Ionuț Cornel Ionescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a prezentat, în cadrul unei conferințe susținute la Consiliul Județean, câteva dintre investițiile făcute în 2023 în modernizarea celui mai important spital din Dobrogea.
Astfel, Ionescu a declarat că este în desfășurare proiectul de internalizare a serviciilor de imagistică. „Acum se montează la Spitalul Județean două Computer Tomograf (CT) de ultimă generație, un RMN (rezonanță magnetică nucleară), un aparat RX digital și un mamograf de ultimă generație”, spune managerul.
De asemenea, Spitalul Județean a achiziționat un sistem informatic integrat pentru a putea susține toate aceste aparate care vor fi montate până la finalul anului. Valoarea investiției este de 40 de milioane de lei (venituri proprii și venituri de la Consiliul Județean). Trebuie menționat faptul că Ministerul Sănătății a refuzat să aloce bani pentru aceste investiții.
Pe lângă sumele venite de la CJ sau obținute din venituri proprii, Spitalul Județean de Urgență Constanța are o fundație pe care o patronează și prin intermediul căreia, pe parcursul anului 2023, Spitalul Județean a primit donații de aproximativ un milion de euro.
„Cu acești bani s-a renovat Secția de Chirurgie Plastică, s-a achiziționat un sistem performant laser pentru Secția de Urologie, s-au achiziționat trei sisteme laparoscopice (două pentru Secția de Chirurgie și unul pentru Secția de Obstetrică-ginecologie) și un stereoscop”, explică Ionuț Cornel Ionescu.
Pentru anul 2024, conducerea Spitalului Județean Constanța își propune să continue modernizarea secțiilor spitalului, în special blocurile operatorii de la etajul VI: neurochirurgie, oftalmologie, chirurgie buco-maxilo-facială.
„Intenționăm să mergem în continuare pe linia de internalizare a serviciilor, iar aici mă refer la serviciile de laborator care de mai bine de 10 ani sunt externalizate. Se va înființa un laborator propriu care va funcționa în cadrul spitalului”, mai spune managerul.
Citește și: