Aflat într-o vizită la Constanța, Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat pentru ’’Dobrogea Live’’ că faleza este mai frumoasă fără construcții pe ea, în contextul în care Primăria Constanța a eliberat anul acesta mai multe certificate de urbanism pentru construirea pe taluz, existând astfel riscul ca în curând zona verde de deasupra plajei să dispară sub betoane.
’’Dacă o să avem autorizații de construire emise care să permită construcția de clădiri în această zonă (taluzul), care în opinia mea e mai frumoasă dacă o lăsăm așa cum este astăzi, o să avem de discutat’’, a spus răspuns ministrul, întrebat ce părere are despre faptul că municipalitatea a emis certificatele de urbanism.
Pe subiect: Studiu privind taluzul Constanței: 96% dintre respondenți doresc faleză verde
Taluzul, deși potrivit legii aparține statului prin Apele Române, a fost intabulat abuziv de Radu Mazăre, care l-a înstrăinat bucată cu bucată. În prezent, Apele Române derulează numeroase procese prin care încearcă recuperarea terenurilor devalizate cu concursul mai multor persoane aflate și în prezent în funcții publice.
Potrivit legii, plaja și faleza sunt inalienabile și nu se poate construi pe ele, însă mai mulți oameni de afaceri și politicieni au demarat procedura de obținere de autorizații de construire de la creasta falezei până la plajă în zona străzilor Eminescu și Bucovinei.
O parte dintre aceste certificate de urbanism au fost emise de primărie neconform pentru a-i ajuta pe investitori să fenteze procedurile legale, însă acest subiect va fi dezvoltat într-un material viitor.
Citește și: