Consiliul Județean Constanța, condus de Florin Mitroi (PNL), a început o campanie de „cadouri” acordate unor instituții cheie: Parchete, Camera de Conturi și Arhiepiscopia Tomisului (Teodosie). Azi, despre cadoul primit de procurori.
În mai 2025, Consiliul Județean Constanța achiziționa cu peste 34.000 de lei două bariere pentru acces auto cu trafic intens cu montaj și punere în funcțiune incluse în parcarea din strada Mircea cel Bătrân nr. 104A, parcare ce aparține CJC. Totodată, CJC achiziționa și 30 de telecomenzi care să permită accesul în acea parcare.

La câteva luni după instalarea barierelor de acces în acea parcare, Consiliul Județean Constanța adoptă ANEXA la HCJ 292/27.10.2025 „Regulament parcare imobil teren strada Mircea cel Bătrân nr. 104A”, document din care stabilește accesul și condițiile de utilizare gratuită a parcării de către „angajații instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța, cât și a vizitatorilor instituțiilor aflate în vecinătatea parcării”. Concret, este vorba de două instituții subordonate CJC (Biblioteca Județeană și Centrul Teodor T. Burada) și două unități de Parchet (DIICOT Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Constanța – PCA).
Conform Regulamentului, parcarea este destinată atât angajaților cât și vizitatorilor instituțiilor menționate mai sus, însă, la fața locului a fost amplasat un semn de acces interzis alături de mesajul „cu excepția autovehiculelor Ministerului Public”, adică mașinile parchetelor.

Conform unui răspuns primit de Dobrogea Live de la CJC, „telecomenzile de acces în parcare au fost distribuite către angajații instituțiilor aflate în vecinătatea parcării, atât personalului propriu cît și pentru vizitatorii acestor instituții”, iar „accesul vizitatorilor se poate face prin înscrierea în audiență la una dintre instituțiile pe care aceștia doresc să o viziteze”.
Trebuie menționat faptul că Regulamentul adoptat prin HCJ 292/2025 nu condiționează accesul în parcare al vizitatorilor de o „înscriere în audiență”. De exemplu, ca vizitoator al Bibliotecii Județene ar fi chiar absurd să apelezi la „audiență”.
PCA susține că a primit parcarea de la CJC
Contrar Regulamentului adoptat prin HCJ 292/2025 și contrar a ceea ce susține Consiliul Județean Constanța în răspunsul transmis către Dobrogea Live, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a comunicat redacției noastre faptul că „a solicitat Consiliului Județean Constanța, acordarea în folosință a parcării situată în proximitatea sediului în care ne desfășurăm activitatea, având în vedere specificul activității desfășurate, existența în cadrul clădirii de pe str. Smârdan, nr. 10C a două
unități de parchet – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – care își desfășoară activitatea, fiind unități de interes public, utilizarea parcării fiind necesară desfășurării în condiții optime a activității, a fluidizării circulației în zonă și în scopul realizării actului de justiție.”
Mai departe, PCA ne transmite că procedura de soluționare a cererii aparține Consiliului Județean Constanța, conform dispozițiilor legale, astfel încât, urmează să vă adresați acestei instituții, pentru orice alte informații suplimentare. Doar că, așa cum am arătat, Consiliul Județean NU recunoaște nicăieri faptul că a dat în folosință parcarea respectivă celor două unități de parchet, dimpotrivă, susține că parcarea este la dispoziția tuturor instituțiilor învecinate și a vizitatorilor.
PCA mai spune că semnele rutiere de la intrarea în parcare (accesul interzis și mențiunea referitoare la „autovehiculele Ministerului Public”) nu au fost instalate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și urmează să vă adresați instituției competente în acest sens. Din nou, nici CJC nu face vreo referire la instalarea unui indicator rutier care să permită accesul exclusiv mașinilor Ministerului Public.
Nu în ultimul rând, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța susține că, pe bază de proces verbal încheiat cu Consiliul Județean Constanța, au fost predate către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, un număr de 28 de telecomenzi pentru bariera de acces în parcare, acestea fiind utilizate atât de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, cât și de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța.
Citește și:
…deh, știam că în oraș indicatoarele privind accesul auto sunt montate de Primărie… deci, a fost o mică colaborare.