ActualitateNoi sancțiuni pentru Parohia „Sf. Haralambie". ISU Constanța: Au fost constatate nereguli

Noi sancțiuni pentru Parohia „Sf. Haralambie”. ISU Constanța: Au fost constatate nereguli

În plin scandal legat de intenția Primăriei Constanța de a demola Biserica „Sfântul Haralambie”, încă o instituție sancționează contravențional parohia. Este vorba despre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al Județului Constanța, care a efectuat un control la lăcașul de cult construit ilegal de către preotul paroh Ciprian Stanca.

Vă reamintim că, tot luna aceasta, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a amendat contravențional aceeași parohie și i-a interzis desfășurarea activității de preparare a produselor culinare. Concret, D.S.V.S.A. Constanța a închis cantina socială a bisericii, care funcționa, la rândul ei, ilegal și cu deficiențe: „(…) o echipă de medici veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. Constanța s-a deplasat la adresa unității mai sus menționate și a efectuat un control oficial (…). În urma verificărilor efectuate și a deficiențelor constatate s-a aplicat o amendă contravențională (…), în valoare de 10.000 lei și s-a interzis desfășurarea activității de preparare a produselor culinare”. Mai multe detalii puteți citi aici: EXCLUSIV | DSVSA a închis cantina Bisericii „Sf. Haralambie” din Constanța.

ISU Constanța: Pentru construcțiile din componența obiectivului nu au fost prezentate documente cu privire la situația juridică a acestora. Au fost constatate nereguli

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a efectuat un control tematic neanunțat la Parohia „Sf. Haralambie”, în data de 15 iunie 2026. Potrivit inspectorilor ISU, pentru construcțiile din componența obiectivului nu au fost prezentate documente cu privire la situația juridică a acestora (certificate de urbanism, autorizații de construire, procese-verbale de recepție la terminarea lucrării, documentații cadastrale).

Totodată, personalul de specialitate din cadrul inspecției de prevenire, a constat că, pentru această parohie nu a fost solicitată emiterea vreunui act administrativ (punct de vedere, aviz/autorizație de securitate la incendiu), iar „cu privire la respectarea cadrului normativ în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor, au fost constatate nereguli și aplicate sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor legale”.

Construcțiile din „componența obiectivului” sunt, în fapt, biserica din cărămidă și beton ridicată împrejurul unui paraclis, o cantină socială cu bucătărie și sală de mese, un altar de vară din cărămidă și beton și o construcție din prefabricate în jurul unui schelet metalic, din care fac parte o clopotniță, un birou, lumânărarul, toaletele și o casă mortuară care cuprinde toate serviciile funerare, de la preluarea decedatului, spălare și îmbălsămare, până la serviciile religioase. Cât despre această din urmă improvizație, chiar și Arhiepiscopia Tomisului recunoaște ce poate face un preot cu imaginație bogată dintr-un schelet metalic: „În luna ianuarie 2011 parohia a primit donație de la biserica «Sfântul Nicolae» din Năvodari, un schelet metalic, pe structura căruia s-au construit lumânărarul, casa mortuară, grupurile sanitare la parter, iar la etaj biblioteca parohiei și un birou administrativ.”

NOTĂ: În timpul investigației jurnalistice, Parohia „Sf. Haralambie” a închis definitiv casa mortuară, dar anunțurile pentru aceste servicii erau încă la vedere.

Iulie 2026, Parohia „Sf. Haralambie” Constanța

O anomalie arhitecturală de neimaginat: Biserică zidită peste o altă biserică, fără nicio autorizație

Improvizațiile preotului paroh Ciprian Stanca nu s-au oprit însă la scheletul metalic transformat în „centru multifuncțional”. Adevărata anomalie arhitecturală o reprezintă însăși biserica din cărămidă și beton, ridicată pur și simplu în jurul și deasupra paraclisului, prima construcție amplasată pe acel teren. În același timp, preotul paroh a luat decizia de a construi acoperișul bisericii de cărămidă în jurul unui stâlp de iluminat stradal.

FOTO Arhivă Libertatea /2016 (foto sus) și Parohia „Sf. Haralambie” / 2015 (foto jos)

Fotografiile de arhivă demonstrează cum vechiul lăcaș de cult a fost complet înghițit de noile ziduri ridicate fără niciun fel de autorizație sau expertiză tehnică, generând un uriaș pericol.

FOTO ARHIVA Ziua de Constanța / 2015

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, „paraclisul este construit pe schelet metalic cu plăci de tablă, la interior este izolat cu vată minerală și rigips de baie, iar la exterior este izolat cu polistiren de 5cm și tencuială decorativă, având 21m lungime și 8m lățime”. În jurul acestei structuri, Arhiepiscopia precizează că „în anul 2014 s-au început lucrările la construcția definitivă a bisericii. S-a turnat temelia și s-au ridicat pereții din cărămidă”.

Preotul Ciprian Stanca pe șantierul ilegal de la Parohia „Sf. Haralambie” din Constanța. FOTO Arhivă Parohia „Sf. Haralambie” / 2015

Vă reamintim că, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor la Biserica „Sf. Haralambie” după dispunerea opririi acestora de către organele de control, părintele Ciprian Stanca a fost condamnat de judecători la un an de închisoare cu suspendare, în anul 2020. Condamnarea a venit pe fondul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei între părintele Stanca şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Despre acordul de recunoaştere a vinovăţiei, părintele Stanca spune că a făcut totul pentru salvarea bisericii de la demolare.

Două mii de semnături pentru ca biserica „Sf. Haralambie” să nu fie demolată sau relocată

Într-o nouă încercare de a muta presiunea pe administrația locală, preotul paroh Ciprian Stanca a depus o cerere oficială către primarul Vergil Chițac și Consiliul Local Constanța, solicitând ca biserica să rămână pe actualul amplasament. Preotul Stanca susține că a anexat la dosar peste 2.000 de semnături fizice strânse de la credincioși.

Dincolo de demersul de susținere, textul petiției reprezintă o recunoaștere de către preotul Stanca a faptului că întreaga construcție este ilegală: „Cerem doar atribuirea terenului de sub biserică, pentru ca acest lăcaș de cult să poată intra în legalitate”.

Astăzi (n.r. 27.07.2026), de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, am depus o nouă cerere la Primăria Municipiului Constanța, în atenția domnului primar Vergil Chițac și a consilierilor locali, prin care solicităm reanalizarea situației Bisericii „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”. La dosar am anexat și peste două mii de semnături ale credincioșilor care își doresc ca biserica să rămână pe locul unde a fost zidită. Totodată, solicităm ca, pentru intrarea în legalitate, terenul de sub biserică să ne fie atribuit în forma pe care Consiliul Local, împreună cu domnul primar, o va considera potrivită și legală. Ne rugăm Bunului Dumnezeu și Sfântului Pantelimon să lumineze mințile și inimile domnului primar și ale consilierilor locali, pentru ca această problemă a comunității noastre să își găsească o rezolvare înțeleaptă, dreaptă și spre binele tuturor”.

În paralel, demersul de susținere a bisericii este promovat și printr-o petiție online, care a adunat până în prezent 668 de semnături.

Citește și: Vindecată în emisiuni TV, moartă de cancer în realitate. Minciuna care alimentează Fenomenul Isaia de la Negrești

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.