Centrul Regional de Boli Autoimune-Autoinflamatorii și Rare (CRBAAR) s-a deschis oficial în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, deservind lunar peste 300 de pacienți, atât adulți, cât și copii. Acest lucru a fost posibil cu implicarea Asociației Dăruiește Aripi și cu sprijinul financiar venit din partea companiei Rompetrol.
Centrul este dotat cu echipamente moderne, precum un ecograf specializat și un videocapilaroscop pentru evaluarea circulației capilare, necesare pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor precum artritele inflamatorii, vasculitele sau sindromul Sjogren. De asemenea, CRBAAR este implicat în programul european EUSTAR pentru monitorizarea sclerozei sistemice și gestionează tratamentul pacienților cu scleroză sistemică și ulceratii digitale.
“Noul centru este un proiect pe care l-am gândit după modelul unor centre similare din Europa și pe care l-am transformat în realitate prin implicarea imediată a Asociației Dăruiește Aripi. Este o mare bucurie să am siguranța că pacienții noștri vor beneficia nu numai de un proces terapeutic de înaltă calitate, dar și de o calitate a vieții sporită. Din păcate, prea puțin se vorbește de calitatea vieții unui pacient în România”, spune Ana-Maria Ramazan, medic primar reumatologie și medic specialist pediatru.
În viitor, centrul va extinde echipa medicală pentru a deveni un Centru de Excelență în diagnostic și tratament pentru bolile autoimune, hemofilie și boli autoinflamatorii, conectat cu parteneri la nivel european. De asemenea, se va dezvolta un Registru Regional de Boli Autoimune și Rare, care va ține evidența pacienților și va contribui la dezvoltarea de servicii noi dedicate acestora.
„Am creat această structură având în gând nevoile pacienților cu boli rare, ale căror provocări unice necesită o abordare specializată și personalizată. Prin proiectele noastre, ne implicăm acolo unde găsim medici dedicați care vor să crească standardele de îngrijire ale bolnavilor. Este și cazul doamnei doctor Ana-Maria Ramazan care a venit cu acest model de bună practică din străinătate”, spune Alina Pătrăhău, președintele Asociației Dăruiește Aripi.
Citește și: Spitalul Județean Constanța a primit donații de un milion de euro, în 2023. Cum s-au cheltuit banii
Centrul deservește o gamă largă de pacienți, de la cei internați cu afecțiuni autoimune până la cei cu hemofilie, oferind consulturi și monitorizare complexă pentru prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții acestora.
CRBAAR este cel de-al patrulea la nivel național, adăugându-se celor două centre de la București și celui de la Cluj-Napoca și reprezintă un pas important în diagnosticarea precoce și tratamentul inovativ al bolilor autoimune și rare, având deja un impact pozitiv asupra calității vieții pacienților din regiune.
“Rompetrol investește de peste 20 de ani în proiecte de impact, pentru a dezvolta infrastructura medicală și a facilita accesul la servicii de sănătate și bunăstare tuturor membrilor comunităților noastre. Colaborăm cu ONG-uri specializate, cu instituții medicale de stat, pentru a veni cu soluții la nevoile populației din regiunea Dobrogea”, spune Florian Pop, director general Rompetrol Rafinare, companie care s-a implicat în proiect cu suma de 25.000 de euro.
Citește și: