Numărul persoanelor care se vaccinează împotriva Covid în județul Constanța s-a triplat în ultimele zile, comparativ cu aceeași perioadă a lunii trecute, înregistrându-se niveluri record, a declarat pentru „Dobrogea Live” directorul Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Cristina Schipor.
„Dacă luna trecută aveam un nivel de vaccinare de aproximativ 1.800 pe zi, maxim 2.000, în ultima perioadă am ajuns să atingem niveluri record de 6.000, chiar 6.200 de vaccinări pe zi. Putem spune că e cea mai mare rată de vaccinare de până acum”, a explicat șefa DSP Constanța.
În privința stocurilor de vaccinuri, în contextul în care unele centre din țară au rămas fără doze, Schipor ne-a transmis că în județul Constanța nu vor fi probleme.
“Putem spune că avem un avantaj. Depozitul central de vaccinuri se află la Constanța”, a adăugat șefa DSP Constanța.
La nivelul județului Constanța, rata de infectare este de 10,03 cazuri la mia de locuitori, iar în ziua precedentă a fost de 9,99.
Sursa foto: Zoom Beach
Citește și: Situație îngrijorătoare la cimitirele din Constanța. Numărul înhumărilor a crescut de 6 ori