-4.6 C
Constanța
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
AcasăCulturăOrdinul Arhitecţilor – Dobrogea: Anul acesta încep lucrările la Vila Elena

Ordinul Arhitecţilor – Dobrogea: Anul acesta încep lucrările la Vila Elena

Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Dobrogea va începe anul acesta lucrările de reabilitare și extindere pe verticală a Vilei Elena din bd. Ferdinand 57, a declarat pentru „Dobrogea Live” șeful reprezentanței locale a organizației, Mihai Isacov.

“Reabilitarea și extinderea este în stadiu de proiectare. Partea de clădire care există va fi consolidată, iar construcția nouă se va dezvolta pe verticală. O parte din bani există, iar de restul va trebui să facem rost. În primăvara acesta va fi gata proiectul, iar tot anul acesta vor începe lucrările”, a explicat președintele OAR – Dobrogea.

Clădirea din zona Gării Constanța, construită în urmă cu 100 de ani, a fost achiziționată în 2012 de filiala locală a organizației.

În ciuda faptului că au trecut 10 ani de la achiziție, clădirea este și azi în paragină, motiv pentru care președintele Ordinului la nivel național, Alexandru Găvozdea a cerut recent filialei locale să ia o decizie fermă în privința casei – reabilitarea sau vânzarea, după cum ne-a declarat acesta.

“Am transmis recent că a păstra în starea asta decrepită atâția amar de ani clădirile respective nu este un lucru care să confere încredere în Ordinul Arhitecţilor din România. În aceste condiții, i-am rugat să se gândească la varianta de a vinde, poate altcineva poate să facă dacă noi nu putem”, a spus șeful organizației centrale OAR.

De altfel, publicația noastră a scris și în primăvara anului trecut că Ordinul Arhitecţilor din România ia în calcul să propună vânzarea imobilului, pe fondul pasivității OAR – Filiala Dobrogea față de reabilitarea clădirii.

În urmă cu trei ani, OAR – Dobrogea a fost amendată de către Primărie pentru că nu a luat măsurile necesare pentru întreținerea clădirii.

Clădirea construită în stil eclectic a fost ridicată în anul 1923 de Tache Manicatide.

Sursa foto alb/negru: arhitectura-1906.ro

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Recent Comments