-4.6 C
Constanța
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
AcasăPrimării DobrogeneDeși are la dispoziție două programe europene pentru parcurile propuse, Chițac nu...

Deși are la dispoziție două programe europene pentru parcurile propuse, Chițac nu e hotărât să le acceseze

Primăria Constanța a anunțat prin vocea lui Vergil Chițac că are în vedere construirea a trei parcuri “de la zero”, proiecte care s-ar întinde pe o suprafață totală de aproximativ 74 ha.

Potrivit Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, cele trei proiecte se încadrează pentru finanțare nerambursabilă la cel puțin două acțiuni disponibile în perioada 2021 – 2027 prin Programul Operațional Regional (POR) Sud-Est.

Deși cele trei parcuri sunt eligibile pentru a fi construite cu ajutorul fondurilor europene, municipalitatea nu pare hotărâtă să profite de aceste resurse, deși din calculele „Dobrogea Live” bazate pe declarațiile primarului, municipalitatea ar avea nevoie de peste 175 milioane euro pentru amenajarea lor.

Dacă în cazul celor două proiecte mari din zona de nord a Constanței (parc 50 ha și parc 20 ha), reprezentanții biroului de comunicare al Primăriei ne-au transmis că încă nu s-a luat o decizie în privința sursei de finanțare, iar în cazul parcului de 4 ha din cartierul Veterani, “care nu presupune expropriere, se are în vedere accesarea de fonduri nerambursabile”.

Însă, având în vedere că primarul Chițac a anunțat că pentru parcul din Veterani s-au finalizat deja studiile geotehnice și topografice, este greu de crezut că Primăria va apela pentru restul proiectului la fonduri europene, atâta timp cât operațiunile deja parcurse puteau fi acoperite prin programele POR.

În privința celor două parcuri care cumulează 70 ha, programele europene menționate ar acoperi inclusiv costurile necesare exproprierii, în limita a 10% din totalul valorii proiectului.

Trebuie menționat că în subteranul celor două mari proiecte de parcuri se află situri arheologice, aspect care-i oferă municipalității și alternativa accesării programului comunitar de patrimoniu.

În condițiile date, ar fi de neînțeles ca Primăria să opteze pentru construirea parcurilor din banii constănțenilor, chiar dacă există presiunea neonorării obiectivelor asumate pentru prima parte de mandat.

După cum am menționat, proiectele Primăriei, inclusiv cheltuielile conexe, sunt absolut eligibile pentru bani europeni prin două programe cuprinse în POR 2021 – 2027:

  • Varianta 1

Acțiunea 2.4. Susținerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele urbane, inclusiv prin valorificarea terenurilor publice neutilizate

Acțiunea finanțată în cadrul acestui obiectiv specific continua eforturile investitionale desfasurate in perioada anterioara de programare. 

Tipurile de interventii previzionate în cadrul acestei actiuni se refera la: 

• modernizarea/extinderea/crearea de spatii verzi din intravilanul localitatilor urbane – investitii atât asupra unor spații verzi existente, cât și asupra unor terenuri dezafectatea/abandonate/degradate care sunt propuse a fi transformate în spații verzi definite de legislatia nationala: 

– spatii verzi publice cu acces nelimitat (parcuri, gradini, scuaruri etc) 

– parcuri/paduri urbane/paduri-parc 

– amenajarea zonelor verzi din cadrul gradinilor botanice si a muzeelor in aer liber 

– spatii verzi pentru protectia lacurilor si cursurilor de apa (zona de maluri si zona de deasupra malurilor) – lucrari verzi, acoperisuri verzi, pereti verzi, terase/balcoane cu gradini si spatii verzi etc. 

• orice alte activitati care conduc la indeplinirea realizarii obiectivelor proiectului (inclusiv elemente de siguranta, sustenabilitate, functionare etc.)

În cazul în care vor fi necesare exproprieri/ achiziție de terenuri, se vor asigura costurile de expropriere intr-o marja de costuri adiacente de maxim 10% din costul investitiei de baza. În cazul siturilor abandonate și al siturilor utilizate anterior pentru activități industriale care includ clădiri, această limita se majorează la 15 % (art.64 Reg Generale) 

• susținerea capacității administrative a AM-ului (Autoritatea de Management), a beneficiarilor și autorităților publice locale, în etapa de programare și implementare a proiectelor (inclusiv costuri simplificate pentru managementul proiectului).

  • Varinata 2 – Acțiune eligibilă pentru parcuri arheologice (proiectele de 20 ha și 50 ha).

Actiunea 6.1 – Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului

Tipurile de interventii previzionate in cadrul acestei actiuni, in zonele urbane, se refera la:

• imbunatatirea infrastructurii de turism, in special in zonele urbane care dispun de un potential turistic valoros , respectiv centre istorice, faleze). De asemenea, pot fi finantate proiecte inovative de diversificare a serviciilor si activitatilor oferite turistilor cu scopul cresterii accesibilitatii obiectivelor turistice. 

• dezvoltare si punerea in valoare a statiunilor turistice urbane, balneare si balneoclimaterice prin dezvoltarea infrastructurii turistice specifice, precum si dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de utilitate publica aferenta. 

• conservarea, protectia, restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural si istoric si dezvoltarea serviciilor aferente (ex. restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea, extinderea și dotarea monumentelor istorice și a patrimoniului cultural; construire/ modernizarea / reabilitarea / extinderea / dotarea clădirilor cu funcții culturale, biblioteci, muzee, teatre); 

• regenerarea urbana si securitatea spatiilor publice vizeaza activitatile de reabilitare integrata a spațiilor publice urbane (inclusiv infrastructura tehnicoedilitara aferenta) in zone precum: spatii din interiorul amsamblurilor de locuinte (cartiere), zone de faleza, maluri, zone istorice, rezidentiale periferice, locuri de joaca pentru copii, scuaruri, piete, alei pietonale, zone pietonale și semi-pietonale în afara zonelor centrale, piste de biciclete, mobilier urban, utilități publice, camere de supraveghere video, facilități wi-fi, etc. 

In mod integrat prin proiectele de regenerare urbana, se va finanta si infrastructura verde (parcuri, scuaruri, gradini, spatii verzi, culoare verzi). Se pot finanta intr-un procent de maximum 10 % din cheltuielile eligibile ale proiectului, reabilitarea strazilor care asigura accesul la obiectivul turistic, ca activitati conexe investitiei de baza.

Sursa foto: Primăria Constanța

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Recent Comments