ActualitateFOTO Cum a mințit Viorel Farcaș, fostul director condamnat penal al Confort...

FOTO Cum a mințit Viorel Farcaș, fostul director condamnat penal al Confort Urban, în cazul lucrărilor de pe str. Ștefan cel Mare

Mooz Service a preluat în luna mai 2023 de la contractorul principal – Meva Concept – toate lucrările ce mai trebuie executate în cadrul proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”. Patronul firmei anunța că pe data de 30 septembrie lucrările vor fi finalizate. Nu e prima dată când a lansat termene și nu s-a ținut de cuvânt.

Str. Ștefan cel Mare, segmentul care trebuie inaugurat pe 30 septembrie FOTO realizată pe 30 septembrie 2023

Firma Mooz Service aparține lui Cristinel-Viorel Farcaș, fost director la Confort Urban în vremea primarului Decebal Făgădău (PSD), iar în această calitate a fost condamnat penal pentru corupție în anul 2017.Farcaș a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța în urma căruia a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare.

Așa vor arăta băncile pe str. Ștefan cel Mare

Minciunile, în ordine cronologică

Acum, fostul condamnat penal, devenit om de afaceri, execută lucrări pe celebra stradă Ștefan cel Mare din municipiul Constanța. De când a preluat lucrările, Farcaș a avut grijă să lanseze prin intermediul presei locale diferite termene de finalizare a lucrării. Un lung șir de minciuni pe care vi le prezentăm în ordine cronologică:

  • mai 2023, în ziarul Ziua de Constanța: „Pe 30 august, Ștefan cel Mare va fi finalizat”
  • 27 august, la Tomis TV: Estimez că pe 30 septembrie vom termina și zona centrală (n.r. strada Ștefan cel Mare). Termenul contractual este 1 ianuarie 2024. Noi am propus 30 septembrie.”
  • 8 septembrie, în ziarul Focus Press: „Acest proiect trebuie să se termine pe 30 septembrie anul acesta, eu am preluat proiectul pe 13 mai, practic ce nu s-a făcut în doi ani, a trebuit să fac în cinci luni. Deci pe 30 septembrie noi sperăm să terminăm toată lucrarea pe strada Ștefan cel Mare și pe strada Mircea cel Bătrân”.
  • 26 septembrie, în ziarul Amprenta: „Probabil în loc de 30 septembrie o să fie 10 – 12 octombrie, depinde cum finalizează ceilalți.
  • 28 septembrie, în ziarul Replica: „Cele 6 tronsoane, după cum se poate observa, vor fi terminate toate până la 1 octombrie, la nivel de montaj al granitului. Sunt făcute și rigolele și tot ce înseamnă dotări pentru acest tronson. Ca și termen de general de execuție, este menționat în contractul încheiat cu antreprenorul general, este de 3 decembrie.
Tronsonul cel mai „bombardat” din întrega stradă Ștefan cel Mare FOTO realizată în data de 30 septembrie 2023

Cristinel-Viorel Farcașcondamnat pentru mită

Cristinel-Viorel Farcaș (foto colaj), cel care conduce firma care „salvează” proiectul de pe strada Ștefan cel Mare, este fost director al SC Confort Urban SRL, societatea comercială a Consiliului municipal Constanța sau firma din subordinea primăriei Constanța, așa cum o știe toată lumea.

În anul 2017, instanţa a admis acordul de recunoaștere încheiat între Cristinel-Viorel Farcaș şi DNA şi au dispus condamnarea fostului director general al S.C. Confort Urban S.R.L. la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare. 

Iată acuzațiile aduse de procurorii DNA:

În perioada 27 iunie – 19 noiembrie 2014, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel, în calitate de director general al SC Confort Urban SRL Constanța, a solicitat administratorului delegat al unei societăți comerciale (ce deținea în același timp și o funcție de execuție în cadrul SC Confort Urban SRL Constanța) să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S pe care să-l pună la dispoziția inculpatului, lucru pe care acesta l-a și făcut.

Autoturismul respectiv, în valoare de 425.160,50 lei cu TVA (aproximativ 95.000 euro cu TVA), a fost pus la dispoziția inculpatului cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă, respectiv atribuirea și derularea în bune condiții a unui acord cadru privind servicii de transport rutier și închiriere utilaje încheiat cu societatea respectivă (vizarea facturilor emise de societatea prestatoare și semnarea ordinelor de plată către prestator în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2016).

Autovehiculul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului.

De menționat este faptul că administratorul delegat al firmei (SC N & A TRANS 77 SRL) respective a fost nevoit să dea curs solicitării inculpatului și să acționeze contrar obligației de a îndeplini acte în interesul societății pe care o reprezenta, fiind constrâns moral de posibilitatea pierderii locului de muncă.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: