ActualitateCălugăr acuzat că se ocupă cu ghicitul, chemat să binecuvânteze o Direcție...

Călugăr acuzat că se ocupă cu ghicitul, chemat să binecuvânteze o Direcție din Parlamentul României

Angajații Direcţiei Generale de Control Intern şi Economic a Senatului României au fost protagoniștii unui eveniment religios, miercuri, 27 mai 2026. Aceștia au primit vizita și binecuvântarea unui călugăr controversat din Arhiepiscopia Tomisului, care spune despre el că a ajuns să fie cunoscut ca „Sperietoarea cancerului”. Este vorba despre diaconul Isaia (Marian) Simion, de la Schitul Negrești, județul Constanța.

Vizita și scopul ei au fost făcute publice de mai multe persoane care au participat la eveniment, printre care și Otilia-Nicoleta Roşu-Androne, directorul general al Direcţiei Generale de Control Intern şi Economic a Senatului României, care a transmis următoarele cuvinte:

„Astăzi am avut onoarea de a-l primi în vizită pe Părintele Isaia de la Constanța, alături de Părintele Cherciu, care a săvârșit o sfeștanie pentru întreaga Direcție Generală de Control Intern și Economic a Senatului României. Momentul de rugăciune și binecuvântare a adus liniște, speranță și întărire sufletească pentru întregul colectiv. Mulțumim pentru prezență, pentru cuvintele de învățătură și pentru binecuvântarea oferită tuturor celor prezenți. Nimic fără Dumnezeu! Amin!”.

Despre diaconul Isaia (Marian) Simion, publicația noastră a scris mai multe articole în care au fost documentate neregulile din activitatea sa administrativă și liturgică, printre care se numără improvizații în slujbele bisericești și construirea pe bază de minciuni și fără autorizații a unui schit la Negrești, județul Constanța. Materialele publicate pot fi accesate mai jos:

1. Minciunile „profetului” Isaia, exorcistul de la malul mării (VIDEO)

2. Vindecată în emisiuni TV, moartă de cancer în realitate. Minciuna care alimentează Fenomenul Isaia de la Negrești

3. Vorbitul cu sfinții nu ține loc de autorizații. Primăria Cobadin l-a somat pe Isaia de la Negrești să oprească lucrările la schit

4. Călugărul Isaia de la Negrești, sancționat de Primăria Cobadin. Încalcă legea și sfidează autoritățile continuând să construiască ilegal un schit în mijlocul satului

5. „Fenomenul Isaia de la Negrești”. Dosar penal și sancțiuni în cascadă

6. EXCLUSIV | DSVSA Constanța a interzis servirea mesei pentru pelerini la o mănăstire din Arhiepiscopia Tomisului

Încă de la începutul documentării despre activitatea diaconului Isaia, Dobrogea Live a intrat în posesia unui document emis de Episcopia Călărașilor și Sloboziei, în care călugărul Isaia este acuzat că, în timpul slujirii în această episcopie, „se ocupa cu ghicitul, precum vrăjitoarea Omida și cele asemenea ei, aspect pentru care urma să fie judecat disciplinar”.

Direcţia Generală de Control Intern şi Economic a Senatului României

Potrivit art. 44 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor Senatului, Direcția generală control intern și economic gestionează activitatea de control intern și activitatea economică a Senatului, potrivit legii. Direcția generală control intern și economic are în componență următoarele structuri: Direcția control securitate internă, Compartimentul control intern; Serviciul protecție informații clasificate, registratură și arhivă, Compartimentul informații clasificate și Direcția economică.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.