După Lovitura de stat de la 23 august 1944, comuniștii, care reprezentau o minoritate nesemnificativă în peisajul politic și care se bizuiau doar pe sprijinul Uniunii Sovietice și a armatei sale care ocupase România, au format o alianță politică, gândită ca paravan pentru a transmite pe scena politică imaginea unui front de partide și structuri reprezentative: Frontul Național Democrat.
Frontul Național Democrat (FND) a fost format din Partidul Comunist Român (PCR), Partidul Social Democrat Român (PSDR, Partidul Național-Țărănesc, Partidul Național Liberal și sateliții PCR (Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Partidul Socialist-Țărănesc și partidul maghiar de stânga MADOSZ.
Despre metodele de persuasiune ale FND, Dennis Deletant scria că: „membrii Frontului îi amenințau pe muncitorii de la principalele fabrici din București și din alte localități cu arestarea de către armata sovietică, în cazul în care refuzau să desființeze prin vot vechile comitete de uzină și să-i aleagă în locul lor pe reprezentanții Frontului Național Democrat. Noile comitete au preluat apoi cantinele muncitorești și procedurile de raționalizare, astfel încât o mare parte a industriei a ajuns curând în mâna Frontului Național Democrat, forțându-i pe muncitori să se supună voinței sale, sub amenințarea de a li se tăia rațiile și a li se suprima cartelele speciale de alimente” (Primii pasi ai acapararii).
Mai mult decât atât, Frontul Național Democrat și-a îndreptat atenția și către schimbarea aleșilor locali, „prin voință populară”. În acest sens, Ministerul de Interne a emis comunicatul „Consultarea liberă a obștiilor în vederea alegerii primarilor”, publicat și în ziarul „Dobrogea Jună”, ediția din 31 octombrie 1944:
„Pentru a se evita convulsiunile ce au loc în anumite comune rurale și urbane, pentru așezarea la loc de cinste a primarilor doriți de majoritatea obștiilor, deși Guvernul nu a repus în vigoare vreuna din legile electorale de sub regimul constituțional, totuși, ministerul afacerilor interne a dat ordine scrise și telegrafice, în cursul lunilor septembrie și octombrie 1944, ca autoritățile legale (…) să treacă imediat la consultarea obștiilor și să propună sau să numească numai oameni, care pe lângă condițiunile legale și o garanție morală desăvârșită să fie și expresiunea dorinței majorității obștii comunale”.
Schimbarea primarului Constanței cu un membru al Frontului Național Democrat
În urma deciziilor Ministerului de Interne, la Constanța, membrii și simpatizanții FND au luat cu asalt clădirile Primăriei și Prefecturii pentru a-și impune primarul dorit, deși, primarul în funcție de atunci, Dumitru Voicu, fusese instalat cu doar o lună înainte.
Un fost militar comunist rememora în cartea „Zefirul transmite”, următoarele: „Într-o după-amiază de la începutul lunii noiembrie 1944, mii de cetățeni ai Constanței, muncitori, meseriași, funcționari și intelectuali s-au adunat (…) și au plecat spre Primăria municipiului pentru a-l schimba pe primar. La sediul primăriei, prin vot liber, masa de manifestanți a ales trei reprezentanți ai Frontului Național Democrat pentru funcția de primar și de ajutori ai acestuia.
M-a revoltat faptul că față de această acțiune patriotică a populației constănțene reacțiunea a răspuns cu gloanțe. Cu toate acestea masele nu au putut fi înspăimântate. Manifestanții hotărâți au ocupat prefectura și primăria.”.
Bineînțeles că, inițial, autoritățile locale au opus rezistență manifestanților FND, răspunzând chiar cu focuri de armă, dar, într-un final aceștia și-au îndeplinit misiunea și l-au forțat pe primarul Dumitru Voicu să demisioneze. În locul lui a fost ales „democratic” Alexandru Șteflea, care, după preluarea funcției a și emis un comunicat prin care îi informa pe cetățeni de alegerea sa în funcție și îi îndemna pe constănțeni „să-și păstreze calmul și disciplina cetățenească”:
„(…) Prezentându-ne în ziua de 2 noiembrie (n.red. 1944) dimineața am găsit în fața primăriei plutoane de soldați, înarmați cu mitraliere, arme automate și grenade, interzicându-mi-se accesul în primărie. Față de această situație de provocare, prin care armata a fost pusă în situația tristă de a apăra pe edilii fostului regim fascist a lui Antonescu (…) muncitorii și cetățenii constănțeni au reacționat imediat printr-o hotărâre spontană. Astfel, în ziua de 2 noiembrie 1944, mii de muncitori încolonați și cu ajutorul formațiunilor de luptă patriotice, înlăturând rezistența armatei au pătruns în edificiul primăriei, instalându-și gospodarii desemnați”.
Alexandru Șteflea avea să rămână în funcție doar 4 luni, până în luna februarie 1945.
Citește și: Cum au dispărut Cadiatele – tribunalele musulmane – din Dobrogea. „Se judecă după hatâr”