În urmă cu aproape doi ani, publicația noastră scria că Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, împreună cu alți patru parteneri, pregătesc demersurile în vederea obținerii statutului de Geoparc Internațional UNESCO pentru o importantă parte din județul Tulcea.
Această zonă, unică în Europa, oferă informații despre cum era viața în urmă cu 240 de milioane de ani, când pe locul actualelor dealuri din Dobrogea era un bazin marin.
Dobrogea Chimerică este numele dat de cercetători regiunii din Nord-Estul Dobrogei care ar putea deveni geoparc cu statut internațional UNESCO din România, alături de Țara Hațegului și Ținutul Buzăului. În prezent există 213 Geoparcuri Internaţionale UNESCO în 48 de ţări din lume.
Teritoriul propus pentru a fi inclus în geoparc cuprinde 28 de localități și se întinde o suprafață de 2.528 km2 din județul Tulcea.
De la demararea procesului de preaderare la statutul UNESCO, inițiatorii proiectului au înființat o asociație cu sediul la Tulcea și au avut mai multe întâlniri cu reprezentanții Consiliului și primăriilor din regiune, iar în următoarea perioadă se vor stabili granițele regiunii geoparcului.
Echipa de inițiatori a proiectului ne-au transmis că în anul 2024 au fost implementate două proiecte pentru geoparc – realizarea potecii tematice „Comorile de la Agighiol” şi amenajarea primului punct de informare pentru Geoparc, în comuna Valea Nucarilor, programe în cadrul cărora au fost organizate mai multe evenimente educaționale.
Un alt pas important în procesul de preaderare va fi organizarea, la Tulcea, a unuia dintre cele mai mari evenimente internaționale de geologie – al 12-lea Simpozion Internațional al The International Association for the Conservation of Geological Heritage – ProGEO, care va avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie 2025.
Regiunea care ar putea deveni geoparc este un lanț de munţi chimerici, mai vechi decât Carpații, formați în intervalul Triasic superior – Jurasic, adică în urmă cu 240-150 milioane de ani.
Proiectul care vizează obținerea statutului de Geoparc Internațional UNESCO a fost inițiat de Universitatea din București în parteneriat cu GeoEcoMar, Agenția de Protecție a Mediului Tulcea, Asociația (L)Ibida şi Asociația GeoD pentru promovarea geodiversităţii.
Potrivit reprezentanților proiectului, procesul de atestare a zonei Geoparc UNESCO este în stadiu incipient, iar cea mai mare problemă este reprezentată de aspectul financiar.
“Condiția necesară pentru declararea unui geoparc UNESCO este să dovedim ca avem stabilit teritoriul, patrimoniu geologic de importanță internațională, echipa de management salariată și fonduri pentru cel puțin 4 ani. Patrimoniu avem și îi putem dovedi importanța internațională, teritoriul sperăm să-l definitivam anul asta, dar marea problema sunt fondurile, și trebuie sa găsim soluții pentru a le asigura. E lucrul cel mai greu”, a declarat pentru Dobrogea Live Dr. Antoneta Seghedi, cercetător științific GeoEcoMar, implicat în proiect.
Citește și: