- Componența comisiei care a evaluat ofertele din licitație a fost numită de Chițac prin dispoziție de primar
Primăria Constanța a atribuit firmei care a construit noua casă din Eforie Nord a primarului Vergil Chițac un contract în valoare de 8.754.192 lei (1,75 mil. euro), care vizează reabilitarea Școlii 14 din Palazu Mare.
Acesta reprezintă cel al 5-lea contract pe care firma Millennium Development SRL îl obține de la Primăria Constanța din 2021, când au început lucrările la casa primarului, până în prezent.
Publicația noastră a arătat în două articole anterioare (citește aici și aici) că Millennium Games SRL a început lucrările de edificare a casei edilului în luna mai 2021 (conform autorizației de construire) și a finalizat-o în vara anului 2022, perioadă în care societatea își schimbă numele în Millennium Development SRL, actuala denumire.
Dacă cele patru contracte încheiate anterior au fost atribuite direct, întrucât achizițiile au avut valori mici (valoare cumulată de aprox. 76.000 lei), ultimul contract a fost câștigat prin licitație publică.
De subliniat că ofertele privind atribuirea contractului de aproape 9 milioane lei au fost evaluate de o comisie constituită chiar de Chițac, prin dispoziție de primar.

Millennium Games SRL, actuala Millennium Development SRL a fost înființată în 2002 de Ioana Hornea, angajat referent superior în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Batran”, instituție condusă de Chițac până în 2016.
În luna februarie 2023, Ioana Hornea a cedat afacerea firmei Creative Balster din Constanța, controlată de Bogdan Nicolae Grădinaru, un afacerist constănțean cercetat de DNA pentru corupție, și Noranta LTD, firmă cu acționariat ascuns în paradisul fiscal din Cipru.
Doru Iordache, consilierul personal al primarului Constanței, nu a răspuns solicitării „Dobrogea Live” de a comenta subiectul.
Proiectul inițial, un hotel cu 26 de camere
Vergil Chițac, împreună cu soția sa, Simona, a intrat în posesia unui teren de 508 mp în Eforie Nord în august 2018, suprafață pe care primarul a proiectat inițial construirea unui hotel de 3 etaje cu 26 de camere, având în vedere potențialul turistic al zonei. Terenul este situat la mai puțin de 200 m de plajă.
Ulterior, edilul de la Constanța schimbă proiectul și în luna mai 2021 obține autorizație de construire pentru edificarea unei locuințe individuale formată doar din parter, investiție estimată de proiectant la 175.492 lei (aprox. 35.000 euro).
Deși finalizarea construcției era estimată pentru iulie 2023, casa a fost predată cu un an mai devreme.
Cine i-a facut proiectul arhitectural: nume arhitect, birou.
astea sunt casele de 35 000E?
Da, din păcate aceasta este tara în care trăim și vor trai su copii noștri. Rușine….Aș dori și eu sa achiziționez un teren cum procedez…..exact la fel.
Cei din „La piovra”au de învățat de la Chițac,e plin de șmecherii
pura coincidenta. chiar sunteti rautaciosi…