Orașul Constanța deține foarte puține platforme pentru colectare selectivă, iar din cele existente operatorul de salubritate Polaris ridică cu același utilaj atât deșeurile reciclabile, cât și cele menajere.
Cu toate acestea, Primăria Constanța dă vina exclusiv pe locuitorii orașului pentru nivelul de colectare selectivă care se apropie de zero, în condițiile în care obligațiile legale vizează o cotă de 60%.
Într-un răspuns solicitat de Dobrogea Live, municipalitatea arată că ’’dacă autoutilitarele Polaris au încărcat deșeuri așa zis reciclabile împreună cu deșeurile menajere, înseamnă că acestea au fost contaminate și depozitate amestecat de către cetățeni’’.
Administrația locală arată că separarea deșeurilor este o obligație obligatorie, dar nu vorbește despre faptul că puținele platforme dedicate reciclării sunt nesecurizate, insalubre și deteriorate.
Primăria abordează discursul ipocrit al șefului Polaris, care la rândul său a aruncat vina exclusiv pe constănțeni că nu se colectează selectiv, deși este notoriu faptul că operatorul de salubritate amestecă fracția reziduală cu cea reciclabilă, așa cum am arătat într-un material anterior.
Cu toate acestea, Primăria Constanța afirmă cu tărie că Polaris colectează ca la carte.
’’În cazul insulelor ecologice digitalizate, colectarea deșeurilor reciclabile se realizează separat pe fiecare tip de deșeu (sticlă, metal, plastic, hârtie+carton).
În cazul platformelor modulare metalice si al containerelor tip clopot, colectarea deșeurilor reciclabile se realizează pe trei tipuri de deșeuri (hârtie+carton, metal+plastic, sticlă).
În cazul platformelor de beton, la care colectarea deșeurilor se realizează doar pe două fracții, fracția umedă se colectează în containerele metalice din interiorul platformei betonate iar fracția uscată se colectează amestecat (sticlă+plastic+metal+hârtie+carton) în containerele galbene din material plastic, instalate lângă platformă’’, precizează Compartimentul de Comunicare al primăriei.
Potrivit răspunsului municipalității, operatorul de salubrizare utilizează 20 de autospeciale pentru colectarea fracțiilor umede și 10 autospeciale pentru colectarea deșeurilor reciclabile.
De asemenea, capacitatea de sortare a operatorului economic responsabil cu salubrizarea municipiului Constanța ar fi de 250 tone/zi.
Primăria Constanța este sancționată în fiecare an pentru ratarea țintelor de reciclare și pentru raportări fictive de colectare (citește aici).
Citește și:
Niște gunoaie