Consilierii municipali ai Constanței au aprobat luna trecută un document inițiat de primarul Vergil Chițac în care se precizează că lucrările de amenajare a pietonalei Ștefan cel Mare au fost finalizate în anul 2023, în condițiile în care investiția demarată în urmă cu patru ani nu a fost terminată nici până azi.
Proiectul de hotărâre în care apare informația falsă se referă la aprobarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de administrare a unor obiective de investiții de interes cultural, și a fost votat la ședința de Consiliu Local din luna decembrie 2024.

Începute în urmă cu patru ani, lucrările de reabilitarea pietonalei Ștefan cel Mare, în valoare de 90 milioane lei, erau proiectate pentru finalizare în anul 2022, însă Primăria Constanța nu a reușit să termine nici până în prezent șantierul, motiv pentru care a pierdut o parte din fondurile europene destinate construcției.
Ultimul termen înaintat de municipalitate pentru finalizarea lucrărilor este vara anului 2026, potrivit publicației Focuspress, însă Primăria a înaintat până în prezent nenumărate termene de finalizare.
Lucrările, executate de firma unui condamnat penal
Firma Mooz Service a preluat în luna mai 2023 de la contractorul principal – SC Meva Concept – toate lucrările ce mai trebuie executate în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”. Patronul firmei anunța că pe data de 30 septembrie 2023 lucrările vor fi finalizate.
Firma Mooz Service aparține lui Cristinel-Viorel Farcaș, fost director la Confort Urban în vremea primarului Decebal Făgădău (PSD), iar în această calitate a fost condamnat penal pentru corupție în anul 2017. Farcaș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța în urma căruia a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare.
De când a preluat lucrările, Farcaș a avut grijă să lanseze prin intermediul presei locale diferite termene de finalizare a lucrării. Un lung șir de minciuni pe care Dobrogea Live le-a prezentat în ordine cronologică.
Proiectul urbanistic de reabilitare pietonală prevede amenajarea de fântâni arteziene şi mobilier inteligent, iluminat public modernizat, urmărindu-se creșterea cotei modale a deplasărilor pietonale și cu bicicleta, prin transformarea segmentului străzii Ștefan cel Mare într-o esplanadă pietonală modernă (trotuare și zone shared-space).
Trebuie menționat faptul că Primăria Constanța a transmis pe 16 mai2024 o notificare de reziliere a contractului cu Meva Concept SRL.
sa multumim firmei ,,moloz” si infractorului jimy farcas…vai si amar !