Lagărul de la Periprava, aflat în cel mai estic și inaccesibil loc din Delta Dunării, alături de colonia Salcia, a fost socotit în memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste din România drept unul dintre cele mai dure locuri de întemnițare. Prin prisma regimului de detenție și de muncă extrem de dur, a mortalității ridicate, a terorii, cele două unități carcerale au rămas cunoscute printre foștii deținuți ca fiind adevărate „lagăre ale morții”.
Din anul 2013 Colonia de muncă Periprava, județul Tulcea, a intrat în vizorul cercetătorilor de la Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) care, în baza numeroaselor descoperiri, au refăcut istoria ororilor din acest loc.
IICCMER nu participă la săpături
Pentru prima oară de la demararea cercetărilor arheologice, anul acesta IICCMER nu mai participă la săpături. Acest fapt survine în urma schimbării directorului institutului, Radu Preda, și „tragerea pe dreapta” a fondatorului IICCMER, Marius Oprea și a cercetătorului Gheorghe Petrov.
Cu toate acestea, potrivit Mediafax, Marius Oprea anunță că și anul acesta vor continua cercetările arheologice la Periprava. Săpăturile au început în această dimineață, în urma unui protocol încheiat cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, asociație care are inclusiv scopul de a descoperi victimele represiunii comuniste.

„Cu toate greutăţile şi piedicile puse de Alexandra Toader pentru a sista investigaţiile în vederea descoperirii osemintelor victimelor regimului comunist, activitate definitorie cîndva a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care acum fosta consileră de la Cotroceni îl conduce, am reuşit, nu fără efort, dar cu sprijinul pe care l-am avut dintodeauna din partea foştilor deţinuţi politici şi al celor care-i respectă, să reluăm căutarea camarazilor lor ucişi în temniţe”, anunță Oprea.
Fondatorul institutului prezintă și adresa AFDPR înaintată Parchetului General, în urma căreia au obținut eliberarea Ordonanţei de reluare a cercetărilor de către Parchetul Militar:
”Subscrisa, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, prin subsemnatul Octav Bjoza, Preşedinte, vă aduce la cunoştinţă următoarele: La data de 2 septembrie 1991, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, prin preşedintele său Constantin Ticu Dumitrescu, a depus la Procuratura Generală un denunţ, care a stat la baza constituirii unui dosar penal (P/59/1991) cunoscut generic drept ”procesul comunismului”, dosar la care ulterior au fost conexate mai multe plîngeri şi sesizări penale care s-au circumscris aceluiaşi subiect de cercetare penală – abuzurile şi crimele săvîrşite în timpul regimului comunist.
Pe parcursul timpului, AFDPR, prin preşedintele său şi prin consilierul acestuia, dl. Dr. Marius Oprea, au sprijinit activ, cu date şi dovezi, cercetările în această cauză şi în altele, fie disjunse, fie conexate la acesta. Reiterăm disponibilitatea noastră de a continua aceste demersuri şi vă anunţăm că, sub egida AFDPR şi cu sprijinul Fundaţiei ”Doina Cornea”, dl. Marius Oprea şi echipa de arheologi, coordonată de dr. Gheorghe Petrov se va deplasa la Periprava, în perioada 16 august – 30 august a.c., pentru ca această echipă, cu care aţi colaborat şi în anii trecuţi, să îşi continue cercetările pentru identificarea victimelor din acest lagăr, printre ai cărui deţinuţi s-a numărat şi subsemnatul, avînd însă spre deosebire de ei, norocul de a fi supravieţuit.
Dar faţă de cei care nu mai sînt, am o datorie morală, susţinută de toţi colegii mei din Ascociaţie. Sper că veţi acorda, ca şi pînă acum, asistenţa judiciară necesară pentru buna desfăşurare a scoaterii la lumină a victimelor de la Periprava”

Faţă de intervalul anunţat, săpăturile au început cu întîrziere de o săptămână, fiind nevoie de detalii suplimenare pentru eliberarea Ordonanţei de reluare a cercetărilor de către Parchetul Militar, în dosarul ”Periprava”.
„Dar săpăturile au început azi dimineaţă. N-am fi reuşit, fireşte, să ne întoarcem la morţii care ne aşteptau la Periprava, fără bani. Nu sînt, nici eu şi niciunul dintre colegii mei arheologi oameni bogaţi, aş spune că pe scara socială ne situăm la nivelul bugetarului sub-mediu. Am reuşit totuşi, graţie entuziasmului şi dăruirii prietenului meu vechi Leontin Iuhas, fiul doamnei Doina Cornea şi preşedintele Fundaţiei care-i poartă numele şi prin intermediul lui Eugen Iordăchescu, de la firma de avocatură ”Iordăchescu şi Asociaţii” să găsim banii necesari pentru deplasarea şi săpăturile de la Periprava. Ei au fost donaţi printr-un contract de mecenat de către Asociaţia AD CARITATIS din Bistriţa, prin preşedintele ei, Vasile Moldovan, către care se îndreaptă toată recunoştinţa noastră. Şi a morţilor care, începînd de azi, în acest an se vor adăuga celor 50 găsiţi pînă acum acolo şi cărora li s-a putut aprinde o lumînare la căpătîi.”
Sursă foto: Marius Oprea
Au fost reluate săpăturile arheologice de la Colonia de muncă Periprava | Dobrogea Live
qsiqcybyyp https://www.g2x2q37dzo7cee4wrec7204851n84t5ws.org/
aqsiqcybyyp
[url=https://www.g2x2q37dzo7cee4wrec7204851n84t5ws.org/]uqsiqcybyyp[/url]