PoliticăCum cedează Florin Mitroi patrimoniul imobiliar al Constanței pentru a-și cumpăra eventuala...

Cum cedează Florin Mitroi patrimoniul imobiliar al Constanței pentru a-și cumpăra eventuala indulgență din partea autorităților de control și sprijinul lui Teodosie

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a inițiat recent procedurile de cedare gratuită a unor imobile importante aflate în patrimoniul județului, în beneficiul unor instituții față de care autoritatea publică nu are nicio obligație.

Este vorba de trei bunuri imobiliare aflate în municipiul Constanța și cedate în mod gratuit către Curtea de Conturi, DIICOT, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și Arhiepiscopia Tomisului.

Astfel, la începutul acestui an, Mitroi, care conduce și organizația județeană a PNL, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează cedarea administrării clădirii Centrului de excelență în turism și servicii “Tomis” către Camera de Conturi Constanța, imobil cu valoare istorică reabilitat în 2016 cu ajutorul fondurilor europene.

De subliniat că imobilul din centrul vechi al Constanței a primit finanțare europeană cu destinație clară – reabilitarea clădirii și crearea unei infrastructuri de sprijin pentru IMM-uri și ONG-uri din domeniul turismului.

Cu toate acestea, pentru a face loc Camerei de Conturi, președintele CJC a dispus evacuarea din clădire a trei asociații care au legătură cu dezvoltarea turismului, două dintre ele fiind chiar în subordinea Consiliului (OMD Mamaia – Constanța, OMD Județul Constanța și a Asociația de Dezvoltare Durabilă).

Centrul de excelență în turism și servicii “Tomis”, str. Nicolae Titulescu 32

Amintim că rolul Camerei de Conturi este de a verifica dacă instituțiile publice, precum Consiliul Județean Constanța, cheltuiesc fondurile legal, eficient și transparent, iar cedarea gratuită către aceasta a unei clădiri valoroase poate fi interpretată ca o încercare a șefului CJC de a-și asigura un climat de indulgență din partea instituției de control.

De asemenea, la finalul anului trecut, Mitroi a inițiat un proiect de hotărâre prin care a cedat parcarea care aparținea Bibliotecii Județene Constanța, de aproximativ 1.000 mp, către DIICOT și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța (detalii, aici).

Deși Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a admis pentru “Dobrogea Live” că a cerut și primit dreptul de folosință a parcării, reprezentanțiii Consiliului Județean nu recunosc că instituția a făcut cadou procurorilor parcarea Bibliotecii Județene.

În sfârșit, al treilea demers al șefului CJC de a înstrăina patrimoniul imobiliar al Constanței a avut loc în urmă cu o lună, când Mitroi a promovat un proiect de hotărâre care vizează darea pe mâna pro-rusului Teodosie a unei clădiri monument istoric situată în centrul vechi al orașului, imobil cu o valoare de inventar de 6,4 milioane lei (detalii, aici).

Manevra a fost gândită de Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, și șeful CJC, după ce publicația noastră a scris că instituția de cult a ocupat abuziv clădirea timp de peste 19 de ani, cu complicitatea conducerii Consiliului.

Monumentul Istoric care ar putea ajunge în administrarea lui Teodosie, str. Nicolae Titulescu 17

În anul 2005, Consiliul Județean transmitea în administrarea Arhiepiscopiei Tomisului clădirea construită în stil eclectic în urmă cu 126 de ani, cu condiția ca Teodosie să o restaureze complet în termen de 2 ani de la predare.

21 de ani mai târziu, Arhiepiscopia nu doar că nu a reabilitat monumentul istoric, ci a distrus mai multe elemente arhitecturale ale imobilului prin intervenții neautorizate, precum zidirea ferestrelor, tencuirea modenaturilor sau montarea de termopane.

Mitroi nu e singurul politician din Constanța care încearcă să obțină o eventuală formă de impunitate din partea procurorilor prin cedarea de imobile din patrimoniul orașului. În urmă cu doi ani, colegul său de partid, primarul Vergil Chițac a transmis un teren de 1.000 mp din proprietatea municipiului în cea a DNA, subiect despre care te invităm să citești mai jos. 

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.