Ultimele ȘtiriProgramul celei de-a cincea săptămâni a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului –...

Programul celei de-a cincea săptămâni a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022

Pentru SEAS 2022 urmează încă patru săptămâni de spectacole. Acum, la mijlocul stagiunii, în cea dea cincea săptămână, organizatorii aduc în fața publicului constănțean spectacole puse în scenă de teatrele din Constanța, Sibiu, Botoșani și Chișinău

În săptămâna a cincea, Teatrul de Stat Constanța îşi invită spectatorii la o nouă serie de reprezentații:

Joi, 4 august, de la ora 21:00 tot la Teatrul de Vară Soveja, puteţi vedea o comedie excelentă de Neil Simon, „Îmi place cum miroși”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Puiu Şerban. Povestea aduce în prim plan un triunghi amoros din San Francisco-ul anilor ’60: Norman se îndrăgosteşte de Sophie, noua lor vecină şi fostă campioană olimpică la înot, însă, deşi se poziţionează politic în extreme diferite, ea îl preferă pe Andy, aşa că toată prietenia şi afacerea riscă să se „prăbuşească”. Un punct tare al acestui spectacol este garnitura excepţională de actori de la Sibiu, în frunte cu Ofelia Popii, cea care a primit de trei ori premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă.

Vineri, 5 august, de la ora 21:00, pe scena din Parcul Arheologic, trupa Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani vine cu un spectacol ce are premise speciale de a atrage în primul rând publicul constănţean. Excepţionala trupă din nordul ţării, condusă de regizorul Andrei Măjeri, pune în pagină, cu sensibilitate, nostalgie, dar şi umor, poveştile de dragoste ale unor celebre figuri mitologice feminine, descoperind un text minunat, dar mai puţin cunoscut al lui Ovidius. Cele nouă actriţe dau viaţă EROINELOR şi ne fac părtaşi la scrisorile lor de iubire, într-un spectacol de excepţie.

Sâmbătă, la Teatrul de vară Soveja, tot de la ora 21:00 Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău prezintă spectacolul „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj, o comedie în care acțiunea se petrece în celebrul castel shakespearian Elsinore, dar nu în sala tronului, ci în bucătăria regală, personajul principal fiind masterchef-ul Froggy, care drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere.

Concomitent, Sâmbătă, 6 august, de la ora 20:00, la Parcul Arheologic,Centrul Cultural Județean „Theodor Burada” participă la SEAS 2022 cu unspectacol de folclor: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” și invitați – unde ACCESUL este GRATUIT, în limita locurilor disponibile.

Duminică 7 august, de la ora 21:00, în Parcul arheologic, vă invităm la spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, tot o producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, în regia lui Alexandru Cozub. Într-un mic orășel de provincie, într-o gară în care nu opresc trenurile rapide, existența blândă  a localnicilor este răvășită de sosirea unei scântei din „lumea mare”. O străină fără bilet și fără acte, fugită din cazino, aduce cu ea parfumul subtil și periculos al distracției celor bogați. În brațele unui timid profesor de astronomie, Mona cunoaște dragostea cea mare. Cea adevărată. Cea cosmică. Și o stea primește un nume!

Vă reamintim că pentru spectatorii care cumpără bilete din timp, TSC a inițiat o campanie promoțională  EARLY BIRD, primele 150 de bilete la fiecare spectacol programat la Teatrul de Vară Soveja și primele 50 de bilete la fiecare spectacol programat pe scena din Parcul Arheologic având tariful redus de 30 lei.

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.mystage.ro, de la Info Point City Park Mall, de la Agenţia de bilete din Bd. Tomis nr. 97 și, cu o oră înainte, de la casieriile din locațiile în care sunt programate spectacolele – Teatrul de Vară Soveja sau Parcul Arheologic.

SEAS este un eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța și finanțat de Consiliul Județean Constanța. Partener principal este Primăria Municipiului Constanța.

Mulțumim partenerilor noștri – Barrissimo Cocktail Bar, restaurantul Mangia Mangia, restaurantul Bierhaus, Plaja Gaia – care doresc să încurajeze participarea la evenimente culturale, așa încât toți spectatorii noștri beneficiază de reduceri prezentând un bilet la un spectacol din săptămâna respectivă. Mulțumim Florăria Magnolia pentru frumoasele buchete oferite participanților.

Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța

Urmărește-ne pe:

Doneaza