Curtea de Apel Constanța a respins luni, 26 octombrie, apelul formulat de Vergil Chițac în procesul intentat Feliciei Ovanesian, după ce Tribunalul Constanța a decis, pe fond, că cererea edilului trebuie respinsă. Decizia Curții de Apel poate fi atacată cu recurs.

Primarul municipiului Constanța, liberalul Vergil Chițac (VC), a declarat apel, în luna iulie, împotriva sentinței Tribunalului Constanța care a refuzat să-i dea dreptate în procesul intentat Feliciei Ovanesian, consilier local independent. Ovanesian este, în acest moment, printre puținele persoane care fac opoziție reală la administrația condusă de VC.
Pe 21 aprilie, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de Vergil Chițac (PNL), primarul Constanței, împotriva Feliciei Ovanesian, consilier local independent, fost city manager al orașului. Primarul i-a cerut daune morale de 250.000 de lei pentru că a fost „defăimat” în mediul online. Decizia nu este definitivă.
„După ce am preluat funcția de primar am angajat-o la Primăria Municipilului Constanţa pe pârâta Felicia Ovanesian pe funcția de administrator public. În perioada în care a activat pe acestă funcție am avut mai multe dispute cu pârâta legate de activitatea sa. Ca urmare a unor sarcini de serviciu pe care pârâta Felicia Ovanesian nu le-a dus la îndeplinire, în dimineața zilei de 22 martie 2023, am avut o ultimă discuție în contradictoriu cu pârâta. În după-amiaza aceleiași zile am luat cunoştinţă de demisia pârâtei pe care am şi aprobat-o. După plecarea pârâtei Felicia Ovanesian din Primăria Municipiului Constanţa aceasta a făcut o fixație din persoana mea. Am intrat în vizorul paratei Felicia Ovanesian care, încă din martie 2023, a demarat o acțiune continuă de denigrare, de defăimare a subsemnatului în spațiul public”, se plânge Vergil Chițac instanței de judecată.
Iată postările făcute de Felicia Ovanesian care-l deranjează pe Chițac:
- 17 iulie 2024 – „ziua mondială a şerpilor” şi totodată făcând urarea „La mulţi ani, domnule primar„;
- 21 august 2024 – “că ce mănâncă Vergil nu miroase deloc plăcut„;
- 26 septembrie 2024 – „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”;
- 18 octombrie 2024 – „marioneta„;
- 22 noiembrie 2024 – „primar laş”, „ascunde hârtii„, „corupt„;
28 noiembrie 2024 „17 minte de nesimțire de primar„, „incapabil să răspundă unor întrebări uşoare„; - 17 decembrie 2024 „omulețul este simbolul ipocriziei şi oportunismului„, „ca porcu asta a zis ca nu e nici oportun si nici necesar sa dam banii sportivilor si antrenorilor„
31 decembrie 2024 „cocalar” (def. dex: cocalar sm 1 Tigan care caută sau -mănâncă de prin gunoaie.) 2 (Rar) Fante de mahala. 3 (Pgn) Om de nimic.) - 6 ianuarie 2025 „Noi alegem de fiecare dată greşit! Corupţi, aroganți, hoţi, reduşi mintal! Aşa ca veceu!” „Se poate observa că toate aceste invective mi se atribuie pentru că în majoritatea postărilor pârâta Felicia Ovanesian asociază persoana mea cu inițialele numelui: VC. De data aceasta extinde apelativul VC şi foloseşte cuvântul „veceu””, spune Chițac.
- 14 iunie 2024- „Este campionul gafelor de comunicare. Şi al fraudării alegerilor de 2024.”
- 23.01.2023 – Întrebările mele retorice sunt următoarele:
Cât de pervers sa fii ca sa faci același lucru cetățenilor de pe str. primăverii, unde ai eliberat certificat de urbanism pentru construire la câteva zile după ce ai aprobat oportunitatea exproprierii? Şi celor de pe Murelor …. Şi celor de la Casa de Cultura! Răspuns: mai pervers ca un voyeur-ist.
Cât de pervers trebuie sa fii ca sa dai o asemenea speranta unor oameni care te au facut cine eşti şi apoi sa te răzgândeşti? Răspuns: mai pervers ca un pedofil
Cât de pervers sa fii ca sa irosești munca subalternilor tai din Primarie doar ca sa dovedești ca nu eşti prost. Pentru ca te răzgândeşti. Răspuns: mai pervers ca un exhibiţionist.
Tribunalul Constanța îi explică lui VC cum stă treaba cu libertatea de exprimare
În motivarea deciziei, Tribunalului Constanța arată că „prin postările publicate pârâta a adus în atenția publică probleme de interes general”, cumn ar fi: organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, nerespectarea procedurilor privind o şedinţă de consiliu, reducerea cheltuielilor privind rechizitele pentru elevi în contextul organizării unui spectacol de artificii, lipsa locurilor de parcare, hotărârea Consiliului Local de a nu acorda un împrumut CSM Constanța, bani cu care s-ar fi plătit restanțele de 4-6 luni pe care clubul le are față de sportivi și antrenori; nefuncţionarea aerului condiţionat în transportul public; salubrizarea oraşului etc.
„Libertatea de exprimare poate cunoaște totuși și o doză de exagerare, de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează, menită să atragă publicul, având în vedere calitatea de contracandidaţi a părţilor la alegerile locale, atât timp cât se încadrează în limitele convenționale și nu afectează dreptul la viață privată al altei persoane”, spune instanța.
Tribunalul a constatat că postările Feliciei Ovanesian conțin judecăți de valoare şi niciunul dintre articole nu conţine vreo judecată de valoare total lipsită de temei faptic. Fiecare dintre postările ei au vizat subiecte punctuale care se referă la viaţa profesională a lui VC, justificată pe de o parte de activitatea sa, în calitate de primar, cu impact în spaţiul public şi, pe de altă parte, de modul în care pârâta a înţeles să dezvolte subiectele, adică într-o manieră personală, menită tocmai să atragă atenţia publicului asupra gravităţii situaţiilor sesizate în mediul social şi cultural, care sunt influenţate de comportamentele manifestate de către reclamant.
Instanța îii explică primarului că în limitele admise ale libertății de exprimare se regăsesc textele care conțin formulări menite să atragă publicul, să șocheze sau să provoace, aspect conturat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, pot fi acceptate anumite hiperbolizări, augmentări sau minimalizări, tocmai în scopul de a reflecta judecățile de valoare ale autorului în raport de afirmațiile cuprinse în articolele postate.
Sancționarea pârâtei pentru informațiile transmise prin postările menţionate constituie o ingerință în dreptul consfințit de art. 10 din Convenție, astfel încât angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie justificată și necesară într-o societate democratică.
Se reţine că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 paragraful 2, aceasta este valabilă nu numai pentru informațiile sau ideile acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau neliniștesc statul sau un segment oarecare al populației. Acest lucru se datorează pluralismului, toleranței și mentalității deschise fără de care societatea democratică nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit din 7 decembrie 1976). Or, în raport de împrejurarea că unele exprimări ale pârâtei ar putea fi considerate scrieri tip pamflet, specie literară cu caracter satiric, într-un limbaj violent şi agresiv, că celelalte expresii, deşi nepotrivite, au avut la bază un anumit context factual, ţinând cont inclusiv de importanța subiectelor abordate de pârâtă pentru societate, precum și de consecințele reduse ale postărilor pârâtei în plan personal în ceea ce-l priveşte pe reclamant, tribunalul apreciază că prioritară este protejarea libertății de exprimare a pârâtei, motiv pentru care cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă ca nefondată.
Citește și: