George Ciulei este candidatul Partidului Forța Dreptei pentru funcția de primar al orașului Cernavodă. Acesta acuză actuala conducere a Primăriei că nu-i permite amplasarea de bannere electorale, așa cum se întâmplă în cazul celorlalte partide.
„Este cu adevărat dezamăgitor pentru noi, Partidul Forța Dreptei, să nu primim aprobare din partea Primăriei pentru a ne promova campania prin bannere stradale, aşa cum o fac celelalte partide şi candidații dânşilor, care au PRIMIT AVIZUL DE PE O ZI PE ALTA, chiar dacã l-au solicitat ulterior cererii noastre”, spune George Ciulei.
Acesta a postat pe contul său de Facebook și dovada că un reprezentant al Forța Dreptei a solicitat pe 19 aprilie ca Primăria Cernavodă să aprobe amplasarea a 14 bannere electorale pe unele străzi ale orașului. La această cerere, administrația locală nu a dat niciun răspuns deși, așa cum spune George Ciulei, în cazul altor partide s-a primit răspunsul „de pe o zi pe alta”.
„Vom găsi alte modalități creative și eficiente pentru a transmite mesajele către alegătorii din oraş”, transmite candidatul.
Citește și: Consilierii PNL Cernavodă nu cred în Justiție. Scut pentru apărarea primarului Negoiță
Deoarece Primăria Cernavodă refuză să dea un răspuns, George Ciulei a înaintat o adresă către Biroul Electoral Județean și către Biroul Electoral de Circumscripție Cernavodă în care sesizează că partidului pe care îl reprezintă la nivel local i se încalcă drepturile electorale prin neacordarea avizului pentru montarea bannerelor stradale.
„Menționez că pe teritoriul orașului nostru au fost montate bannerele stradale încă de la începutul lunii aprilie, iar noi am depus la Primăria Orasului Cernavodă cererea de obținere a avizului înregistrata sub nr.15167/19.04.2024, fără a ne permite montarea acestora fără avizul necesar. Toate partidele (PNL, PSD, USR, AUR, PUSL, PMP) au primit avizul, chiar dacă l-au solicitat ulterior cererii noastre”, se arată în adresa inaintată Biroului Electoral.
Dobrogea Live a încercat să obțină un punct de vedere de la primarul Liviu-Cristian Negoiță (PNL). Până la ora publicării articolului, edilul, care este și el candidat, nu a răspuns medajelor noastre.