22.4 C
Constanța
marți, iulie 27, 2021
AcasăJustițieStelian Ion, ministrul Justiției: „Am fost pe 10 August în Piața Victoriei...

Stelian Ion, ministrul Justiției: „Am fost pe 10 August în Piața Victoriei și am inhalat gaze lacrimogene”

Ministrul Justiției a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care arată cum își dorește să reformeze sistemul de justiție din România. Mesajul pleacă de la decizia instanței de a închide definitiv dosarul „10 August”.

„Am fost pe 10 August 2018 în Piața Victoriei alături de familie, prieteni şi colegi. Am văzut ce s-a întâmplat acolo. Am inhalat gaze lacrimogene, iar unii dintre prietenii și colegii mei au fost bătuți și răniți. Doar pentru că au îndrăznit să își strige nemulțumirea față de niște guvernanți iresponsabili, care ne amanetau viitorul copiilor și încercau să ne arunce la marginea lumii civilizate”, scrie Stelian Ion.

Ministrul Justiției spune că nu va comenta decizia instanței cu privire la acest dosar și nici nu își va împărtăși emoțiile legate de acest subiect, el doar amintește că este unul dintre cei care au formulat o plângere penală după acele evenimente.

„Privind în ansamblu, sistemul de justiție are nevoie de o reformă profundă, iar legile după care funcţionează trebuie îmbunătăţite. Sistemul pe care îl așezăm acum le va garanta și copiilor noștri că pot trăi aici, într-o țară civilizată, în care domnește legea, unde furtul este pedepsit ferm, iar munca este premiată. O țară în care își pot exprima opiniile fără să li se pună pumnul în gură și fără să fie gazați sau bătuți”, mai spune Stelian Ion.

Ministrul Justiției enumeră câteva dintre proiectele sale la care se lucrează în acest moment:

• Am spus că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție reprezintă o instituție concepută greșit, pe un fundament eronat, că trebuie desființată cât mai repede și am trimis către Guvern proiectul legislativ de desființare a S.I.I.J.

• Avem în lucru 3 noi legi ale justiției pe care mi-am propus să le trimit Parlamentului până la sfârșitul lunii aprilie. Nu am luat lucrurile de la zero, s-a lucrat mult la aceste proiecte înainte să ajung la minister. După revizuirea acestor proiecte în faza de consultare publică am convingerea că variantele pe care le voi propune vor corecta stricăciunile făcute de PSD și vor aduce și suficiente elemente de noutate care să facă justiția să funcționeze mai eficient. Voi solicita negreșit avizul Comisiei de la Veneția și al GRECO cu privire la aceste legi.

• De asemenea, în scurt timp voi propune Parlamentului și un proiect de lege de punere în acord a legislației penale cu deciziile CCR și cu Directivele UE. Specialiștii din minister au lucrat intens și astăzi am făcut prima lectură a propunerilor de modificare. Le voi face publice după ce le voi mai trece printr-un filtru.

• Lucrăm intens și la capitolul digitalizare – strategie și implementare de proiecte. Digitalizarea va ușura inclusiv activitatea în cadrul instanțelor și va scurta termenele de judecată.

• O altă prioritate majoră este recuperarea prejudiciilor. Vreau să redăm Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate suportul logistic și legal pentru a lucra cu eficiență maximă, astfel încât alături de organele judiciare și ANAF să reușim să creștem substanțial sumele recuperate efectiv.

• În curând se va susține un concurs important pentru ocuparea unor posturi de consilieri în probațiune. Ne dorim ca aceia care au comis infracțiuni să fie reintegrați în societate.

• În paralel cu legile Justiției, lucrăm la o serie de soluţii care să permită existenţa unor procurori specializați în investigarea infracțiunilor de mediu în cadrul unei structuri de parchet care să se ocupe (și) de această categorie de infracțiuni.

• Am reluat selecția pentru EUROJUST, o vom relua pentru funcțiile de procuror european delegat neocupate. Am făcut deja demersurile pentru numirea unui magistrat de legătură în Italia. În mandatul pe care mi l-am asumat voi face tot ce este omenește posibil pentru a remedia problemele structurale din Justiție, chiar dacă unii se vor opune constant.

sursa foto: FB/Stelian Ion

Cele mai populare

Recent Comments