Liberali de seamă ai organizației Tulcea, Vasile Gudu (unchi, fost deputat) și Michael Gudu (nepot, actual deputat) au viziuni diferite asupra pensiilor speciale de care s-au bucurat câteva luni foștii parlamentari.
„Banii destinați plății pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților vor fi folosiți acolo unde este cu adevărat nevoie de ei, în primul rând în lupta împotriva pandemiei Covid-19! Aproximativ 40 de milioane lei au fost transferați în Fondul de Rezervă Bugetară pentru anul 2021! Reușim împreună”, scrie Michael Gudu, actual deputat PNL de Tulcea.
În timp ce nepotul ne spune că „reușim împreună”, unchiul, tot liberal, dar în retragere, a dat în judecată Camera Deputaților pentr a-și recăpăta pensia specială de fost parlamentar.
La Tribunalul Constanța a fost înregistrat pe 15 aprilie un dosar în care mai mulți foști parlamentari din Constanța și Tulcea cer instanței să anuleze actul administrativ prin care și-au pierdut pensiile speciale. Pe această listă este și Vasile Gudu.
Un fost parlamentar primea minimum 2.131 de lei pe lună pentru un mandat de patru ani. Cei care au avut de la trei mandate în sus, primeau 14.827 de lei pe lună. În luna februarie 2021, actualii parlamentari au votat eliminarea acestor pensii speciale.
FOTO: Vasile Gudu și Michael Gudu – colaj Facebook
Fără pensii speciale.Faceti diferența între pensii de CAP și pensii care au cotizat la stat si au mers și iarna la servici fie ploi ,ninsori sau polei. Au crescut și copiii și au aceiasi pensie cu cei care munceau în timpul campaniei și iarna stăteau la sobita