Litoralul românesc își va primi cei dintâi turiști cu ocazia minivanței de 1 Mai și Paște. Este prilejul pentru care hotelierii se pregătesc de zor, iar odată cu ei se dezmorțesc și OMD-urile, adică Organizațiile de Management ale Destinației, structuri înființate de unele primării de pe litoral și finanțate din bani public, în special din taxa de promovare percepută de la turiști.
OMD Maiaia Nord a propus Consiliului Local Năvodari să avizeze Calendarul de evenimente pentru anul 2024, iar primul eveniment este deschiderea sezonului turistic pe data de 1 Mai.
Documentul înaintat Consiliului Local Năvodari de către OMD Mamaia Nord, organizație condusă de Mirela Matichescu, dovedește lipsă acută de profesinalism sau lipsă totată de respect față de instituția Consiliului Local.
Citește și: ISC: Primăria Năvodari a emis ilegal 51 de autorizații de construire pentru Mamaia Nord
Așa cum se vede în fragmentul de mai jos, OMD Mamaia Nord își propune ca pe 1 Mai „să adune oamenii de pe stradă” și să-i aducă la scena amenajată pe promenadă. Mai mult, „Mirela (probabil, Mirela Matichescu președinta OMD Mamaia Nord n.red) împreună cu prezentatorul vor da cep la butoiul cu bere sau vor deschide sticla de șampanie…va fi un moment de artificii pe scenă”, cam așa s-au pregătit temeinic cei de la OMD Mamaia Nord pentru deschiderea sezonului turistic.