Conform unui sondaj realizat de Avangarde, în perioada 10-20 decembrie, Biserica Ortodoxă Română se numără printre instituțiile în care românii și-au pierdut din încredere.
Românii au încredere mare și foarte mare în pompieri (75%), în SMURD (67%), Armată (69%), Biserica Ortodoxă (45%) și Poliția Română (37%).
Dacă vorbim doar despre Biserica Ortodoxă, încredere foarte multă în această instituție au doar 6% dintre români, iar 39% au încredere multă. Tot 45% dintre respondenți arată că au încredere puțină sau deloc în instituția bisericească.
BOR a fluctuat în sondajele de opinie din ultimii ani. Conform unui sondaj de opinie efectuat de IMAS, aferent lunii septembrie 2017, Biserica ajuns la 50,6% grad de încredere în rândul populaţiei, fiind pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române (BOR) când credibilitatea ei coboară atât de mult.
Încrederea în Biserica (o realitate plurală, de maximă complexitate) nu coincide niciodată cu <<încrederea>> în persoanele care o compromit uneori în mod punctual, a declarat în 2017, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
În luna martie 2019, un sondaj INSCOP, realizat la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer, arăta că 55.1% dintre români au încredere multă și foarte multă în Biserică, în creştere faţă de ianuarie 2019 (54.5%).
Studiul Avangarde a fost realizat, prin metoda CATI (telefonic) pe un eșantion de 900 de oameni, având o marjă de eroare de +-3,2%.
FOTO: Sinodul BOR-sursa: basilica.ro