Unii agenți economici din Mamaia Nord s-au obișnuit să-și depoziteze sacii cu gunoaie exact pe promenada din zonă, locul pe unde turiștii se plimbă.
„Consider de neacceptat atitudinea anumitor agenți economici din stațiunea Mamaia Nord care aleg să își depoziteze sacii de gunoi pe promenadă pentru a fi ridicați de mașinile Polaris”, spune primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
Edilul reamintește agenților economici că au obligația legală de a amenaja pe proprietatea lor spații speciale pentru depozitarea deșeurilor și de acolo ele trebuie ridicate de firma de salubrizare.
„În acest sens, i-am convocat astăzi (marți, 13 iulie n.red.) într-o ședință pe reprezentanții Poliției Locale Năvodari și pe cei ai Polaris pentru a gestiona mai bine situația salubrizării în zona de litoral – Mamaia Nord.
Citește și: Mamaia Nord, fără spații verzi. „Majoritatea PMP-PSD ia decizii care afectează sănătatea”
Le-am solicitat polițiștilor locali toleranță zero față de comercianții care își depozitează gunoaiele pe faleză sau în alte spații publice neamenajate și să îi sancționeze potrivit legii. De asemenea, Polaris va trebui să suplimenteze numărul de oameni și autospeciale pe zona de litoral pentru a putea gestiona corect și în timp util situația”, spune Florin Chelaru.
sursa foto: Florin Chelaru – Facebook
Citește și: Trafic de coșmar la intrare în Năvodari. Semnul de circulație reversibilă, prost gestionat de Poliția Locală