Primăria pune la bătaie peste 3.000 de lei pentru achiziționarea și instalarea unui singur coș de gunoi. Acesta avea un design britanic și, spun cei din administrația locală, va fi elegant și rafinat.
Primăria Municipiului Constanța pune la bătaie 1.176.400,00 lei fără T.V.A. pentru achiziționarea a 400 de coșuri de gunoi „ca-n Londra”. În acest sens, administrația a identificat doi potențiali furnizori ai acestor produse pe care le întâlnim pe străzile capitalei Angliei.
Cum a stabilit primăria ce coșuri trebuie cumpărate
Pentru a lămuri modul în care a fost stabilit modelul și prețul, „Dobrogea Live” a solicitat primăriei să-i pună la dispoziție studiile care au stat la baza întocmirii caietului de sarcini, precum și alte explicații referitoare la această achiziție.
„Referitor la identificarea necesității acestei achiziții, menționăm că experiența anilor anteriori, a demonstrat că produsele ieftine sunt de slabă calitate, situație ce a generat costuri ridicate pentru întreținerea acestora, iar de cele mai multe ori starea de degradare avansată a condus la casarea acestora, fiind necesare noi achiziții pentru înlocuirea lor”, explică primăria.
De asemenea, capacitatea mare de colectare a coșurilor ce fac obiectul achiziției în derulare, permite, spune administrația locală, să „achiziționăm un număr mai mic de coșuri de gunoi, față de cele achiziționate în anii anteriori când a fost necesară achiziția unui număr mai mare de produse întrucât capacitatea de colectare a acestora este mult mai mică”.
În primă etapă, acestea se vor amplasa în zone cu afluență mare de public, respectiv zonele din proximitatea piețelor agroalimentare, piațete publice, zone de promenadă, zone de agrement, unde afluența cetățenilor/vizitatorilor este foarte ridicată.
Citește și: Chițac și ai lui au luat „pe persoană fizică” orașul Constanța. Marea japcă a primăriei
Administrația locală susține faptul că, în cadrul unor întâlniri ale primarului Vergil Chițac cu cetățenii orașului, asociațiile de proprietari, agenți economici, „s-a adus în discuție, pe lângă multele probleme cu care se confruntă fiecare, și problema deșeurilor aruncate necontrolat de cetățeni/vizitatori și s-a propus amplasarea unor pubele/coșuri de gunoi mai mari cu un design plăcut și de calitate superioară, ținând cont de criterii ce vizează durabilitatea și rezistența la vandalism.”
De ce au ales coșuri „ca-n Londra”
Primăria Constanța explică de ce au ales aceste modele de coșuri de gunoi. „Pentru încadrarea armonioasă în peisajul urban s-a stabilit tipul de coș de gunoi, respectiv model cu design specific londonez, caracterizat prin eleganță și rafinament, cu o capacitate de aproximativ 110L.
Pe lângă aspectele legate de design, criteriul determinant în alegerea modelului, este calitatea superioară a produselor, designul elegant, specific londonez, rezistența la condiții meteo specifice zonei litorale, sistemul de închidere care trebuie să permită colectarea deșeurilor de către lucrătorii de la salubritate dar totodată să nu permită accesul la acesta al persoanelor neautorizate.”
Doar doi furnizori în toată România
Coșurile de gunoi „ca-n Londra” dorite de administrația Chițac sunt produse de două firme, la nivel european, iar în România primăria a identificat „inițial” doi operatori economici, furnizori de produse specifice acestei achiziții. Nu se spune, din păcate, câți furnizori au identificat ulterior…
Citește și: Iarba verde i-a luat prin surprindere pe primarii municipiilor Constanța și Tulcea
„Pentru determinarea valorii estimate a achiziției s-a realizat o cercetare de piață preliminară, în perioada 26.11.2020 – 04.12.2020 în urma căreia a fost exprimată opțiunea pentru modelul ce va face obiectul procedurii de achiziție”, spune primăria.
În acest sens s-a optat pentru modelul de coș de gunoi cu următoarele caracteristici minimale:
– înălțime 1158 mm;
– lățime 598 mm;
– diametru bază 553 mm;
– volumul coșului 130 L;
– capacitate recipient interior 110 L;
– greutate 26 kg;
Materiale:
– corp exterior din Durapol (polietilenă rezistentă la șocuri mecanice, la condiții variabile de mediu, nu necesită vopsire, se curăță ușor);
– recipient interior din tablă zincată;
– recipient interior din material plastic, polietilenă.
În urma cercetării de piață s-a primit o propunere de preț, după cum urmează:
Nr. crt. | Tip mobilier urban | Caracteristici tehnice | Preț unitar | |
produs | montare | |||
1. | Coș de gunoi tip GLASDON JUBILEE | – înălțime 1.158 mm; – lățime 598 mm; – diametru bază 553 mm; – volumul coșului 130 L; -capacitate recipient interior 110 L; – greutate 26 kg; Materiale: – corp exterior din Durapol; – recipient interior din tablă zincată; – recipient interior din material plastic, polietilenă. | 2.990 lei fără TVA | 195 lei fără TVA |
„Întrucât un singur furnizor a răspuns solicitării noastre, am continuat cercetarea de piață iar în mediul online a mai fost identificat încă un operator economic care poate furniza modelele similare cu cel ales, iar în urma solicitării noastre am primit și de la acesta o propunere financiară:
Nr. crt. | Tip mobilier urban | Caracteristici tehnice | Preț unitar | |
produs | montare | |||
1. | Coș de gunoi tip HERITAGE PĂTRAT | – înălțime coș: 1.122,5 mm; – lățime coș: 590 mm; – capacitate coș: 130 L; – capacitate recipient gunoi: 110 L; – Material: polietilenă densitate medie; – pereți dublii pentru durabilitate și rigiditate; – culoare neagră; – benzi aurii orizontale; – sistem de închidere; – scrumieră; – 4 zone afișaj pentru logo. | 2.507 lei fără TVA | 190 lei fără TVA |
Ținând cont că ambii operatori economici au posibilitatea furnizării produselor care se încadrează în caracteristicile tehnice și de calitate minimale pentru care s-a optat, dar având în vedere aspectele referitoare la eficiența și eficacitatea economică pentru achiziționarea unui număr mare de produse, valoarea estimată a fost determinată în urma aplicării mediei aritmetice a prețurilor unitare pe produs, inclusiv montarea, identificate în piața liberă.
Citește și: Chițac, acuzat că o ia pe urmele lui Nicușor Constantinescu
Astfel prețul unitar pe produs și montare rezultat în urma aplicării mediei aritmetice a prețurilor unitare prezentate în cele două propuneri este de 2.748,50 lei fără T.V.A. pe produs și 192,50 lei fără T.V.A. pe montare.
Prin urmare, valoarea estimată totală a achiziției este de 1.176.400,00 lei fără T.V.A. ”, explică Primăria Constanța.
sursa foto: st andrews enviornmental network