Noua Cartă a Universității Ovidius din Constanța este în vigoare din luna ianuarie 2024, în ciuda opoziției IPS Teodosie, pensionat chiar și de judecători din funcția de profesor la această universitate, și a lui Dănuț Tiberius Epure, fost rector al UOC, condamnat penal definitiv pentru luare de mită.
Mărul discordiei sătea în articolul 71 din noua Cartă Universitară care prevede că „au dreptul de a candida la o funcție de conducere în cadrul Universității cadrele didactice și de cercetare care se bucură de exercițiul drepturilor electorale depline în cadrul universității”.
De asemenea, Carta arată că „sunt membri cu drepturi electorale depline (dreptul de a alege și de a fi ales) încadrul UOC cadrele didactice și de cercetare titulare și, respectiv, studenții
înmatriculați în cadrul acesteia.”
Practic, aceste prevederi îl blochează pe Dănuț Tiberius Epure să candideze pentru funcția de rector.
Noua Cartă a fost adoptată de Senatul Universității Ovidius din Constanța (UOC) în data de 16 noiembrie 2023, document care a fost transmis apoi către Ministerul Educației pentru obținerea avizului de legalitate. În același timp, ÎPS Teodosie și Dănuț Epure au depus la Ministerul Educației sesizări cu privire la articolul 71, menționat mai sus.
Citește și: Profesorul Teodosie Petrescu, pensionat definitiv și de Justiție. Universitatea „Ovidius” a procedat corect
Cu toate acestea, Ministerul Educației a confirmat pentru Dobrogea Live că a avizat Carta Universității Ovidius, iar documentul este acum în vigoare.
Anul acesta vor avea loc alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța, bineînțeles, miza cea mai mare fiind pentru funcția de rector, funcție ocupată în prezent de Dan-Marcel Iliescu.