Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită (ADU) la Primăria municipiului Constanța a vorbit despre „incompetența” a trei dintre contracandidații săi, cei trei fiind colegi de echipă la primărie.
„Atât Horia Constantinescu, cât și Felicia Ovanesian au fost aduși de primarul Vergil Chițac în Primăria Constanța. Împreună și-au demonstrat incompetența, împreună au făcut mult rău acestui oraș.
Vă amintesc că, în 2021, cei trei au gândit și au vrut să pună în aplicare un proiect de hotărâre prin care au vrut să le impună constănțenilor o nouă taxă: de 50 de lei/locuitor pentru „amenajarea și întreținerea spațiilor verzi“”, spune Stelian Ion.
Citește și: Stelian Ion: „Două greșeli majore au aruncat Constanța în haos”
Candidatul ADU menționează că Primăria are deja un departament specializat (Serviciul Spații Verzi), dar cei trei au vrut ca fiecare constănțean să deconteze gestionarea iresponsabilă a serviciilor publice de către actualul primar.
„Colegii mei, consilierii locali USR s-au opus prin vot și, din fericire, proiectul nu a trecut. Genul acesta de „proiecte“ au reprezentat o prioritate pentru Vergil Chițac și oamenii aduși de el în Primărie: să cheltuiască peste 1 milion de euro pentru luminițe de Sărbători și artificii, iar din prima zi a noului să-i pună pe constănțeni să scoată bani din buzunare pentru o nouă taxă.
Pe 9 iunie punem capăt acestei bătăi de joc. Pe 9 iunie, la vot, arătăm că orașul nostru merită mai mult! Constanța contează”, concluzionează Stelian Ion.
Citește și: Stelian Ion, mesaj către electoratul liberal: „Chițac v-a trădat și a readus PSD la butoane”