În luna martie 2022, profesorul Lucian Faliboga demisiona din funcția de inspector școlar pentru managementul resurselor umane ocupată în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța. Motivul: procurorii DNA Constanța l-au prins că lua mită.
Profesorul Lucian Faliboga a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, dar prima instanță (Tribunalul Constanța) a respins acest acord. Miercuri, 11 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de DNA Constanța și a admis acordul de recunoaștere ce prevede o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 6 luni sub supraveghere timp de doi ani.
Dosarul penal al inspectorului a plecat de la un martor denunțător care a prezentat cu dovezi că, în schimbul șpăgii, a reușit să modifice nota soției astfel încât aceasta să obțină peste 4 și să poată fi angajată în învățământ.
Mita a mers către doi inspectori ai ISJ Constanța: Cristina Cabrancea și Lucian Faliboga. Cazul Cristinei Cabrancea a fost prezentat în Dobrogea Live și îl poți citi AICI. Acordul semnat de aceasta cu procurorii DNA a fost respins de instanță, iar anchetatorii trebuie acum să continue cercetarea penală în cazul ei.
În plus, Cabrancea are deja o condamnare penală la activ pentru luare de mită. Poți citi AICI cum a facilitat transferul ilegal al unei eleve la Colegiul Mircea cel Bătrân.
Revenind la inspectorul Faliboga, trebuie spus că martorul denunțător este un învățător dintr-un sat constănțean. Acesta a apelat la inspector pentru a fi ajutat în cazul soției pe care o voia angajată, în toamna lui 2021, în sistemul de învățământ, iar confirmarea că problema s-a rezolvat a venit de la inspectoarea Cabrancea.
„Din declarațiile martorului-denunțător a rezultat faptul că a discutat pentru rezolvarea problemei avute de acesta, respectiv nota scăzută obținută de soția acestuia la examenul de obținere a unui post de învățător, atât cu inspectorul şcolar pentru învăţământ primar, în cadrul I.S.J. Constanța, Cristina Cabrancea, cât și cu inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane, în cadrul I.S.J. Constanța, Lucian-Dorel Faliboga”, spun procurorii.
Citește și: ISJ Constanța, raiul șpăgilor. Euro, brânză și pește pentru un post de educator (I)
Declarația martorului-denunțător
„În seara zilei de 06.09.2021, în momentul după care s-au afișat rezultatele concursului, în jurul orelor 21, i-am trimis mesaj, pe Whats App, de pe telefonul soției, domnului inspector că soția a luat 4, sub nota de trecere. După aproximativ 5 minute, acesta m-a sunat pe Whats App, tot pe telefonul soției și mi-a spus să fac contestație a doua zi și m-a întrebat dacă am vorbit sau nu cu doamna inspector Cabrancea, iar eu i-am răspuns că am vorbit și că i-am dat tot ce a trebuit, bani, brânză și pește dar nu mi-a rezolvat problema. I-am spus că n-ar trebui să vorbim acestea la telefon dar el mi-a replicat că suntem pe Whats App și nu ne știe nimeni. După convorbirea aceasta, la ora 21:48, pe telefonul meu am primit un mesaj de la doamna Cabrancea cu următorul conținut: Maine contestatie. Neaparat! Am avut monitorizare azi… Nu am mai avut discuții în data de 06.09.2021, iar a doua zi am fost împreună cu soția la locul concursului, am făcut contestație. După aproximativ 2-3 ore, înainte de afișarea rezultatelor finale (după contestații) am primit un mesaj de la doamna inspector Cabrabcea, la ora 16:53, pe telefonul meu, cu conținutul: S-a rezolvat. Ca și răspuns la acest mesaj eu i-am mulțumit, tot printr-un mesaj cu textul mulțumesc frumos, însă acel mesaj nu îl mai am în telefon. Precizez că eu am discutat cu domnul Faliboga iar răspunsul practic la ce am discutat cu acesta, l-am primit de la domna Cabrancea”.
