TOP-ȘTIRIMinistrul Educației a retras titlul de doctor în Teologie călugărului plagiator din...

Ministrul Educației a retras titlul de doctor în Teologie călugărului plagiator din Arhiepiscopia Tomisului

Ministrul Educației a emis în data de 21 aprilie 2021 Ordinul prin care a retras titlul de doctor în Teologie lui Achim Constantin Cosmin, starețul unei mănăstiri din Arhiepiscopia Tomisului.

Cu 39 de voturi „pentru”, Consiliul General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor şi Certificatelor Universitare) a decis în anul 2019 retragerea titlului de doctor în Teologie a lui Achim Constantin Cosmin, pentru teza de doctorat „Valenţe universale în opera Sfântului Dionisie Exiguul în lumina noilor cercetări”, teză susţinută în cadrul Şcolii Doctorale de la Constanţa.

Achim Constantin Cosmin, care este stareţul mănăstirii Buna Vestire din localitatea Mircea Vodă, judeţul Constanţa, a contestat decizia. În cele din urmă, contestația a fost respinsă, iar călugărul rămâne oficial fără titlul de doctor în teologie.

Numele de călugărie al starețului dovedit plagiator este Ciprian Achim.

Profesorii care au analizat teza de doctorat au subliniat că părintele stareţ a copiat chiar şi fraza cu care începe lucrarea, iar în multe locuri „întrebuinţează pasaje fără a cita corect sursele, trezind imprezia parafrazării acolo unde de fapt pasajele sunt pur şi simplu copiate fraudulos”.

În referatul întocmit de profesorii CNATDCU, privind analiza tezei dedoctorat a stareţului Ciprian Achim, se face referire şi la profesorul coordonator a acestuia, preotul profesor universitar Nechita Runcan, de la Facultatea de Teologie din Constanţa.

Specialiştii CNADCU spun că „profesorul coordonator ar fi trebuit să atragă atenţia doctorandului asupra modului deficitar de citare şi de redactare a lucrării”.

Şcoala Doctorală de Teologie din Constanţa este condusă de IPS Teodosie. Este al doilea caz de plagiat dovedit în Teologie la Constanța. În anul 2018, un alt preot a fost lăsat de CNATDCU fără titlul de doctor în Teologie. Este vorba despre preotul Nicolae Rusu, fost consilier al Arhiepiscopiei Tomisului. Şi în cazul acesta, coordonator al tezei a fost acelaşi profesor Nechita Runcan.

foto: călugărul Ciprian Achim – sursa: Mănăstirea Buna Vestire Mircea Vodă

Citește și:

https://dobrogealive.ro/impostura-universitara-profesorul-care-a-binecuvantat-doua-doctorate-plagiate-va-primi-gradatie-de-merit/

Doneaza pentru sustinerea DobrogeaLive

Urmărește-ne pe:

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.