Referatul cu propunerile de luare a măsurii arestului preventiv în dosarul NORDIS, întocmit de DIICOT, este plin de referiri la imobilele din Mamaia Nord. Dobrogea Live a arătat faptul că procurorii notează despre mai multe instituții ale statului că au fost complice la facilitarea înșelării multor oameni de bună credință. De asemenea, DIICOT arată că hotelul Nordis Mamaia a fost dat în folosință ilegal.
Citește și: DIICOT: Hotelul Nordis Mamaia, dat în folosință ilegal. „Concluzie care se desprinde fără dubiu”
Un alt capitol deosebit de interesant din acest referat este cel care cuprinde declarațiile martorilor, a celor care acum doresc să-și recupereze zecile de mii/sutele de mii de euro plătite pentru un apartament la malul mării.
Astfel, unul dintre martori, care a semnat o promisiune cu cei de la NORDIS, a solicitat să vadă Autorizația de Construire a imobilului.
„La momentul semnării promisiunii am cerut să văd autorizația de construire, însă nu mi-a fost prezentată pentru că nu reușiseră încă să o obțină, că au fost diferite probleme și că mai durează, dar că EMANUEL POȘTOACĂ trebuie să meargă la domnul primar din Năvodari cu sacoșa de bani ca să rezolve . ( ….) ”
„La întâlnire, EMANUEL POȘTOACĂ a fost întrebat care a fost cauza pentru care s-a blocat dezvoltarea proiectului, având în vedere că acesta a fost unul care părea de succes și care s-a construit, Emanuel Poștoacă răspunzând că o să facă totul public în ianuarie 2025, după finalizarea alegerilor prezidențiale, în funcție de cine iese președinte”, scriu anchetatorii.
Trebuie amintit faptul că arhitecta șefă a orașului Năvodari, Giorgiana Cotigi, a fost trimisă recent în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Ea a „cumpărat” o vilă (P+2E) pe malul lacului Siutghiol la numai 25.000 de euro de la un dezvoltator imobiliar care avea nevoie de semnătura ei pentru diferite acte de urbanism. De asemenea, anumite finisaja au fost executate de un alt dezvoltator care construise ilegal un hotel și avea nevoie de semnătura arhitectei șefe pentru „intrare în legalitate”. Citește aici întreaga poveste: Rechinii imobiliari, în slujba arhitectei șefe a orașului Năvodari. A „cumpărat” o vilă cu 25.000 de euro în Mamaia Sat, pe malul lacului Siutghiol
Ce spune Primăria Năvodari
Primar al orașului Năvodari este Florin Chelaru (PSD), el fiind reconfirmat în funcție la alegerile din iunie 2024. Dobrogea Live a i-a solicitat acestuia un punct de vedere cu privire la apariția numelui său în referatul DIICO. Iată răspunsul primit din partea Primăriei Năvodari:
„Având în vedere solicitarea dvs privind ancheta realizată de autorități în cazul NORDIS, facem precizarea că Primăria Năvodari nu are absolut nimic de ascuns, toate documentele, inclusiv autorizațiile de construire, documentațiile întocmite cu ocazia controalelor, procesele verbale de contravenție, fiind transmise DIICOT încă de anul trecut.
Funcționarii Primăriei Năvodari cu atribuții pe linie de urbanism și disciplina în construcții au realizat controale, au aplicat sancțiuni (9 procese verbale de contravenție în valoare de 114.000 lei), au dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate, totul fiind consemnat în documentele puse la dispoziție. De asemenea, nu s-a realizat recepția finală a imobilelor respective, iar Primăria Năvodari nu a emis autorizație de funcționare pentru acestea.
În aceste condiții, orice informație, speculație sau declarație din sfera celor invocate de dvs sunt absolut neadevărate și lipsite de orice temei.”
Citește și:
Cine a furat, indiferent cum îl cheama sau ce funcție are să fie judecat după legile din tara asta.
Legile în tara asta sunt făcute doar pentru pulime…ei sunt mult mai sus…nici Dumnezeu nu le sta în cale…
Ar fi cazul sa se faca dreptate si in Romania !
Când o sa se facă dreptate, ca sunt o mulțime de nevinovați la poarta alba.
Autoritatile sa faca dreptate !
Bilding Ștefan din Mamaia Nord este cnstruit ilegal cu 11 etaje lângă plajă, iar după ora 12 umbrește plaja până în mare și nu se poate face plajă datorită acestui mastodont construit ilegal cu aprobarea primăriei Năvodari, ar trebui extinsă ancheta și aici.
Are si Chelaru asta o foame vrea sa ajunga si el senator si ii trebuie malai sa cotizeze mai departe ia sapati si o sa mai gasiti spagi date lui Chelaru din mai multe zone nu numai imobiliare
În Spitalul din Năvodari nu sunt medici pediatri. Oare de ce nu sunt fonduri să plătim medicii?
Să se ceartă socoteală!