Una dintre caracteristicile Dobrogei o reprezintă piatra. De la exploatarea acesteia din cele mai vechi timpuri din carierele dobrogene, până la întrebuințarea ei în toate aspectele vieții, piatra a fost folosită atât la amenajarea fântânilor, cișmelelor, caselor, gardurilor, până la confecționarea crucilor sau pietrelor de mormânt, în cazul musulmanilor.
Dobrogenii considerau, și consideră, piatra ca având și proprietăți tămăduitoare. Este cazul pietrei seculare „de leac” din curtea bisericii din Rasova, județul Constanța, despre care bătrânii spun că, printr-un ritual păgân, îmbinat cu elemente creștine, mulți copii bolnavi s-au făcut bine.
Aşezare veche românească, localitatea Rasova este situată în judeţul Constanţa, pe malul drept al Dunării. Numele de azi al comunei, „Rasova”, provine din perioada ocupaţiei otomane din Dobrogea şi se compunea din cuvintele turceşti „rahut suhut”, care înseamnă „păşune bună”. Din poveştile bătrânilor, se pare că, în timpul otomanilor în sat nu au locuit turci sau tătari, ci doar români, dar în afara satului era mereu cantonată o garnizoană otomană.
Prima mărturie, consemnată în anul 1938
Povestea „pietrei vindecătoare” din curtea bisericii din Rasova a fost spusă pentru prima dată de publicistul Dumitru Stoicescu, în revista Gânduri de la mare”, An II, nr. 3-4, 1938, aflată în colecțiile Bibliotecii Județene Constanța.
Pentru a vedea dacă Dumitru Stoicescu descrie o tradiție locală, sau pur și simplu spune o poveste, reporterii „Dobrogea Live” l-au contactat pe preotul Sorin Busuioc din Rasova, care, nu doar că a confirmat tradiția, dar ne-a arătat și „piatra de leac”, cu mențiunea că, această tradiție s-a stins, fiind vie doar în amintirile bătrânilor satului.
Aflat la un prieten la Rasova, Dumitru Stoicescu aude de la mama acestuia că băiatul ei nu ar mai fi fost în viață, dacă nu exista această piatră. Iată mărturia consemnată de publicist, în 1938:
„Uite băiatul meu, dacă n-ar fi fost piatra aceasta, nici el nu era…
Odată când era micșor, s-a îmbolnăvit. L-am dus la descântători, la preot, nimic. Mă boceam la capul lui ca o mamă fără noroc. O vecină bătrână mi-a șoptit: Este leac, dar să nu vorbești, ia copilul și vin-o cu mine. Am luat copilul, era vânăt la față, de-abia mai sufla. Am plecat cu bătrâna.
M-am dus în fața bisericii, aici a aprins o lumânare, mi-a luat copilul din brațe, a îngenunchiat în fața pietrei acesteia, mi-a dat prin piatră lumânarea, mi-a dat și copilul și mi-a zis: Al tău să fie, vârtos ca piatra!”
Impresionat de poveste și văzându-și prietenul „îndesat și tare ca piatra”, Dumitru Stoicescu, crede „cele spuse de puterea pietrei”:
„Privii la piatră. Era o piatră mare, albă, înfiptă în pământ, ca acele de la căpătâiul morților (n.r. musulmani), dar cu o spărtură rotundă, ce-o pătrundea, așa fel căse putea trece prin spărtură un copil, fie chiar de 3-4 ani. Piatra era lustruită de vreme, spărtura tot așa, pe piatră niciun semn.
Am întrebat pe mama prietenului meu dacă acest fapt de vindecare s-a mai întâmplat și cu alții și mi-a spus că, pe cât știe și bănuiește, s-a întâmplat cu mulți copii, dar faptul se ține în taină, ca să nu se piardă puterea pietrei și ca să nu se supere oamenii bisericii.
Am privit la prietenul meu: îndesat și tare ca piatra! Am crezut cele spuse despre puterea pietrei și m-am dus cu gândul în trecut: spun unii că acest cuvânt „dac” ar însemna „tare” sau piatră”.
O mărturie contemporană
Printre bătrânii din Rasova care au participat la un asemenea ritual la „piatra de leac” se numără și Chenaru Paraschiva, care confirmă această poveste:
„Știu că piatra era acolo înfiptă și avea o gaură rotundă. Mergeam cu bunica și o curățam. Acolo aduceau copiii care erau bolnavi și îi băgau prin gaură de trei ori cu o lumânare aprinsă, în timp ce spuneau o rugăciune, de obicei „Tatăl Nostru”, și se făceau copiii bine.”
Azi, piatra se află undeva în spatele altarului actualei biserici, dar înainte se afla în fața vechii biserici, „la loc de cinste”. Vechea biserică din Rasova a rezistat aproape 100 de ani, 1848 – 1947, și a fost ridicată cu aprobarea și sprijinul lui Sayd Paşa, guvernatorul Dobrogei şi Bulgariei de Nord-Est.