Casa „Cireșica” sau fosta Fabrică de Mezeluri Teodorof a fost salvată pe ultima sută de metri de la dispariție de omul de afaceri tulcean Ion Luchian. La numai trei luni de la achiziționare, casa va intra în reparații urgente, apoi în restaurare.
Clădirea, care este monument istoric, se află într-o stare avansată de degradare, iar în luna noiembrie 2020 a fost cumpărată de omul de afaceri Ion Luchian. „Casa va avea aceeași destinație pe care a avut-o până la naționalizare, adică locuință cu spațiu comercial la parter”, explică proprietarul.
Primăria municipiului Tulcea a emis în luna februarie Autorizația de Construire pentru executarea intervențiilor de primă urgență la imobilul „Fosta Fabrică de Mezeluri Teodorof – Cireșica”, urmând să fie emis Certificatul de Urbanism în vederea restaurării. În aproximativ 3 ani, Ion Luchian spune că imobilul își va recăpăta măreția de la finalul secolului XIX și începutul secolului XX.
„Nu știam istoria ei atunci când am cumpărat-o. Am aflat toate acestea după achiziționare și nu știam ce o să fac cu ea. În noiembrie 2020 nu aveam niciun plan, voiam doar să o salvez”, explică Ion Luchian.
Istoria Casei Cireșica
Casa Cireșica are o istorie tumultoasă și un destin asemănător multor construcții de epocă distruse de nepăsarea proprietarilor sau autorităților. Înainte de a deveni în mentalul colectiv „Casa Cireșica” – numele unei cârciumi care funcționa în perioada comunistă – trebuie amintit că imobilul a fost sediul Consulatului Otoman din Tulcea (martie 1879), aici fiind găzduit primul consul otoman din istoria orașului, Paul Naum Efendi.
„Alegerea unei locuințe, care reprezenta și sediul consulatului, s-a dovedit extrem de anevoioasă, pentru că aceasta trebuia să fie într-o zonă relativ neutră a orașului, accesibilă însă comunității turcești, lipsită de aroganță, dar cu ștaif, pentru ceilalți tulceni”, spune profesorul Nicolae Ariton.
Clădirea aleasă de consul este cea a fostelor acareturi ale defterdarului tulcean, iar la acea vreme era o casă cu un etaj, cu balcoane din lemn și sticlă. „O parte din actuala fațadă era ocupată de o poartă monumentală, tipic otomană, o adevărată operă de artă, din care s-a mai păstrat doar fundația din zidărie de piatră cu nisip și var hidraulic”, mai spune Nicolae Ariton.
Odată cu numirea lui Ion Nenițescu în funcția de prefect al Tulcei (1897) începe un nou capitol pentru imobilul din strada Gloriei, o stradă pe care prefectul și-o dorea a fi un adevărat Bulevard.
„Astfel, noul Corso al Tulcei trebuia să fie Calea Gloriei, pavată cu granit, prevăzută cu trotuare largi, placate cu plăci de calcar marmorat și tei umbroși plantați de-a lungul acesteia. Datorită acestei viziuni arhitectonice moderne, (Vice)Consulatul Turcesc, cu acareturile sale tipic orientale, a ajuns una din primele case importante de pe Calea Gloriei”, explică profesorul Ariton.
Așa apar pe aceeași stradă și alte clădiri boierești, unele preluând anumite modele arhitecturale ale Consulatului Otoman (etajul, ferestrele, balcoanele).
În anul 1902, Dimitraki Teododosyadi Efendi ajunge consul otoman la Tulcea și rezistă pe acest post până la începerea Primului Război Mondial. De numele lui se leagă aspectul actual al clădirii din strada Gloriei numărul 12. Refacerea clădirii și modificarea tronsonului de fațadă cad în sarcina unui meșter levantin, arată sursa citată, un meșter specialist în combinarea mai multor stiluri arhitecturale (neoclasic, baroc, gotic otoman). Toate aceste schimbări se petrec pe la 1913, iar casa devine una de referință pentru întregul oraș.
Primul Război Mondial va duce la distrugerea multor case boierești din Tulcea. Casa de la numărul 12, de pe strada gloriei, scapă de furia germanilor și bulgarilor, nu același lucru se poate spune despre Monumentul de Independență.
Fabrică de mezeluri
După încetarea Războiului, imobilul trece prin mâna mai multor proprietari, ultimul dintre aceștia fiind Fany Ellman (1943), apoi statul va confisca această casă și o va da Societății Anonime Române „Praga”, care fabrica mezeluri și conserve de carne, reprezentată la Tulcea de Ioan și Virginia Teodoru. În 1948 fabrica este naționalizată și va primi denumirea „Delfinul”.
Faimoasa casă a consulatului de pe strada Gloriei ajunge în anul 1949 o cârciumă de cartier. Este botezată „Cireșica” și așa va rămâne în mentalul colectiv timp de peste o jumătatea de veac.
După Revoluția din decembrie 1989, casa a fost închiriată unei firme de reparații utilaje frigorifice, apoi a fost vândută chiriașului cu suma de 149.000 de lei. În cele din urmă a ajuns în proprietatea unui dezvoltator imobiliar din Tulcea care nu a întreprins nicio acțiune pentru a o repara sau restaura. În tot acest timp, imobilul s-a degradat constant, așa cum se poate observa și din fotografii.
În noiembrie 2020, Casa Cireșica a fost cumpărată de Ion Luchian, cel care vrea să-i redea frumusețea de altădată.
sursa foto: Ion Luchian
Comentariile sunt închise.