Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Constanța a efectuat o misiune de audit financiar la Primăria comunei Cogealac (primar Cati Hristu), o instituție unde probleme fianciare au fost constatate mereu la astfel de controale. De această dată, auditorii au verificat anul financiar 2024, iar neregulile nu au întârziat să apară.
Conform Raportului întocmit de Camera de Conturi Constanța, la Cogealac s-au descoperit următoarele probleme:
Efectuarea de cheltuieli de personal în anul 2024 la Serviciul Local de salubrizare Cogealac, în perioada în care Autorizația de mediu era suspendată din anul 2021 și Licența ANRSC era retrasă pe data de 18.08.2023, fără a exista cadrul legal pentru desfășurarea de alte activități neautorizate.
În acest context, Consiliul Local Cogealac nu a luat nicio măsură, ori de suspendare a activității
Serviciului, ori de reorganizare pentru alte activități ce nu se autorizează și pentru reducerea numărului de salariați. Mai mult, 6 salariați au fost angajați în perioada suspendării Autorizației de mediu, respectiv, 09.05.2023 și 31.03.2023.
În concluzie, pe toată perioada suspendării activității de salubrizare, au fost calculate și înregistrate cheltuieli de personal, parțial plătite (suma de 16.500 lei), în condiții de nelegalitate, caz în care, toate aceste cheltuieli sunt nelegale. Valoarea abaterii este de 88.420 lei, din care 16.500 lei plată nelegală.
Reținerea din salarii și neplata la scadență a impozitelor și contribuțiilor la bugetul consolidat al statului, pentru lunile octombrie- decembrie 2024 și în anul 2025 până la aprobarea eșalonării acestora din 10.07.2025, în condițiile în care ANAF a executat 8 terenuri pentru a recupera datoriile restante la 30.10.2023, iar în anul 2024 au fost acordate sume defalcate din TVA cu destinația achitării plăților restante la bugetul consolidat al statului de la 31.10.2024.
Din verificarea documentelor rezultă că impozitul pe venit și contribuții CAS și CASS, precum și CAM reținute pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2024 în sumă totală de 508.162 lei(168.095 lei aferente lunii octombrie 2024; 168.343 lei aferente lunii noiembrie 2024; 171.724 lei aferente lunii decembrie 2024), au fost virate în data de 12.08.2025 în urma eșalonării la plată de către ANAF prin Decizia nr. 499324/10.07.2025. Astfel, între data reținerii și data plății există între 8-10 luni, depășind termenul de 60 zile de la scadență. Valoarea abaterii constatate este de 508.162 lei, și reprezintă sume reținute din salarii an 2024 și nevirate în termenul legal.
Citește și: EXCLUSIV Peste 7 milioane de euro au dispărut din conturile ISJ Constanța. MEN a sesizat DNA
Acordarea de avansuri lucrări cu depășirea cuantumului legal de 15%/20% din HG nr. 264/2003 și nejustificarea avansurilor acordate în anul 2024 (luna martie), până la 31.12.2024 și până la data auditului.
a) În perioada 14.03-15.03.2024 s-au încheiat 4 contracte de achiziție publică pentru REPARAȚII CURENTE, cu societatea NEW CONSTRUCT BLACK SEA, în valoare totală de 1.647.059 lei fără TVA. S-a acordat avans lucrări de 30% în valoare totală de 588.000 lei, din care, 288.000 lei în 22.03.2024 și 300.000 lei în data de 23.03.2024.
Deși avansul pentru lucrări de reparații este de numai 20%, căruia îi corespunde un cuantum de 392.000 lei, conform pct. II – PRESTĂRI SERVICII din Anexa la HG nr. 264/2003 actualizată la zi, acesta a fost depășit cu 10% respectiv, cu valoarea de 196.000 lei.
Avansul acordat de 588.000 lei nu a fost justificat prin lucrări executate până la 31.12.2024, și nici din lucrările facturate în anul 2025, fiind încălcate astfel, prevederile art. 3, lit. e) din HG nr. 264/2003.
În concluzie, entitatea datorează dobânzi și penalități de întârziere calculate conform art. 73^1 din Lege nr. 273/2006, ce însumează 40.390 lei.
b) În data de 26.03.2024 au fost încheiat 2 contracte de achiziție publică pentru LUCRĂRI DE INVESTIȚII cu societatea NEW CONSTRUCT BLACK SEA, fiind acordate avansuri în cuantum de 30% din valoarea contractelor, deși avansul pentru lucrări de investiții noi este de 15%.
În consecință, pentru avansurile acordate în plus, contrar prevederilor legale în vigoare, în cuantum de 1.260.366,57 lei, respectiv 15% din valoarea contractelor, inclusiv pentru avansurile nejustificate în termen, entitatea datorează dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 340.704,42 lei, din care, 103.272,52 lei până la 31.12.2024, 49.002,90 lei până la 12.08.2025 (data facturării parțiale) și 188.429 lei calculată până la 15.10.2025.
Valoarea abaterii constatate este de 340.704,42 lei și constă în dobânzi și penalități de întârziere pentru avansul acordat peste limita legală și nu a fost justificat în termenul legal. Pentru încălcarea prevederilor art.23, alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, s-a emis PVCC nr.1/15.01.2026, aplicându-se amendă contravențională în valoare de 5000 lei.
