Un consilier județean PNL a obținut contracte de peste 10 mil. lei chiar de la instituția pe care o reprezintă

  • Pe lângă încălcarea legii, Geanina Topolov se află în incompatibilitate cu demitatea deținută în Consiliul Județean
  • Zeci de contracte cu instituțiile CJ
  • Consilierul spune că un avocat a asigurat-o că procedează legal
  • Șeful CJC se dezice de colega de partid

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Spitalul Județean Constanța, ambele subordonate Consiliului Județean, au organizat la finalul anului trecut, respectiv la începutul acestui an, licitații pentru atribuirea unor contracte privind servicii de spălătorie și de curățătorie textilă.

Contracte cadru pe doi ani, unul de în valoare de 4,62 milioane lei, iar celălalt, de 6 milioane lei.

extras contract DGA Snow Clean
Extras SEAP, contract DGASPC
extras contract Spitalul Judetean Snow Clean
Extras SEAP, contract Spitalul Județean Constanța

Ambele contracte au fost atribuite firmei Snow Clean, în care asociat figurează și consilierul județean Geanina Topolov, aspect ce încalcă grosolan legea privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităților publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Potrivit acesteia, firmele consilierilor județeni nu pot încheia contracte cu instituțiile aflate în subordinea sau sub autoritatea CJ.

Legea 161/2003, art. 90, alin. 1, “consilierii judeţeni care au funcţia de (…) asociat la societăţile comerciale cu capital privat (…) nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii (…) cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

161 per 2003
Extras Lege 161/2003

Cu alte cuvinte, pe lângă încălcarea legii, în acest moment, Geanina Topolov se află în incompatibilitate cu demnitatea pe care o are în Consiliul Județean.

Totodată, pe lângă calitatea de asociat, consilierul PNL ocupă în firma Snow Clean funcția economist-șef, poziție care figurează în nomenclatorul României ca fiind funcție de conducere. Or, sintagma “ori alte funcții de conducere” din legea de mai sus dublează postura de incompatibilitate în care se află Topolov.

Practic, din calitatea de consilier județean, aceasta ajunge să voteze în Consiliul Județean contractele între firma sa și instituție.

Contracte pe bandă

În firma care a obținut în numai câteva luni contracte de 10,6 milioane lei, consilierul județean este asociat minoritar, cu doar 4% din acțiuni, restul de 96% fiind deținute de o anume Iuliana Itu.

Însă, din informațiile obținute de “Dobrogea Live”, aceasta din urmă este doar o interfață pentru afacerea controlată de Topolov încă din 2006.

confidas
Extras acționariat Snow Clean (sursa Confidas)

De altfel, în anul 2018, când a devenit consilier județean, aceasta deținea 75% din firmă.

Un an mai târziu, în 2019, Topolov începea să primească contracte publice pe bandă rulantă.

Exceptând cele două licitații care fac obiectul articolului, consilierul a câștigat în perioada 2018-2021 nu mai puțin de 19 contracte din bani publici, 12 dintre ele fiind încheiate cu Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, altă instituție care aparține de Consiliul Județean.

Astfel, contractele cu DGASPC și Spitalul Județean Constanța sunt doar ultimele dintr-un lung șir de business-uri încheiate cu instituții de stat de către femeia de afaceri, din poziția de consilier județean.

Explicații puerile

Contactată de publicația noastră, Geanina Topolov mai întâi se contrazice, apoi susține că a urmat calea legală în relația contractuală cu instituțiile CJC, că firma ei practică tarife de subzistență și învinovățește publicația noastră că-i lasă pe drumuri cei 50 de angajați.

“Nu e firma mea, eu sunt doar un acționar minoritar. Eu doar fac hârtiile, nu am nicio treabă. La momentul respectiv am consultat un avocat și mi-a spus că e legal.

În primul rând, prețul pe care îl practic … adică îl practică firma, este cu o marjă de profit de 1-2%. Deci faptul că eu sunt consilier județean și sunt acționar minoritar … nici nu particip prea mult la acestă firmă, decât că fac documentele economice.

Nu mi se pare normal ca 50 de angajați ai firmei să sufere din acestă situație. Dacă dumneavoastră vreți să scrieți un articol în care vreți să privați o companie să presteze niște servicii în care este specialistă de niște ani de zile, e problema dumneavoastră”, ne-a spus consilierul județean.

Nimeni nu știe nimic

Șeful Consiliului Județean spune că nu cunoaște situația și se dezice de colega sa de partid.

“Nu fac eu procedurile de achiziție. Eu știu că ești incompatibil cu multe lucruri în momentul în care accepți o funcție administrativă. Fiecare om care încheie contracte trebuie să știe dacă are sau nu voie să o facă. Nu e atributul meu să analizez contractele, deci nu știu despre ce este vorba și nu mă interesează”, ne-a declarat președintele CJC, Mihai Lupu.

De asemenea, șefa DGASPC, instituția cu care Snow Clean a încheiat contractul de 6 milioane lei, spune că o cunoaște pe Topolov, însă nu știa că este acționar la respectiva firmă.

“Direcția economică se ocupă prin biroul de achiziții de aceste proceduri. Nu m-am interesat și nici nu mă interesează cine vine pentru că nu are treabă cu conducerea cine participă (la licitație n.r.). O unosc, dar habar nu am avut că este acționar la firma respectivă, dar este treaba dânsei. Eu nu am voie să selectez cine vine și cine nu vine la licitație. Fiecare dintre persoanele respective trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile”, a explicat directorul DGASPC, Carmen Răducu.

Șeful Spitalului Județean nu a răspuns apelurilor noastre.

Potrivit ultimelor raportări, firma cu obiect de activitate “spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană” a realizat în 2020 o cifră de afaceri de aproape 4,4 milioane lei și avea 42 de angajați.

Sursa foto: Ordinea

Citește și:

Urmărește-ne pe:

Doneaza