Pelerinajul la mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, din comuna Ion Corvin, județul Constanța, a început să prindă contur la începutul anilor 1990, după ce, în primul an de la revoluție, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât înființarea unui schit, aflat atunci în administrarea Mănăstirii Dervent, recent reînființată și ea. Mănăstirea Dervent a fost închisă, ca multe altele din țară, de autoritățile comuniste, în anul 1959.
Doi mari dobrogeni sunt, fără discuție, ctitorii mănăstirii: avocatul și teologul Ion (Jean) Dinu din Adamclisi și călugărul Nicodim Dincă, primul stareț al mănăstirii, din satul Zorile, comuna Adamclisi, județul Constanța, deși, primele preocupări legate de Peșteră au fost întreprinse de C. Ionişor, primarul din Ion Corvin (fostul sat Cuzgun). După cum vom vedea mai jos, fără aceste personalități locale, azi nu am fi vorbit de Peștera Sfântului Andrei de la Ion Corvin, la nivelul pe care îl știm.
Informațiile, răspândite în mediul public, chiar de către unele persoane autorizate, că Ion Dinu și preotul Constantin Lembrău au descoperit, în anul 1943, Peștera în care tradiția spune că a poposit Apostolul Andrei sau că aceasta a fost descoperită de Ion Dinu în urma unui vis, sunt total greșite.
Teologul și avocatul Ion (Jean) Dinu
Ion (Jean) Dinu s-a născut pe 26 decembrie 1890, în comuna Oltina, jud. Constanţa, din părinţii Constantin şi Fulvia, fiind primul din cei şase copii ai familiei. Bunicul său, Vasile Popescu Dinu era preot în loc. Ostrov, jud. Constanţa, încă de pe vremea turcilor. În anul 1904 este admis ca bursier la Seminarul Central din Bucureşti, iar în anul 1912 se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o absolvă în 1916. Anul 1918 îl găseşte ca student la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care o întrerupe pentru a se înrola ca agent sanitar în armata română, alături de cadrele didactice din judeţul Cahul. În această calitate participă la bătăliile de pe linia frontului făcându-şi cu cinste şi devotament datoria. După război este decorat cu distincţia: Ofiţer al Coroanei Române şi reuşeşte să îşi ia diploma în drept. Între 1918 şi 1923, Ion Dinu este administratorul plăşii Traian cu reşedinta în Adamclisi.
Din anul 1919 şi până la venirea comuniştilor, Ion Dinu, a promovat documentat, pe toate planurile, ideea că Sfântul Andrei a poposit pe meleagurile noastre şi că Peştera de la Ion Corvin este cea în care Apostolul şi-a făcut locaş de închinare şi propovăduire a lui Iisus Hristos. Această promovare a culminat cu amenajarea unui paraclis în interiorul Peşterii şi sfinţirea ei în anul 1944, dar şi prin tipărirea unei cărţi în anul 1945, cu titlul: „Viaţa şi activitatea Sfântul Apostol Andrei”.
După preluarea puterii de către comunişti împotriva sa şi a familiei sale au început presiuni şi persecuţii de tot felul. Urmărit de comunişti, reuşeste să se refugize în Bucureşti adăpostindu-se pe la prieteni. A murit la Piteşti, pe 23 noiembrie 1965, la vârsta de 75 de ani. S-a stins, luând cu sine amărăciunea anilor de prigoană comunistă şi continuând să creadă în destinul luminos al acestui neam.
Ca recunoaştere a meritelor sale în decursul vieţii a primit mai multe distincţii, printre care: Răsplata muncii pentru învăţământ clasa; Ofiţer al Ordinului Coroanei României; Răsplata muncii pentru Biserică clasa I și Ofiţer al Ordinului Cultural pentru Biserică
Monahul Nicodim Dincă, primul stareț al mănăstirii
„Neobosit şi vrednic călugăr”, după cum îl caracteriza Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, sau „smerit şi muncitor care nu îşi neglija rugăciunea şi pravila călugărească”, aşa cum îşi aminteşte un fost coleg, preotul Victor Ghindăoanu, monahul Nicodim trebuie să rămână în istoria bisericească dobrogeană, ca ctitotorul Mănăstirii „Peştera Sfântul Apostol Andrei”.
Născut pe 21 iulie 1938, în satul Zorile, comuna Adamclisi, jud. Constanţa, din părinţii Ion şi Anastasia, monahul Nicodim, a primit la botez numele Nicolae. Şcoala Generală a urmat-o în Adamclisi. Aici a auzit, cel mai probabil, de Sfântul Apostol Andrei şi Peştera de la Ion Corvin. Mai târziu, tânărul Nicolae mergea des în pădure şi rămânea peste noapte în Peşteră, unde se ruga până spre dimineaţă.
O mărturie în acest sens o avem de la fratele său mai mic, Dumitru Dincă, tot din Zorile, cu care are rămas peste noapte, în Peşteră. Într-o astfel de noapte, după un moment de reculegere, Nicolae, se adresează fratelui său: „Dumitre, ce bine ar fi dacă s-ar face aici o mănăstire!”. Această afirmaţie mai ascundea o dorinţă în inima sa: aceea de a deveni călugăr!
Pentru a-și împlini visul intră ca frate la Mănăstire Dervent, de unde este dat afară de comuniști, în anul 1959. Nicolae Dincă pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca electrician, iar în anul 1968 intră ca frate la Mănăstirea Sihăstria, unde va fi călugărit pe 27 martie 1987.
Anul revoluţiei române l-a prins cu aceeaşi dorinţă în suflet de a ridica o mănăstire la Peştera Sfântului Andrei. Astfel, în toamna anului 1990, primeşte binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, pentru a începe demersurile necesare în acest sens, şi îşi stabileşte ca loc de rugăciune şi odihnă acelaşi loc unde Sfântul Andrei şi-a găsit adăpost acum 2000 de ani.
În anul 1992 au fost finalizate lucrările la trapeză şi bucătărie, urmând ca în 1993 să pună piatra de temelie a paraclisului şi să înceapă restaurarea Peşterii. Din păcate nu a mai apucat să le vadă terminate, deoarece, pe 18 iulie 1993, moare subit, în urma unui accident de muncă, în timp ce lucra la geamurile de la turla Peșterii.
Ctitorii, la loc de cinste
Monahul Dincă a fost înmormântat în fața Peșterii la care a ținut atât de mult, dar, construcțiile ulterioare au pus în umbră mormântul său, în așa fel încât, și în lipsa unui indicator, mormântul a rămas în uitare.
Printr-un demers impresionat, la insistențele familiei lui Ion Dinu, Arhiepiscopia Tomisului i-a reînhumat pe cei doi ctitori în fața bisericii mari a mănăstirii Peștera Sfântului Andrei, rămășițele pământești ale lui Ion Dinu fiind aduse aici de la Pitești.