Efectuarea de plăți nelegale în anul 2024 prin decontarea a 3 SF identice pentru reabilitarea a 3 școli și 2 SF identice pentru înființarea a 2 canale colectoare ape pluviale S/N a) În perioada 12.03- 13.03.2024 Primăria Cogealac a achiziționat servicii de proiectare – Studii de fezabilitate (SF) pentru 3 școli, pentru reabilitarea moderată a lucrărilor de intervenție – DALI, de la Societatea ANYTHING CONSTRUCT SRL, pentru trei școli. Documentația predată la entitate în 6 zile de la începerea lucrărilor a fost întocmită formal, în condițiile în care, cele trei caiete de sarcini sunt identice, fără descrierea serviciului solicitat, cu privire la cantități, caracteristici esențiale, standarde minime de calitate și fără a cuprinde aspecte cantitative referitor la Suprafețe săli/ferestre pentru fiecare achiziție în parte, având în vedere că acestea sunt diferite ca și suprafață.
Mai mult, cele 3 documentații sunt IDENTICE, însă pentru trei obiective distincte, fără ca acestea să fie verificate de către entitate. Astfel că, cheltuiala efectuată pentru 2 studii, respectiv, 493.276 lei, reprezintă cheltuială nelegală.
b) În data de 15.03.2024 Primăria Cogealac a achiziționat servicii de proiectare -Studii de fezabilitate pentru Înființare 2 canale colectoare și dirijare ape pluviale N/S -DALI, de la Societatea ANYTHING CONSTRUCT SRL.
Deși cele 2 SF-uri privesc două obiective de investiții diferite, ele sunt identice, constatându-se o cheltuială nelegală și nejustificată, deoarece, s-au achiziționat și decontat servicii de proiectare DALI întocmite FORMAL (nici referatul de necesitate nici caietul de sarcini nu au fost particularizate), pentru cele două canale colectoare, fiind decontată suma de 312.000 lei, din total de 546.218 lei, fără ca acestea să fie verificate de către entitate. Astfel că, se consideră ca cheltuiala efectuată pentru un studiu din cele două, este nelegală, respectiv, suma de 252.100 lei.
În concluzie, a fost prejudiciat bugetul primăriei cu valoarea de 745.376 lei, rezultată din 3 studii de fezabilitate cu documentații copiate. Pentru încălcarea prevederilor art.23, alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, s-a emis PVCC nr.1/15.01.2026, aplicându-se amendă contravențională în valoare de 5000 lei.
Decontarea unor lucrări de reparații neefectuate pentru trei obiective din Comuna Cogealac
Se constată că, în datele de 14.03-15.03.2024 au fost contractate 4 lucrări de reparații curente în valoare totală de 1.960.000 lei, pentru care s-a acordat avans de 30% la începerea lucrărilor în sumă totală de 588.000 lei, însă facturile însoțite de situații de lucrări au fost transmise spre decontare în anul 2025, respectiv, ff 0152/17.01.2025, ff 0159/20.02.2025 și ff 0168/07.04.2025, totalizând 1.232.107 lei, din care s-a scăzut din avansul acordat de 588.000 lei, suma de 381.696 lei. Urmare a verificării efectuate pe teren, echipa a concluzionat, că există diferențe între situația din teren și situațiile de lucrări acceptate la decontare, în sensul că nu s-au identificat faptic, lucrările aferente acestor articole de deviz pentru obiectivele inspectate, susținute și de fotografii, respectiv: – Lucrări de reparații la muzeul satului, sat Cogealac, comuna Cogealac; – Lucrări de reparații pentru clădirea anexa groapa de gunoi, sat Cogealac, comuna Cogealac; – Lucrări de reparații acoperiș.
Plata nelegală a sumei de 81.009,92 lei, în cazul obiectivului de investiții „Modernizare și reabilitare drumuri în sat Tariverde și sat Cogealac, comuna Cogealac, județul Constanța”, ca urmare a ajustării de preț prin aplicarea atât a prevederilor OG nr. 15/2021 cât și a celor din OUG nr. 47/2022
În urma verificării documentelor justificative care au stat la baza plății efectuate în data de 18.01.2024, în valoare de 425.735,88 lei, către furnizorul DAF TRANS 2000 SRL, reprezentând lucrări executate conform contractului nr. 10585/06.11.2015, aferente obiectivului de investiții „Modernizare și reabilitare drumuri în sat Tariverde și sat Cogealac, comuna Cogealac, județul Constanța – Lot A, B, C, F, G, H, J”, s-a constatat că executantul lucrărilor a încasat nelegal suma totală de 81.009,92 lei cu TVA, urmare nerespectării prevederilor legale în vigoare, fiind aplicate ajustări de preț și prin aplicarea prevederilor OG nr. 15/2021 cât și a celor din OUG nr. 47/2022.
Cu alte cuvinte, a fost calculată întâi ajustarea conform prevederilor OG nr. 15/2021, iar la suma rezultată a fost calculată ulterior ajustarea conform prevederilor OUG nr. 47/2022, contrar prevederilor art. 4 alin. (4) din OUG nr. 47/2022, unde este prevăzută înlocuirea formulei din contract potrivit OG nr. 15/2021, cu formula prevăzută la art. 3 alin. (4) din OUG nr. 47/2022. În concluzie, valoarea cheltuielii nelegale constatate este în sumă de 81.009,92 lei, calculată ca diferență între 425.735,88 lei (suma din factură) și 344.725,96 lei (suma recalculată conform prevederilor OUG nr. 47/2022).
NOTĂ: Acestea sunt doar o parte dintre neregulile constatate de Camera de Conturi la Primăria Cogealac. pe lângă amenzile de câte 5.000 de lei date la anumite abateri, auditorii au dat termen 30.06.2026 pentru ca primăria să remedieze toate problemele si să recupereze banii plătiți nelegal.