TOP-ȘTIRICare sunt cauzele tragediei de la Spitalul de Infecțioase Constanța. RAPORTUL corpului...

Care sunt cauzele tragediei de la Spitalul de Infecțioase Constanța. RAPORTUL corpului de control al premierului

gabriel.botezatu@dobrogealive.ro

Principalele cauze care au dus la declanșarea incendiul din 1 octombrie 2021 la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, când șapte pacienți au murit în Secția ATI, au fost suprasolicitarea instalației electrice și lipsa unei centrale de detecție și stingere a incendiilor, potrivit raportului Corpului de control al prim-ministrului întocmit în urma unei anchete efectuate de instituție.

Potrivit sintezei raportului Corpului de control, printre cauzele cu incidență directă se numără “suprasolicitarea instalației electrice a spitalului, prin extinderea acesteia fără un proiect tehnic prealabil”, dar și “lipsa funcționalității senzorilor de fum/temperatură amplasați în clădire în contextul inexistenței unei centrale de detecție și stingere a incendiilor”.

Astfel, administratorii spitalului au încălcat prevederile care vizează obligativitatea dotării cu instalaţie de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu la construcţii şi/sau spaţii cu destinația pentru sănătate, cu aria desfăşurată mai mare de 150 mp.

De asemenea, în sinteza raportului, Primăria Constanța este acuzată că nu a investit în refacerea instalației electrice.

Cauze cu incidență indirectă: 

1. Funcționarea spitalului fără autorizație de securitate la incendiu, doar pe baza unui aviz de securitate, document cu caracter preliminar autorizării și care nu atestă respectarea cerințelor legale cu privire la securitatea la incendiu.

2. Lipsa investițiilor necesar a fi derulate de Primăria Municipiului Constanța în consolidarea clădirii și refacerea instalației electrice, precum și mentenanța acesteia conform cerințelor actuale generate de contextul pandemic Sars- cov 2.

Sinteza raportului poate fi consultată la finalul articolului.

Primăria evită să răspundă acuzelor

Având în vedere acuzele grave aduse de Corpul de control al prim-ministrului, “Dobrogea Live”  a solicitat Primăriei Constanța o reacție referitoare la rezultatul raportului.

Reprezentanții municipalității dau vina pe greaua moștenire și au evitat să ofere răspunsuri la obiect, însă ne-au transmis stadiul lucrărilor la instalațiile de securitate.

Redăm integral răspunsul Primăriei.

“Referitor la concluziile raportului Corpului de Control al Primului Ministru declarăm următoarele:  

Sinteza acţiunii de control conţine o serie de cauze care se referă la situaţia Spitalului Clinic de Boli Infecţioase de dinaintea datei de 1 octombrie 2021, ziua în care incendiul a izbucnit la secţia A.T.I. a unităţii. După cum este cunoscut, toate Certificatele de Urbanism şi Autorizaţiile de construire emise în perioada 1999-2007 cu ocazia lucrărilor de consolidare au fost emise de Primăria Constanţa fără a fi cerut Avizul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În consecinţă nu a existat acest aviz. De asemenea, aşa cum se specifică în documentul invocat, SCBI a funcţionat fără Autorizaţie de securitate la incendiu.  

În prezent, SCBI este în curs de autorizare. Din expertizele tehnice privind cerințele fundamentale „Securitatea la Incendiu” și „Evaluarea Stării Tehnice a Construcției – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța” în urma incendiului din 1 octombrie 2021 s-au efectuat următoarele lucrări:  

a. instalație de semnalizare și detecție la incendiu;  

b. instalație de stingere a incendiilor prin extinderea inelului de hidranţi interiori și mai ales exterior; 

c. instalație de ventilație pentru saloanele cu oxigen; 

d. montarea de uși antifoc spre căile principale de evacuare şi în compartimentele în care se impune această masură; 

e. iluminat de panică pentru asigurarea unei evacuări corespunzătoare în condiții de incendiu, etc.  

Noua instalație electrică a prevazut câte 6 prize la fiecare pat, dintre care 4 sunt circuite vitale, fiecare cu circuit şi traseu separate. În laborator și farmacie au fost trase circuite separate pentru fiecare consumator electric.  

În prezent, sunt funcţionale 91 de paturi de spitalizare de zi şi continuă care funcţionează la demisolul, parterul şi etajul unu al clădirii SCBI. În scurt timp, va fi redeschis şi etajul doi al clădirii SCBI, unde lucrările sunt foarte avansate”.

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe: