Ultimele ȘtiriTerenurile din Delta Dunării nu vor fi închiriate prin încredințare directă. Bola:...

Terenurile din Delta Dunării nu vor fi închiriate prin încredințare directă. Bola: „Nu câștiga cine trebuie”

La propunerea deputatului Bogdan Bola (PNL Constanța), secretar al Comisiei de Mediu a Camerei Deputaților, proiectul senatorului de Tulcea Ion Ganea, care prevedea că terenurile deținute de către stat în Rezervația Delta Dunării, pe care se află active deținute de către persoane fizice/juridice, pot fi închiriate prin încredințare directă, a primit aviz negativ în Camera Deputaților, cu unanimitate de voturi.

Reprezentanții Ministerului Mediului și Rezervației Biosfera Delta Dunării au susținut propunerea deputatului constănțean.

Proiectul prevedea că terenurile deținute de către stat în Rezervația Delta Dunării, pe care se află active deținute de către persoane fizice/juridice, pot fi închiriate prin încredințare directă, nu prin licitație publică, așa cum spune foarte clar legea! Practic, oricărui proprietar de pensiune, hotel, cherhana sau exploatare piscicolă să i se închirieze terenul pe o sumă stabilită la mica înțelegere… Este drept – cândva, doar localnicii aveau drept de preempțiune la închirierea terenurilor din inima Deltei, un lucru perfect normal de altfel. Numai că în timp și pe nesimțite, această prevedere a dispărut, tocmai pentru că mulți proprietari din zona Rezervației Biosferei…nu mai „aparțin” Deltei! Acesta este un alt aspect pe care l-am descoperit cu această ocazie, care trebuie rezolvat neapărat și asupra căruia vom reveni cu siguranță!”, arată Bogdan Bola.

Practic, nu câștiga cine trebuie!

Proiectul de lege, semnat între alții și de parlamentarii PSD Șerban Nicolae, Liviu Pop-Marian sau Teodor Meleșcanu, avea drept motivare faptul că nu întotdeauna câștigătorii licitațiilor sunt chiriașii terenurilor. Bogdan Bola consideră că, în realitate, nu câștiga cine trebuie:

Proiectul senatorului de Tulcea Ion Ganea, contestat de societatea civilă, avea drept motivare faptul că nu întotdeauna câștigătorii licitațiilor sunt chiriașii terenurilor. Practic, nu câștiga cine trebuie! Ba mai mult, în expunerea de motive, senatorul PSD susținea că eliminarea licitațiilor ar putea duce la creșterea veniturilor la bugetul național prin simplificarea procedurilor de închiriere, cu toate că acest lucru știm cu toții că nu s-ar fi întâmplat niciodată. Așa se face că, după ce în 2020 proiectul de lege pl-x 585/2020 a trecut tacit de Senatul majoritar PSD, acum își aștepta rândul să fie adoptat și în forul decizional, Camera Deputaților”.

Având propunerea de respingere și avizul nefavorabil, dar și avizul negativ al Consiliului Economic și Social, proiectul va fi trimis la Cameră pentru a fi respins și în plenul Parlamentului.

sursa foto: ARBDD

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: