Constanța este orașul care a suferit cea mai puternică depopulare în rândul tinerilor, într-un clasament care ia în calcul cele șapte localități ale României cu peste 300.000 de locuitori.
Astfel, conform unei analize „Dobrogea Live” realizată pe baza datelor Institutului Național de Statistică, în Constanța sunt în prezent cu 31,6% mai puțini tineri față de acum 10 ani.
De menționat că am luat în calcul tinerii cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 de ani din cele șapte orașe mari ale țării cu peste 300.000 de locuitori.
În clasamentul negativ, orașul de la malul mării este urmat de Craiova, unde sunt cu 29,4% mai puțini tineri față de 2011, și Timișoara (-29%).
București se află pe locul patru în topul depopulării tinerilor (-26,5), secondat de Galați, care are cu 24,% mai puțini tineri față de acum 10 ani.
Scăderi importante au avut loc și în rândul tinerilor din Cluj-Napoca (-22,8%), iar clasamentul este încheiat de Iași, unde procentul tinerilor s-a diminuat cu aproape 11%.
Analiza se bazează pe datele Institutului Național de Statistică și au fost comparate valorile din anul 2011 cu cele din 2020.
Clasamentul privind depopularea în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, în orașele cu peste 300.000 de locuitori (2011 vs 2020):
Oraș 2011 2020
Constanța 82.806 – 56.623 (-31,6%)
Craiova 84.187 – 59.425 (-29,4%)
Timișoara 92.393 – 65.516 (-29,0%)
București 585.789 – 430.549 (-26,5%)
Galați 83.748 – 63.152 (-24.5%)
Cluj-Napoca 86.369 – 66.646 (-22,8%)
Iași 96.184 – 85.672 (-10,9%)
Sursa foto: DCNews
Citește și: Constanța nu mai preia anul acesta mandatul „Capitala Tineretului din România”