„Atmosfera și spiritul vienez vă vor cuceri încă de la intrarea în sala de spectacol și vă vor rămâne în suflet că o amintire vie pentru Crăciunul și Anul Nou ce vor urmă. Dacă nu puteți ajunge la concertele de Crăciun și Anul Nou de la Viena, aducem noi spiritul vienez în orașul dumneavoastră prin cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze ale dinastiei Strauss, Franz Lehar, Emerich Kalman și multe, multe alte surprize muzicale și coregrafice”, promit organizatorii.
Orchestra di Teatro D’opera Italiana, una dintre cele mai renumite orchestre din Europa, care a fost aplaudată pe marile scene de operă și filarmonice din toată lumea, ajunge la Constanța vineri, 8 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 20.00. Biletele se pot cumpăra de AICI.
Recunoașterea orchestrei este dată și de colaborările cu mari nume ale liricii mondiale, soliști și dirijori de la Arena din Verona, Teatrul Scala din Milano, Teatrul de Opera din Roma, Opera de Stat din Viena etc.
Membrilor Orchestrei di Teatro D’opera Italiana li se alatură și artiști instrumentiști din Orchestra Operei VOX, cunoscută și apreciată la nivel național și internațional. Este pentru prima dată în România când artiști instrumentiști din două orchestre de prim rang din Europa își dau mâna pentru a oferi publicului seri memorabile și experiențe muzicale unice.
De altfel, cele două orchestre, au fost invitate anul acesta la cel mai mare festival de opera din Asia, “Borneo Opera Festival” în calitate de orchestre oficiale, chiar de către guvernul din Malaezia.
DIRIJOR ROMÂN CU RECUNOAȘTERE INTERNAȚIONALĂ
Conducerea muzicală a spectacolului va fi asigurată de tânărul dirijor și solist violinist BOGDAN COSTACHE și, astfel, soliștii și instrumentiștii vienezi, italieni, germani, vor evolua sub bagheta unuia dintre cei mai talentați conducători de orchestră ai tinerei generații, născut în România! Prezența lui BOGDAN COSTACHE în programul REGALULUI VIENEZ de anul acesta se datorează publicului spectator care, după spectacolul cu “3 Tenori Italieni” s-a arătat impresionat de prestația lui, dorind să-l revadă cât mai curând. Astfel, spectacolul va fi unul interactiv, dirijat “cu vioara în mâna” după modelul lui JOHANN STRAUSS sau, mai nou, a lui ANDRE RIEU.
SPECTACOLUL VA FI DESĂVÂRȘIT DE CORUL ȘI BALETUL OPEREI VOX
Membrilor orchestrei li se adaugă ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI VOX, cu momentele mult așteptate de valsuri, polci, can-can, într-o coregrafie efervescentă și antrenantă, astfel încât veți fi poftiți la dans de însăși orchestre și balerini, prin celebrul “Alles Walzer!”
Frumoasele Colinde și Cântece de Crăciun vor străluci și prin vocile CORULUI OPEREI VOX.