TurismTaxa de parcare din Mamaia „dă roade”. Turist: „Eu nu voi mai...

Taxa de parcare din Mamaia „dă roade”. Turist: „Eu nu voi mai alege să vin aici în vacanță”

Graba cu care s-a implementat Regulamentul parcărilor în Mamaia și Municipiul Constanța, cu multe informații contradictorii și lipsa mijloacelor de plată alternative, dă bătăi de cap turiștilor care aleg aceste zone în sezonul estival.

Răzvan, un turist din Craiova, a revenit în Mamaia după patru ani. El a descris toată această nebunie care-l determină să nu mai aleagă Constanța sau Mamaia pentru petrecerea concediului. Parcarea în stațiunea Mamaia costă 94 de lei/24 de ore.

„Bun. ok au băgat parcare cu plată. În prima zi ne ducem în Mamaia, plătesc prin sms, îmi pun alarme pe telefon, stau stresat să nu expire timpul. În ziua a doua, plătesc 3 ore, după dau sms extinder o oră, și iar o oră, și iar o oră. Plec din Mamaia, revin prin Costanța, aflu că trebuie și unde nu e zona 0 și zona 1 să plătesc o taxă de parcare numită zona 2.

Citește și: Primăria Constanța dezafectează parcarea de la Plaja Modern și amenajează una nouă

Încerc să aflu unde este zona 2. În clar nimic. Între timp revin în Mamaia, încerc să plătesc 3 ore iar, vine sms indisponibil... Ok încerc să dau de două ori sms de o oră, primul vine mesaj de confirmare, al doilea nimic… Scot telefonul stresat să nu fi trecut ora (tot timpul pe la fară un sfert), trimit iar sms încă o oră, mă plimb „relaxat” prin Mamaia să nu depășesc timpul de parcare...

Iritat petrec 2 ore din „concediu” încercând să mă documentez cum e cu zona 2 și dacă pot plăti și altfel pentru zona 0 în afară de sms… Citesc întreaga hotărâre locală 123/2021… Cam neclar cum e cu zona 2, mai vag de atât nici avocații corporate nu puteau să o facă. Citesc legea din 2002, la care face referire hotărârea când vine vorba de zona 2, nimic clarificant acolo, decât mai mult incertitudine.

Citește și: Constanța. Suma fabuloasă pe care o poate încasa administrația Chițac pe seama turiștilor din Mamaia

Ok. Deci, din ce adun trebuie să plătesc parcare pentru zona 2 pentru a parca oriunde altundeva înafară de zona 0 și zona 1. Intru în aplicație să plătesc o săptămână. Nu pot decât pe o zi odată. Plătesc o zi. Mai citesc în sperata claficării, până la urmă renunț, mă culc – e deja ora 3.

Dorm stresat 4 ore mă trezesc de la ora 7 și caut clarificări și certitudini… cam nu sunt. Legea (regulamentul n.red.) formulată vag, să te inducă în eroare.

Experiență neplacultă. Ca turist venind să mă relaxez, de fapt să mă stresez. Mi-a plăcut Constanta și Mamaia, dar eu cel puțin nu voi mai alege să vin aici în vacanță. În 2012 și 2017 experiență a fost una plăcută, nu de tensiune, incertitudine și stress. Oare ce altceva mai ascunde, care să îmi strice concediul și să mă jupoie de banii care oricum sunt foarte limitați…

Un gust amar. Mulțumesc primăria Constanta. Sunteți buni. Încurajați maxim turismul în Bulgaria sau Grecia, că aici văd că îl faceți stresant și complicat”, scrie turistul.

sursa foto: Primăria Constanța

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

1 COMENTARIU

  1. Felicitari primariei.

    Dupa ce a distrus orasul pentru localnici, a rusit sa distruga si statiunea pentru turisti.

    Pregatiti-va.. in cativa ani, Constanta va deveni cartier al Navodariului

Comentariile sunt închise.