7.4 C
Constanța
marți, octombrie 26, 2021
AcasăActualitateCine sunt preoții plagiatori pe care-i apără ÎPS Teodosie. „Calculatorul este acuzat”

Cine sunt preoții plagiatori pe care-i apără ÎPS Teodosie. „Calculatorul este acuzat”

Un preot din Sibiu și un stareț de mănăstire din județul Constanța au rămas fără titlul de doctor în Teologie după ce CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a confirmat că tezele sunt plagiate.

Deși fiecare lucrare are zeci de pagini copiate prin metoda copy/paste, ÎPS Teodosie, șeful Școlii Doctorale de Teologie de la Constanța (unde au fost susținute tezele) a declarat că plagiatorii nu sunt vinovați.

„La doctorat, cine e acuzat? Nu persoana, calculatorul este acuzat. Am avut o întrunire la universitate, deci calculatorul nostru, care este identic cu cel de la CNATCU, arată că nu este plagiat. Cei din comisia teologică, care nu sunt doar ortodocși, acuză plagiat împotriva evidentei calculatorului. Ce e asta. E ceva cu totul tendențios”, a declarat IPS Teodosie.

Declarația a fost făcută de episcopul de la Constanța după ce Patriarhia l-a criticat dur și i-a respins solicitarea de a ridica în rang de Mitropolie Tomisul, reproșându-i inclusiv aceste cazuri de doctorate plagiate.

Plagiatele preoților sunt atât de evidente încât nu trebuie folosit nici un soft antiplagiat, o simplă căutare pe google îți arată exact textele originale plagiate. Teodosie încearcă să mute discuția înspre softurile antiplagiat, deși evidențele sunt mai mult decât clare, iar cele două teze, coordonate de același profesor, nu au valoare științifică.

De asemenea, Teodosie încearcă să dea vina pe anumiți membrii ai Comisiei de Teologie din CNATDCU care nu ar fi „ortodocși”, deși tezele au fost analizate de profesori, reprezentanți ai CNATDCU, profesori de teologie ortodoxă pe care Teodosie îi cunoaște foarte bine. Și acești profesori au fost cei care au propus retragerea titlurilor.

Primul plagiator, preot în Sibiu

Părintele Nicolae Rusu, de la biserica „Sfântul Luca” – Sibiu a susţinut în anul 2014 teza de doctorat cu titlul „Repere Istorice în Dezvoltarea Relaţiilor dintre Stat şi Biserică la Români”, în cadrul Facultăţii de Teologie din Constanţa – Universitatea „Ovidius”. Părintele Rusu a fost pentru o vreme și consilier pe probleme sociale al ÎPS Teodosie.

Teza de doctorat a pr. Rusu Nicolae – foto: Dezvăluiri

Coordonatorul lucrării a fost profesorul universitar Nechita Runcan.

Comisia de lucru a CNATDCU „a detectat similitudini masive (prin metoda copy/paste fără a se indica sursa şi fără a se folosi ghilimele, dar şi prin parafrazarea sau inversarea de idei din autorii folosiţi, fără a li se da credit) din diverse surse care sunt identificate mai jos în Anexă. Au fost copiate inclusiv notele de subsol aşa cum apăreau în sursele originale”, se arată în raportul de analiză a tezei preotului Nicolae Rusu.

Fragmente din teza plagiată a pr. Rusu foto: Dezvăluiri

Comisia a reuşit sa detecteze un număr de aproximativ 60 de pagini conţinând similitudini cu alte articole.

„Faptul că autorul se arată incapabil să facă o analiză personală a unor asemenea piese de legislaţie importante pentru subiectul ales şi că a recurs la furtul muncii altui specialist vorbeşte foarte mult despre calificările autorului dar şi despre intenţionalitatea lui.

Faptul că metoda folosita a fost copy/paste într-un număr atât de mare de paragrafe, deşi pe alocuri autorul a făcut unele inversări de idei, denotă intenţie de a plagia, şi nu reprezintă doar o simplă coincidenţă de a prelua câteva idei comune, datorită necunoaşterii practicilor corecte de citare”, mai spun specialiştii CNATDCU.

Pr. Rusu a plagiat chiar și din broșurile unor politicieni foto: Dezvăluiri

În concluzie, raportul de analiză a tezei de doctorat arată că aceasta nu are o valoare ştiinţifică semnificativă şi nu aduce nicio contribuţie substanţială la cunoaştere iar originalitatea şi caracterul inovativ sunt minimale. „Totodată, considerăm că maturitatea judecăţii unui candidat care s-a angajat într-o fraudă atât de extinsă trebuie pusă serios sub semnul întrebării”.

Starețul Achim a „păcătuit” intelectual

Cu 39 de voturi „pentru”, Consiliul General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor şi Certificatelor Universitare) a decis în anul 2019 retragerea titlului de doctor în Teologie a lui Achim Constantin Cosmin, pentru teza de doctorat „Valenţe universale în opera Sfântului Dionisie Exiguul în lumina noilor cercetări”, teză susţinută în cadrul Şcolii Doctorale de la Constanţa.

Starețul Achim Ciprian

Achim Constantin Cosmin este stareţul mănăstirii Buna Vestire din localitatea Mircea Vodă, judeţul Constanţa. Numele său de călugărie este Ciprian Achim.

Profesorii care au analizat teza de doctorat au subliniat că stareţul a copiat chiar şi fraza cu care începe lucrarea, iar în multe locuri „întrebuinţează pasaje fără a cita corect sursele, trezind imprezia parafrazării acolo unde de fapt pasajele sunt pur şi simplu copiate fraudulos”.

Fragmente plagiate de pr. Achim foto: Dezvăluiri

De asemenea, cei trei profesori, reprezentanţi ai CNATDCU, scot în evidenţă că preotul Achim a folosit un mod defectuos de citare, citate de jumătate de pagină sau chiar mai lungi, citate după citate sau pagini întregi alcătuite din colecţii decitate.

Fragmente plagiate în teza de doctorat a pr. Achim foto: Dezvăluiri

În referatul întocmit de profesorii CNATDCU, privind analiza tezei dedoctorat a stareţului Ciprian Achim, se face referire şi la profesorul coordonator a acestuia, preotul profesor universitar Nechita Runcan, de la Facultatea de Teologie din Constanţa. Specialiştii CNADCU spun că „profesorul coordonator ar fi trebuit să atragă atenţia doctorandului asupra modului deficitar de citare şi de redactare a lucrării”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Cele mai populare

Recent Comments