Telefoane ascultate și mită sub supraveghere
Procurorii DNA au obținut mandat de ascultare a telefoanelor celor doi inspectori școlari. De asemenea, au supravegheat, în luna noiembrie, momentul în care martorul denunțător i-a dus inspectorului Faliboga o parte din mită. În total, anchetatorii spun că inspectorul a primit șpagă constând în: aproximativ 100 kg de varză albă, 11 kg de brânză, un pește de aproximativ 11 kg, un porc de aproximativ 150 kg și trei baloți de paie.
În data de 13 noiembrie, martorul denunțător s-a deplasat în localitatea 2 Mai la o adresă unde s-a întâlnit cu inspectorul Faliboga pentru a-i da varza și brânza.
Denunțător: Deci ea și cu Cabrancea m-a dat peste cap în toamna asta!
Inspector școlar: Și Cabrancea?
Denunțător: Păi da! Păi nu știți ce mi-a făcut atunci?
Inspector școlar: A! Cu soția!
Denunțător: Păi da! Păi i-am dat 200 de euro, i-am dat un pește mare la 15 kilograme, un crap mare, 15 kilograme îți dai seama! Și o cutie mare de brânză! Și ea îi dă 4!
Denunțător: Ca să se laude asta acum… că ea i-a spus lui …. ca să îi dea lu nevastă-mea 4.
Inspector școlar: Cine?
Denunțător: directoarea!
Inspector școlar: E!… frățioare, îți promit eu, să treacă și săptămâna asta cu concursul, că săptămâna asta e interviul, la directori! Și vin eu și o calc pe urechi acolo!
………………………………………………………………………………………
Denunțător: …îți spun ca la un frate: și la examenul de gradul I, i-am dat 300 de euro. Asta să rămână vorba între noi, să nu te mai apuci să mă spui lui …… să mă ia aia de dușman…
Inspector școlar: Îhîm… da ce eu vorbesc ceva ce discutăm noi ce-ai ești nebun?
Învățător: …da și pentru gradul I i-am dat 300 de euro, mi-a cerut 300 de euro. Nu se poate așa ceva! Dă-o-n puii mei…
…………………………………………………………………………………………..
Inspector școlar: da pune-o pe fii-ta să învețe mă și să ia titularizarea și o pun directoare acolo!
Denunțător: Păi asta, asta vreau să fac!
Inspector școlar: Să se apuce de învățat de pe acum și o punem director. Tre să fie titular!
Discuție telefonică purtată în 21 noiembrie 2021
Inspector școlar: Auzi! Sper că sun în timp util! Vreau să îmi fac abonament la un porc de 100 – 110…
Denunțător: Da, da, da…
Inspector școlar: Da?
Denunțător: Da… păi oricum sare…
Inspector școlar: Până în 120 așa. Cum a fost și ăla de anul trecut!
În data de 15 decembrie 2021, în zona sediului ISJ Constanța a avut loc o întâlnire între cei doi, în contextul căreia martorul denunțător i-a promis inspectorului Faliboga procurarea unui porc pentru ….. obținând de la acesta promisiunea că în cursul lunii ianuarie a anului 2022 va acționa, pe linie profesională, în vederea mutării de la o unitate școlară la alta și în favoarea martorului denunțător, pe actuala directoare a Liceului Tehnologic din localitate (unitate școlară la care activează martorul denunțător).
Denunțător: mi-ai promis că vorbești cu …. n-ai vorbit! Cu șeful mare!
Inspector școlar: N-am apucat!
Denunțător: Păi… vorbește cu el! Porcul când vrei să ți-l aduc?
Inspector școlar: Păi aia e din Oltina? Ea e titulară în Oltina?
Denunțător: Păi da… e titulară acolo…bă da…
Inspector școlar: Facem manevra în ianuarie!
Denunțător: Pentru treaba asta… băiatu e de băiat, sâmbătă ți-l aduc, din partea lu fratele tău…
Inspector școlar: Du-te bă de-aici că-ți dau!…
Citește și: Cum a scăpat ISJ Constanța de Corpul de control al Ministerului Educației
Curtea de Apel s-a pronuntat azi… a admis acordul de recunoastere, Lucian Faliboga a fost condamnat la 1 an si 6 luni cu suspendare pt trafic de influenta.
Cititi art 168 alin 7 din Legea invatamantului in vigoare ,,, veti gasi lucruri interesante