA trebuie să completeze cercetarea penală și cu alte aspecte sesizate de către Alexandru Căutiș. În consecință, în acest moment, conform unui răspuns primit de Dobrogea Live de la Parchetul Curții de Apel Constanța, există un dosar penal în care se cercetează săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Ioan Bobe are un PFA deschis în Austria din oct. 2023

Mai mult, Sindicatul Național al Auditorilor Publici Externi din România (SNAPER) a transmis în ianuarie 2024 un comunicat de presă în care protestează față de numirea lui Ioan Bobe ca reprezentant la Viena al Companiei Naționale “Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța. Așadar, în timp ce Parchetul Curții de Apel Constanța încerca să închidă „dosarul Bobe”, directorul autosuspendat și mutat la Viena (unde deja locuiau fosta soție și fiica lor) încheia prima afacere cu o companie de stat, deși el nu are niciun fel de pregătire în domeniul naval, iar acum urmează al doilea contract, cu CERONAV. Ambele companii sunt subordonate Ministerului Transporturilor.

Imobilul din Austria unde ar locui Ioan Bobe

⁠„Ioan Bobe a recurs la subterfugiul cu “autosuspendarea” nejustificată pentru a nu suporta consecințele faptului că primise două penalizări în toamna lui 2023, riscând astfel să fie destituit din funcția de la Camera de Conturi”, spun sindicaliștii SNAPER.

Ce spune CERONAV

Dobrogea Live a solicitat CERONAV să explice care sunt criteriile și care a fost modalitatea prin care un PFA din Austria, fără nicio experiență, înființat în octombrie 2023 de directorul Camerei de Conturi Constanța, a fost selectat/ales să reprezinte instituția în Portul Viena. Desigur, CERONAV și Teodor Popa au refuzat să ne ofere un răspuns concret. „Propunerea are, la acest moment, doar caracter de intenție. Drept urmare, nu avem informații, altele decât cele pe care deja le dețineți pe care să vi le comunicăm”, răspunde CERONAV, asigurându-ne că după ce vor semna o înțelegere cu Ioan Bobe ne vor da alte detalii.

Teodor Popa – foto: FB/Teodor Popa

Deoarece răspunsul CERONAV pare că îl indică pe Iulian Trandafir „omul-cheie” care „l-a descoperit” pe Ioan Bobe, am încercat să vorbim cu șeful Serviciului Juridic. Trandafir a refuzat să facă orice fel de comentarii.

Am întrebat, de asemenea, dacă CERONAV (conducerea) intenționează să folosească un eventual contract de colaborare/reprezentare/mandat cu Ioan Bobe, ținând cont de funcția deținută de acesta până de curând (director al Camerei de Conturi Constanța), pentru a avea anumite beneficii cu ocazia auditului Camerei de Conturi la CERONAV sau dacă instituția se va implica în campania electorală pentru alegerile locale?

„Nu au existat și nu vor exista ingerințe din partea CERONAV în actele de control ale Curții/Camerei de Conturi sau ale altor entități cu rol de control. CERONAV, în calitatea sa de instituție publică, nu s-a implicat și nici nu intenționează să se implice în lupta politică, de orice natură ar fi aceasta, aspect interzis, de altfel, de legislația în vigoare”, se artă în răspunsul CERONAV semnat tocmai de Teodor Popa și Iulian Trandafir.

L-am întrebat și pe fostul director al instituției, Ovidiu Cupșa (actualmente candidat AUR la Primăria Constanța), dacă are suspiciuni cu privire la controlul Camerei de Conturi. „În 11 ani cât am condus CERONAV au fost nenumărate controale. Toate au evidențiat că nu există nicio problemă. Sunt convins că cei de la Camera de Conturi își fac meseria cu profesionalism”, susține Cupșa.

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza