„Orașul Constanța are nevoie de schimbare”, este semnalul de alarmă pe care îl trage omul de cultură Dorin Popescu, fost diplomat al României, expert în geopolitică și președintele ”Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House” Constanța.
Dorin Popescu atrage atenția asupra faptului că, în majoritatea statisticilor naționale tematice (atragere de fonduri și investiții europene, investiții externe directe, investitori strategici, dezvoltarea infrastructurii critice, vitalitatea culturală, progresul tehnologic, parcurile industriale, tehnologiile smart, industriile creative, exploatarea patrimoniului material și imaterial etc.), orașul Constanța ocupă locuri modeste, la rivalitate cu Bârlad, Reșița, Focșani etc.
„De câteva zeci de ani, potențialul orașului este irosit, degradat, alterat, exploatat în interes privat, victimă a mașinațiunilor unor grupuri de interese. Irosirea acestui potențial este recognoscibilă în toate – de la clădirile istorice degradate din Peninsulă (cândva centrul sezonier de atracție al elitelor locale și naționale) la inexistența unui Centru urban modern, de la absența marilor proiecte tehnologice la absența parcurilor industriale, de la cenușiul posomorât al micilor străzi la rugina instalațiilor portuare, de la cheiurile fără nave la cultura fără reviste, de la parcurile fără iarbă la copiii fără sport etc.”
„Constanța a pierdut orice oportunitate de valorificare a potențialului geopolitic de care dispune”
Dorin Popescu, expert și în geopolitica spațiului Mării Negre, consideră că orașul Constanța are vitală nevoie de modernizări, pentru a deveni de facto “hubul” geopolitic imaginat de experți și totodată orașul european visat de localnici, aceasta și în condițiile în care, potrivit actualei Strategii Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, regiunea extinsă a Mării Negre prezintă un “interes strategic maxim” pentru România.
„Este de la sine înțeles că ne-am aștepta ca, în acest context, orașul Constanța – cel mai mare oraș și port românesc la Marea Neagră – să devină rapid un centru / nod / hub al dezvoltărilor tehnologice de ultimă oră, un hub comercial și energetic, un “motor” al transporturilor navale, o țintă prioritară a investitorilor strategici, un laborator vital de analize geopolitice în teritoriu și deopotrivă un oraș modern și european, conectat la înalte tehnologii și la procesele mentale, culturale și științifice evoluate care se produc în restul țării și în regiune.
Este evident pentru oricine că, în ultimele decenii și acum, orașul Constanța a pierdut orice oportunitate de valorificare a potențialului geopolitic de care dispune, iar șansele sale de dezvoltare substanțială au rămas imprimate pe frumoase hârtii colorate în birourile unor angajați mărunți și cu etică strâmbă.”
”Nevoia de SCHIMBARE în viața acestui oraș este vitală și este urgentă”
„Orașul Constanța se visează de peste un secol „locomotiva” culturală, științifică, mentală, tehnologică și industrială a Dobrogei și a sud-estului țării, însă „vagoanele trenului” nu mai răspund de mult la comenzi, iar locomotiva suflă greu și singură pe șinele de cale ferată năpădite de buruieni din vecinătatea gării.
De peste două decenii, administrația locală nu răspunde deloc imperativului de modernizare a orașului și de valorificare a potențialului acestuia. De peste două decenii, administrația locală ține captiv acest oraș în pânzele de păianjen ale trocurilor oneroase de cartier, ține captiv acest oraș în schemele de câștig ilicit ale unei secte de clienți abonați insidios la bugetul local. Acest oraș este (și) acum captiv întru totul relațiilor clientelare.
Din “orașul mitic al lui Ovidius”, orașul Constanța va fi devenit un banal târg provincial cu ifose de capitală a sudului. Ratăm constant modernizări, oportunități, investiții. Marii investitori ocolesc sistemic și la distanță Constanța, iar singurul lor punct de interes conjunctural rămâne portul, fără de care Constanța s-ar fi adăugat de mult orașelor pierdute de pe harta României.”
„Orașul Constanța deține un patrimoniu material și imaterial inegalabil în întreaga Europă Centrală și de Est”
Dorin Popescu mai subliniază și faptul că orașul Constanța nu este numai “gazda” unui port care are nevoie de modernizări substanțiale și integrate, similare în anvergură celor gândite acum peste un veac de către elita inginerească a vremii.
„Orașul Constanța deține un patrimoniu material și imaterial (cultural, istoric, spiritual, arheologic) inegalabil în întreaga Europă Centrală și de Est, unic în conținut și expresie, apt să confere platforme solide pentru dezvoltări substanțiale și rapide ale turismului cultural, ale turismului religios, ale infrastructurii critice etc. Nu există nicăieri pe harta României un decalaj mai mare între potențialul și expresia patrimoniului unui “urban mare” – Constanța conduce detașat topul orașelor cu patrimoniu irosit din România.”
În viziunea lui Dorin Popescu, vinovați pentru această situație sunt:
„Principalul vinovat – deloc singurul – este administrația locală, care, din numeroase motive (absența viziunii, absența resursei umane de calitate, management defectuos, interese de castă, conduite reprobabile etic și scheme ilicite de devalizare a patrimoniului), eșuează permanent în a răspunde așteptărilor populației și nevoilor de dezvoltare a orașului. O dovadă directă în acest sens o reprezintă numeroasele condamnări definitive “la vârful administrației locale”, iar una indirectă – fizionomia ponosită și degradată a întregului oraș, din Peninsulă până în Mamaia.
Un al doilea vinovat, fără de care primul nici nu ar putea exista, este apatia comunității locale, disponibilitatea acesteia de a gira (prin pasivitate, dezinteres, complicitate etc.) conduitele clasei administrative locale. Cohorte de oportuniști însoțesc sistemic o administrație stufoasă, fără aplomb, fără viziune, cu etici mărunte și rudimentare, se “hrănesc” din scheme oneroase, girează vulgul, întrețin degradările, ucid pas cu pas orașul.
În fine, cel de-al treilea vinovat pare a fi incapacitatea organică a Centrului (a Bucureștiului) de a iniția și implementa proiecte cu valoare paradigmatică pentru Constanța și pentru Dobrogea, care să le reconecteze de facto și à jamais la procesele de modernizare paradigmatică a României.”
În încheiere, Dorin Popescu consideră că „orașul Constanța are nevoie mai mult ca oricând de SCHIMBARE. De schimbarea administrației și de schimbarea mentalităților provinciale.”