ALUPOAEI GEORGETA, CRISTESCU MARIA, DATCU PARASCHIVA, MEVLIT NEGISAR, PALADI ANGELA, SATCĂU ELEANA şi STOICA MARIA erau internate, în data de 1 octombrie 2021, la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Toate cele șapte femei au murit în urma unui incendiu izbucnit în acea secție. În aceeași zi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au început cercetarea penală in rem cu privire la prezumtiva săvârșire a infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.
Procurorul criminalist Sadîc Zafer (Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța) este cel care instrumentează dosarul deosebit de complex care acum ajunge să împlinească cinci ani de când este în mâinile anchetatorilor, cinci ani în care rudele victimelor au așteptat să se facă dreptate, iar un oraș întreg a sperat că va afla adevărul despre responsabilii acestei tragedii.
Dobrogea Live a scris constant despre mersul anchetei penale, iar acum, la împlinirea celor cinci ani am aflat că, în sfârșit, șapte suspecți sunt audiați.
„În cauza respectivă, în cursul lunii mai 2026, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de șase suspecți, adică cinci persoane fizice din personalul medical sau tehnic al spitalului, respectiv persoana juridică Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța și s-a procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii către suspecți”, a declarat pentru Dobrogea Live procurorul Sadîc Zafer.
„În afara suspectului care era angajat ca electrician al spitalului la data producerii incendiului, toți ceilalți suspecți s-au prevalat de dreptul la tăcere și au solicitat termen pentru studierea probelor din dosar”, mai spune anchetatorul.
Conform aceleiași surse, în luna septembrie 2026 s-a procedat la audierea unui nou suspect (cel de-al șaptelea) și au fost efectuate demersuri pentru citarea celorlalți suspecți, în vederea audierii.
„În urma expertizei criminalistice s-au stabilit circumstanțele producerii deflagrației, însă pentru a nu aduce atingere dreptului suspecților la un proces echitabil nu putem să mediatizăm conținutul sau rezultatul mijloacelor de probă și al procedeelor probatorii din dosar. În funcție de elementele de fapt care vor rezulta din audieri și din eventualele mijloace de probă propuse de suspecți, se va proceda la punerea în mișcare a acțiunii penale, într-un termen rezonabil, față de suspecții împotriva cărora vor exista probe concludente de vinovăție”, declară procurorul Sadîc Zafer.
În final, anchetatorul ne-a explicat faptul că nu se poate indica o dată concretă de finalizare a urmăririi penale din cauza complexității cauzei, „însă în prezent investigațiile sunt efectuate în mod susținut de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare, sub supravegherea procurorului de caz.”
Citește și: Medicii Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, AMENINȚAȚI să nu mai vorbească public
În anul 2022, Corpul de control al premierului a întocmit un raport în care stabilea că, printre cauzele cu incidență directă se numără “suprasolicitarea instalației electrice a spitalului, prin extinderea acesteia fără un proiect tehnic prealabil”, dar și “lipsa funcționalității senzorilor de fum/temperatură amplasați în clădire în contextul inexistenței unei centrale de detecție și stingere a incendiilor”. Astfel, administratorii spitalului au încălcat prevederile care vizează obligativitatea dotării cu instalaţie de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu la construcţii şi/sau spaţii cu destinația pentru sănătate, cu aria desfăşurată mai mare de 150 mp.
De asemenea, în sinteza raportului, Primăria Constanța este acuzată că nu a investit în refacerea instalației electrice.
Citește și: