„Mişcările totalitare sunt organizaţii de masă formate din indivizi atomizaţi şi izolaţi. Comparate cu toate celelalte partide şi mişcări, caracteristica lor externă cea mai evidentă este cererea lor de loialitate totală, nelimitată, necondiţionată şi inalterabilă în raport cu membrul individual” (Hannah Arendt).
Comunismul, potrivit Raportului Final al Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste din România, a fost o concepţie utopică, înrădăcinată în visul suprimării, cu orice preţ, a proprietăţii private şi a construirii unui univers al egalităţii totale: „Dictatul leninist asupra realităţii a urmărit să transforme individul într-o simplă rotiţă din imensa maşinărie a despotismului partidului unic. Ceea ce nu înseamnă că această strategie a reuşit pe deplin. Dimpotrivă chiar, oamenii au rezistat în diferite feluri, au existat diverse grade de opoziţie, dar şi felurite grade de complicitate.”
Prin impunerea Guvernul Groza, pe 6 martie 1945, a fost instaurat în România regimul comunist, care avea să rămână la putere până la Revoluția din decembrie 1989. În toată această perioadă, dar în special până în anul 1964, sute de mii de oameni, opozanți ai regimului totalitar, au fost aruncați în penitenciare de exterminare sau reeducare, în lagăre de muncă forțată sau au fost strămutați din locurile natale pentru a fi reduși la tăcere.
6 martie 1945. Instalarea Guvernului Groza
Chiar dacă în timpul celui de-al doilea război mondial țara noastră a luptat împotriva Germaniei naziste și, prin întoarcerea armelor războiul a fost scurtat cu câteva luni, României nu i-a fost recunoscut statutul de țară cobeligerantă și, ca țară învinsă, a fost obligată să accepte prezența trupelor sovietice pe teritoriul național și plata unei uriașe despăgubiri de război. Singurul rezultat pozitiv avea să fie retrocedarea Transilvaniei de Nord către România.
Țara fiind sub ocupația armatei lui Stalin, elementele comuniste din România au început să se reorganizeze rapid, Partidul Comunist Român fiind în ilegalitate până atunci. Sfârșitul anului 1944 îi prinde pe comuniștii români în plin proces de acaparare a puterii politice, având sprijinul total al Moscovei și al armatei roșii de ocupație.
Așadar, în urma unei crize politice declanșată de PCR și sub presiunea sovietică, regele Mihai a fost nevoit să accepte, pe 28 februarie 1945, demisia prim-ministrului Nicolae Rădescu, numindu-l în cele din urmă în această demnitate, pe 6 martie 1945, pe liderul Frontului Plugarilor, Petru Groza. Generalul Nicolae Rădescu a fost ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România
De ce PCR nu a impus un lider comunist în fruntea guvernului, ci un aliat? Pentru că, în dorința lor de a prelua total puterea, mimau transparența și democrația în speranța recunoașterii guvernului de către Aliații occidentali. Mai mult, în guvernul Groza au fost numiți și membri ai partidelor istorice, dar comuniștii controlau ministerele cheie.
Fostul deținut politic, Paul Andreescu, considera că instalarea regimului comunist în România s-a produs și din cauza trădării unor intelectuali români:
„6 martie a fost instalarea oficială a comunismului. Tot ce mai rămânea în tabăra cealaltă era de formă. Partidele: PNȚCD, PNL ȘI PDSR. De partea lor, comuniștii aveau absolut tot. Încă nu-și înființaseră structurile. E vorba de Securitate, de Miliție, dar își aserviseră Serviciile Secrete, Siguranța, Jandarmeria, Armata. A fost instalarea oficială a comunismului, pentru că, de fapt, o dată cu 23 august 1944, cu întoarcerea armelor și invadarea țării de trupele rusești, puterea a fost preluată de comuniști. Ei (n.r. comuniștii) nu aveau un număr suficient de oameni. Au început să treacă de partea lor și oameni care spuneau ceva, pentru că, trădarea nu s-a produs din rândul țăranilor și muncitorilor. Mai ales, țăranul a fost cel care a ținut de bucățica lui de pământ, ci, din rândul unor intelectuali de fapt”.
7 martie 1945. Primele hotărâri ale Guvernului Groza
În lucrarea „Petru Groza, ultimul burghez. O biografie”, Dorin Liviu Bîtfoi arată că, în prima ședință a guvernului Groza, care a avut loc pe 7 martie 1945, Petru Groza a subliniat în cuvântul de deschidere că guvernul e rezultatul voinței poporului, „o voință care a cadrat cu hotărârea Monarhului”.
Una din primele măsuri luate de Petru Groza în cadrul acestei ședințe a fost să treacă în subordinea sa directă unele servicii ale Ministerului Propagandei, precum: Radioul, Cenzura și Presa. În același timp, la el trebuiau să ajungă toate declarațiile politice ale membrilor guvernului „pentru ca să nu se strecoare eventual vreo greșeală”. Este vorba de o „cenzură amicală”, pe care o va exercita personal, potrivit lui Dorin Liviu Bîtfoi.
Tot în cadrul primei ședințe a guvernului Groza s-a hotărât întocmirea unui program care să cuprindă: restabilirea ordinii, reforma agrară, oprirea speculei, ieftinirea traiului și înghețarea prețurilor, eliminarea birocrației,epurarea aparatului de stat, sancționarea criminalilor de război, reorganizarea poliției, jandarmeriei și armatei. La propunerea lui Petru Groza, Consiliul de Miniștri a aprobat trimiterea către Uniunea Sovietică, prin Comisia Interaliată de Control, a unei adrese prin care era solicitată „reintroducerea administrației românești în Ardealul de Nord”.
„Partidul Comunist nu avea nici baza de masă, nici credibilitatea politică pentru a-și impune dominația”
La împlinirea a 78 de ani de la instalarea regimului comunist în România, Vladimir Tismăneanu, fost președinte al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare, în care precizează, printre altele, următoarele:
„Comunismul a venit la putere în România pe 6 martie 1945 prin dictat sovietic. Războiul nu se încheiase, trebuiau păstrate niște aparențe. De unde și brașoava cu „larga concentrare democratică”. Partidul Comunist nu avea nici baza de masă, nici credibilitatea politică pentru a-și impune dominația. Monopolul puterii a fost obținut prin abuzuri semantice, desfrâu propagandistic și directe imixtiuni sovietice în afacerile interne ale României. Pe scurt, prin teroare. E bine să ne amintim aceste adevăruri factuale acum când urmașii agenților sovietici de atunci se comportă identic în promovarea intereselor putiniste în România.”