TOP-ȘTIRIVIDEO IPS Teodosie amenință cu judecata: Am vorbit cu prefectul, nu e...

VIDEO IPS Teodosie amenință cu judecata: Am vorbit cu prefectul, nu e niciun ordin de Sf. Andrei

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat joi într-o emisiunea a radioului arhiepiscopiei că nu va fi de acord „cu niște restricții care n-au logică”, privind interzicerea de către autorități a pelerinajului la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei, din județul Constanța, în condițiile în care, Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a declarat pentru „Dobrogea Live” că venirea pelerinilor din alte localități sau județe la sărbătoarea Sfântului Andrei este interzisă.

Mai mult, ierarhul precizează că a avut o discuție cu Prefectul județului Constanța, prin care acesta i-a spus că declarația sa din presă nu reprezintă și ordin de prefect: Nu este un ordin de prefect. Am vorbit ieri cu domnul prefect și mi-a spus nu e de la mine, nu este un ordin, e cumva de mai sus, a declarat Îps Teodosie.

UPDATE Conform raportării de la ora 13.00 a Grupului de Comunicare Strategică, în județul Constanța s-au înregistrat 970 de noi cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore.

Ierarhul amenință în primă fază că, dacă pelerinajul va fi interzis, va căuta niște avocați foarte serioși pentru a ataca în instanță decizia. Ulterior revine și consideră că e mai bine ca să nu mai aștepte o decizie a autorităților și să obțină singur o decizie în instanță, favorabilă organizării pelerinajului: Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție. (…) voi căuta cei mai iscusiți juriști, care deja m-au căutat”.

Citește și: Pelerinajul din 30 noiembrie, la Peștera Sfântului Andrei, interzis de autorități

Declarația integrală a Îps Teodosie:

„Nu este un ordin de prefect. Am vorbit ieri cu domnul prefect și mi-a spus nu e de la mine, nu este un ordin, e cumva de mai sus!

Eu voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși, pentru că, nu putem să fim împiedicați să mergem la vatra noastră părintească, la originea noastră spirituală. Vom ține toate regulile, este un loc atât de larg acolo.

Cum să nu ajung eu la peșteră în ziua Sfântului Andrei. Este imposibil! Și cum să nu ajungă constănțenii acolo? Dar, eu cred că pot să ajungă toți românii. Este adevărat Apostolul tuturor românilor. Aici nu este o sărbătoare locală, este o sărbătoare națională, și chiar a fost pusă în calendar ca sărbătoare națională, sărbătoarea Sfântului Andrei, alături de 1 decembrie, de asemenea sărbătoare națională, care ține de unirea tuturor românilor într-o singură țară.

Cine a mijlocit unirea tuturor românilor decât Apostolul românilor și așa s-a și interpretat, că pe 30 noiembrie este ziua spirituală a tuturor românilor și pe 1 decembrie este Ziua Națională a tuturor românilor.

Eu voi face toate demersurile. De azi într-o săptămână când ne vedem trebuie să avem deja…. vom merge chiar să ne susținem drepturile noastre de închinători, în instanță. Eu nu mă mulțumesc cu niște restricții care n-au logică și care ne restrâng drepturile noastre de închinători.

Vreau ca toți cei care întrebați și doriți să ajungeți la Sfântul Andrei, cred că doriți sincer, să îmi susțineți acest demers, pe care îl voi înainta prin juriști, ca să ne lămurim, să nu fie cu o zi înainte interdicția că n-avem voie. Trebuie să avem chiar o sentință în sensul acesta și vom face o intervenție. De mâine voi vorbi despre aceasta, eu am vorbit și m-ai înainte și voi căuta cei mai iscusiți juriști, care deja m-au căutat și mi-au spus că mă vor susține în demersul de a avea sărbătoarea Sfântului Andrei. Este o sărbătoare spirituală națională.”

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: