CulturăSpectacolul „Trei Tenori Italieni”, în martie, la Constanța. Publicul, invitat să călătorească...

Spectacolul „Trei Tenori Italieni”, în martie, la Constanța. Publicul, invitat să călătorească muzical în „Bella Italia”

Ce poate fi mai potrivit în cea mai frumoasă lună a anului, când natura începe să revină la viață, decât o călătorie muzicală în „Bella Italia” pe ritmurile canzonetelor napoletane și a celor mai celebre arii din operele italiene, dar și cu gândul la țărmurile mărilor ce scaldă “patria muzicii”, cea Adriatică pe de-o parte și Mediterană, Tireniană și Ligurică pe de alta? Iar toate acestea se întâmplă în luna în care sărbătorim FEMEIA – mama, soția, iubita!

Unul dintre puținii elevi ai lui LUCIANO PAVAROTTI vine la Constanța. Spectacolul „Trei Tenori Italieni”, pe 17 martie

Și cine ar putea fi mai nimerit să ne poarte în această poveste muzicală, dacă nu cei trei tenori italieni care au crescut ascultând și cântând de mici aceste canzonete și arii celebre? Cine le-ar simți, le-ar trăi și le-ar cânta mai bine decât ei?

Tocmai de aceea ne-am gândit ca arii celebre precum “Nessun dorma”, “La donna e mobile” sau canzonete ca: „Mamma”, “O sole mio”, “Santa Lucia”, “Funiculi, Funicula” sau “Caruso”, ca să amintim doar câteva dintre cele pe care le veți asculta, vă vor face să pășiți optimiști în primavara ce va veni!”, spun organizatorii.

Spectacolul „3 Tenori Italieni” se va desfășura duminică, 17 martie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța – Sala Mare. Biletele se găsesc pe ProTicket.ro

Spectacolul “3 Tenori Italieni” este un omagiu adus marilor tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor, iar vocile excepționale ale celor 3 tenori invitați, Federico Veltri, Paolo Spagnuolo și Angelo Forte, voci în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian, vor reaminti publicului de frumoasele voci ale celor care au fondat acest concept.

Afișul evenimentului

Evenimentul va fi desăvârșit și de ceilalți invitați speciali care vin de la Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano, Teatrul Regio din Parma sau Mozarteum din Salzburg.

Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată, după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, a lui André Rieu, “cu vioara în mână”, de tânărul dirijor și solist violonist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa. El va dirija celebra ORCHESTRA DI TEATRO D’OPERA ITALIANA și ORCHESTRA OPEREI VOX, facilitându-vă din nou întâlnirea cu celebri artiști instrumentiști din Europa și din lume.

Publicul va fredona celebrele refrene ale canzonetelor, alături de frumoasele noastre coriste și vor ține ritmul alături de balerinii noștri, așa încât toată lumea să vibreze și să trăiască arta la superlativ.

O invitație la un asemenea spectacol ar putea fi cel mai nimerit cadou pentru persoana iubită.

Nu ajungeți în viitorul apropiat în sălile marilor teatre de operă din Italia, să ascultați voci frumoase de tenori celebri italieni, în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian? Aveți șansa să o faceți în Constanța”, conchid organizatorii spectacolului.

Citește și: Turneul Naţional „Regal Vienez” ajunge la Constanța. Pe scenă va urca celebra Orchestra di Teatro D’opera Italiana

Quasimodo și Esmeralda, poveste emoționantă în pași de dans. Premieră națională, la Constanța: „Cocoșatul de la Notre-Dame”

CARMEN – spectacol extraordinar de balet, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța

Urmărește-ne pe:

Doneaza